Sex la prima intalnire?

Asta seara te intalnesti pentru prima data cu un tip care iti place. Si iti place rau de tot. Nu-mi spune ca atunci cand iti rimelezi bine genele in oglinda, dand privirii acel aer sagalnic, atunci cand iti parfumezi incheieturile si decolteul, nu te gandesti si „daca o vei face sau nu”. Si, ca sa ne mentinem in linia de clisee, iesiti in oras, va simtiti bine, iar la final, el te invita la acel vesnic ultim pahar. N-am inteles niciodata de ce nu se invita oamenii si la o ultima prajitura, sa zicem. In fine, presupunem ca alcoolul este un dezinhibant mult mai eficient decat dulciurile de cofetarie.

Mamele si bunicile noastre ne sfatuiau sa nu cedam usor. Adica, intelegeti voi, pana la urma tot acolo se ajungea, ideea era insa sa ne facem cat mai dezirabile. Sa atatam. Sa tragem de timp. Sa nu ne oferim. Exista conceptia potrivit careia, dupa prima noapte, se cam terminau surprizele pe care le aveam de oferit. Si atunci, vai de capul, de steaua si de viitorul nostru! Eram usoare, pe veci compromise. Acum, desigur, lucrurile s-au mai schimbat. In ce sens insa? Caci, uneori, am asa, sentimentul ca bunicile mai aveau si dreptate. Pe ici, pe colo.

Cum nu exista inca, statistici oficiale privind subiectul, am intrebat si eu in stanga si-n dreapta si uitati ce am adunat. Mai intai vi le prezint pe combatante, reunite de mine intr-o seara rece de noiembrie, in fata unui ceai, cel putin la fel de aromat. Manuela are 25 de ani, a terminat un master, inca nu lucreaza, are un iubit. Maria are 32 de ani si este medic. Celibatara. Simona are 27 de ani si este project manager, are o relatie de cuplu, iar Veronica este jurista, are 30 de ani si este divortata.

Manuela: Nu mi s-a intamplat niciodata sa ma culc cu un strain. Unul agatat intr-un bar, de pilda, in aceeasi seara si cu care de-abia am schimbat doua cuvinte. In plus, niciodata nu m-a incantat o astfel de idee.
Simona: Nici mie nu mi se pare ok faza. Chiar si in cazul relatiilor mele de scurta durata, tot am asteptat cateva saptamani.
Veronica: Si eu am asteptat. Dar mai mult pentru ca, nu stiu cum se facea, dar parca nu se ivea ocazia. De fapt, era vorba mai mult de oportunitatea care nu aparea decat de o chestiune de etica. Dar, ca principiu, in teorie, nu-mi displace gandul sa „trec la fapte” din prima seara. Mai ales daca exista scanteia aia. Daca apare atractia, daca tipul ti se pare irezistibil, de ce sa te abtii?
Maria: Nu-mi vine sa cred ca sunt singura dintre toate! Ei bine, toate relatiile mele au inceput asa. Adica sex in prima seara. Nu am nevoie de mult timp sa-mi dau seama daca un tip imi place sau nu. Atunci cand ma atrage cineva, de ce sa ma abtin?
Veronica: Intr-un fel, te inteleg. Uneori, exista o atmosfera mai nu stiu cum, dar nu poti sa te arunci de gatul unui tip total necunoscut…
Maria: Evident ca nu sunt indragostita de respectivul din prima seara, dar trebuie sa existe o complicitate, un joc de seductie. Toate astea ma excita. N-as fi capabila sa ma culc cu un tip care sa-mi placa fizic, dar care, din punct de vedere intelectual, sa mi se para prost ca noaptea!
Manuela: Pai de asta zic eu ca astept mereu. Nu pot sa fac sex cu cineva inainte sa fiu sigura ca toate astea au o, cum sa zic eu, finalitate. Ma gandesc ca, daca mi s-ar intampla, m-as simti murdara.
Simona: