fbpx

Schimbul de vina. Bombele cu ceas ale relatiei

Un amic imi spune ca, dupa vreo 10 ani, s-a despartit de nevasta. Ruptura avusese loc acum cu cateva saptamani inainte, dar amicul imi povesteste ca luase decizia inca de la 1 ianuarie, cu sapte luni inainte. New Year’s Resolution, ca sa zic asa.

Decizia fiind luata, problema era ca nu putea s-o puna in aplicare. Si-atunci, isi face un plan. Mai intai, isi gaseste pe cineva, o partenera pentru schimbat fluide, ca sa-l citez pe Russel Crowe in A Beautiful Mind. Pe urma, lasa mesajele nesterse in telefon. In cele din urma, ea gaseste mesajele, isi da seama ca e inselata si decizia vine implacabil, din partea ei.

Gandul unu, la mine: am subiect pentru Flu. Saptamana asta nu mai scriu despre feminism, poate si Norina sa ia o pauza.

Gandul doi: minte amicul sau spune adevarul? Nu cumva inventeaza povestea cu decizia pentru a-si acoperi rusinea de a fi fost prins cu nadragii in vine – sms-istic vorbind – si dat afara din casa (casa fiind a ei)?

Ii acord prezumtia de sinceritate. Dintr-un singur si mare motiv: stiu eu insumi cum e sa gandesti astfel. Chiar si la nivel de detaliu: am idee ce inseamna sa-ti mearga atat de prost intr-o relatie incat de Revelion, cand pocneste sampania, dorinta ta sincera sa fie recapatarea libertatii.

Citeste si:  Sexperta: ghidul sexului oral, sot apatic, sotie inhibata

De ce ar pune cineva, vreodata, genul asta de clepsidra intr-o relatie? N-ar fi mai simplu, mai natural, omenesc sa spui adevarul?

Paradoxul imi vine repede in minte: o relatie disfunctionala e una care a renuntat deja la adevaruri. Adevarurile sunt ale indragostitilor, ale inceputurilor. Finalurile apartin minciunii, falsului, confuziei si, desigur, ipocriziei.

Deci, nu, adevarul nu functioneaza in astfel de momente, pentru ca nu exista public pentru a-l consuma. Cei doi parteneri nu cauta sa inteleaga esecul, ci sa-l justifice de asa natura incat sa poata trai cat mai usor cu apasarea pe umeri. Mai ales daca e vorba de o relatie trecuta pe la starea civila (termenul de casnicie mi se pare uneori impropriu pentru a descrie ceea ce se intampla in ziua de azi intr-unele cupluri, chiar daca concubinajul a fost legalizat). Mai ales daca e vorba si de copii, in fata carora cauti o justificare.

Ciudatenia sufletului uman – cea despre care vreau sa scriu cateva randuri aici – nu e sa incerci sa iesi cat mai ieftin dintr-o despartire. Dimpotriva, e cand simti nevoia sa devii vinovat.

Citeste si:  Convietuirea cu socrii

Amicul meu nu-si dadea seama, dar avusese nevoie sa fie vinovat. Sa aiba pe constiinta o crima grava, usor de identificat, usor de povestit: adulterul. Avusese nevoie sa calce stramb pentru a se putea impaca cu propria-i persoana.

De ce? Pentru ca ani de zile se simtise victima. Fusese nefericit, insa motivele nefericirii sale fusesera mult mai vagi. O sa aleg dintre ele unul singur, pentru a ma putea explica, dar sub umbrela sa imaginatia voastra poate inghesui multe alte stricaciuni.

Sa zicem ca fusese neinteles. Fusese sau doar se simtise, asta nu mai conteaza, important e ca sa te simti neinteles de propria-ti sotie e o sursa bogata de nefericire. Dar cum poti lupta cu „neintelegerea”? Poti sa te plangi cuiva, fara riscul de a fi luat in deradere? Poti sa descrii macar cum e sa fii neinteles cand, exceptand situatiile in care esti vreun geniu al introspectiei, iti este greu sa te intelegi pe insuti? Si, de aici, urmarea fireasca: poti reprosa cuiva ca nu te intelege, atunci cand tu singur nu poti s-o faci?

Citeste si:  Infidelitatea barbatilor

Intrebari care azi au un raspuns, maine pot avea altul. In urma lor, insa, ca o coada de cometa, nefericirea. Senzatia obositoare ca partenerul tau este vinovat pentru nefericirea ta, combinata cu imposibilitatea de a justifica aceasta afirmatie. Sentimentul ca ai fost tras pe sfoara, insa nu-ti poti da seama in ce fel anume.

Si chiar daca iti dai seama cum si in ce fel nu te mai simti iubit, e greu sa-i explici fara sa jignesti. In lipsa dragostei, calitatile devin defecte, iar defectele devin monstruozitati. Nu poti sa-i spui cuiva „nu mai iubesti, dar este OK”. Nu, daca te apuci sa detaliezi, va trebui sa adaugi: „Nu mai iubesti pentru esti egoist/a, pentru ca esti insensibil/a, pentru ca esti materialist/a sau lacom/a, pentru ca esti ingrat/a.”

Si-atunci, impuls omenesc, nevoia de a echilibra, de a simplifica, de a compensa, de a fi si tu vinovat. Chiar daca asta va insemna, pentru cei neatenti la detalii, ca tu vei deveni singurul vinovat, fiindca greseala ta va fi vizibila, descriptibila, usor de judecat si de pedepsit.

Este ceea ce, in razboi, se numeste reactie disproportionata. Si se intampla destul de des.

7 Comentarii
  1. 🙂

    Rad zgomotos.

    Norina, langa mine, semiadormita si cu degetele in ghips;

    \’\’De ce razi?\’\’

    Eu \’\’saptamana asta Mihai nu mai scrie despre feminism.\’\’

    Vine repede langa calculator. \’\’ce ce..?.\’\’
    Citeste, si citeste si…..injura pe limba ei (rusa).

    Nu intelegi, ei ii place ca tu scrii despre feminism. Ii dai un motiv sa comenteze despre un subiect care o pasioneaza.
    Daca palavrageala ei n-ar fi dezlantuita de un comentariu sau un articol ar parea caz de camasa de forta, asa pastreaza aparenta unei hipomanii.

    Saptamana asta. crezi tu ca poti s-o prelungesti pana la un an, asa? Feminismul n-o sa sufere transformari majore pana atunci.

    Cu respect,

    Un frate de suferinta.

  2. Auzi, tu, te-ai saturat de mine, conu\’ Mihai? Te shtresez ? Ok. Ma mut la Maximus. Max, ma vrei inapoi?
    Promit solemn sa nu mai comentez. Am mai promis candva solemn?
    Sa-mi creasca par pe sani si mustata daca mai comentez! Sa-mi pierd libidoul daca mai comentez! Sa nu mai am orgasme daca mai comentez vreodata la art. tale ! Cross my heart and hope to die !

  3. mai, treaba asta cu introspectia pe mine ma depaseste grav. Treaba asta cu simtitul neinteles, neimpartaasit, ne draci, ne laci, ma lasa rece si nu o cred.
    De ce? Pentru ca ne iubim parintii fara intrsopectii, ne iubim copiii fara sa analizam pana in panzele albe.
    Si daca imi spui ca nu se compara iubirea, atunci inseamna ca voi nu prea ati iubit.

    De preferat sa nu va mai insurati/ maritati din impuls ci abia atunci cand stiti clar ca orice s-ar intampla nu parasiti domiciliul conjugal.

    Am un sot si il iubesc de mor cu bune si cu rele. Si cand imi face cate o duda, si indiferent de ce s-ar intampla, am acel sentiment pe care il am cand o vad pe mama. Ca nu voi putea sa il parasesc niciodata. Asta inseamna familia.

    Familia nu inseamna nici dragoste la prima vedere, nici impartire de sarcini conjugale clare, nici sa nu uiti cand e ziua aniversara (ceea ce eu am uitat astazi si sunt doar 2 ani de casnicie si inca 4 de relatie), nu inseamna nimic din ce scriu revistele \”clasice\” de femei.

    O casnicie inseamna ca apartii acelui cuplu si ca nu il parasesti, ca e pe viata, asa cum e o familie.

    si amicul sa ma lase. Nu-i cauta tu scuze in suflet, cand el, de fapt, si-a dat seama ca doar ar vrea \”sa-si mai dea calul putin la apa\”.

  4. Mihai, pe viitor, cand o sa mai scrii despre feminism, caci ai sa mai scrii, si nimic nimic de bine, iata un link care-ti clarifica dilemele intr-un mod mult mai concis si coerent decat am facut-o eu (Norina) vreodata comentand la voi:

    http://www.centrulfilia.ro/index.php/documente/scrisori-deschise/159-scrisoare-deschisa-catre-conducerea-partidului-national-liberal-presedintele-pnl-crin-antonescu-si-presedinta-ofl-lucia-varga

    \’\’Cu ocazia Scolii de Vara a femeilor liberale de la Mamaia, presedintele PNL Crin Antonescu a facut o serie de declaratii ingrijoratoare, prin caracterul lor conservator si retrograd, cu privire la feminism si la femei in general, afirmand „detest feminismul, pentru ca imi pare ca risca sa desfigureze femeia. Cred cu conservatoare modestie ca Dumnezeu ne-a creat diferiti cu egala splendoare dumnezeiasca si ceea ce are mai pretios femeia este tocmai ceea ce face diferenta in raport cu barbatul. Deseori, deseori, sunt invidios pe dumneavoastra sau regret ca nu sunt femeie”.

    Asta fiind din categoria \’\’Politicienii masculi se intrec in declaratii misogine\’\’ sau….

    \’\’Feminitatea& diferentele fundamentale dintre femeie si barbat, argument clasic al conservatorilor pentru discriminarea femeilor\’\’.

  5. Ciudat, imi place articolul. Si mai ciudat, ma regasesc in el. Da, e un fapt de viata si da, simti nevoia sa fii vinovat CA SA SCAPI de nefericire. De fapt, ajunge sa-ti fie egal daca esti sau nu vinovat, vrei sa scapi din\” chingile\” alea si-atat. Chiar daca jos e haul.

  6. Ligia
    \”De preferat sa nu va mai insurati/ maritati din impuls ci abia atunci cand stiti clar ca orice s-ar intampla nu parasiti domiciliul conjugal\”.
    Timpul iti poate dezvalui ipostaze ale persoanei iubite, cum nu ti le-ai imaginat vreodata. Faza cu \”orice s-ar intampla nu parasiti domiciliul conjugal\”, mi se pare ilara. Stii bine ca-n Romania barbatii, in marea lor majoritate, au crudul obicei de a-si calca in picioare tovarasa de viata, uneori doar si pentru ca respira. Copiii, la fel, beneficiaza de corectii zilnice. Nu e nevoie sa-ti dau exemple, cazurile sunt ZILNICE si de ordinul MIILOR. Iar eu, ca femeie, sa stau sa asist neputincioasa la asta, doar din dorinta de a nu-mi destrama familia, mi se pare o gandire mai hidoasa decat a celui care comite faptele astea. Inseamna sa devin complice la violenta. Si, in definitiv, nici nu e nevoie de fapte extreme, atat timp cat cei doi NU SE MAI INTELEG.
    \”O casnicie inseamna ca apartii acelui cuplu si ca nu il parasesti, ca e pe viata, asa cum e o familie\”. Nu stiu de ce, dar cum descrii tu casnicia, mie-mi suna a inchisoare pe viata. Indiferent ce s-ar intampla in ea : bucurii, impliniri, regrete, pumni, sange, orgasme tantrice, castiguri la loto, resemnari, inselari, bataie de joc s.a., EU AR TREBUI SA RAMAN ACOLO, pentru ca e….casnicie. Cum spuneam. Ilar. 🙂

Lasă un răspuns la N from Nebuna Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.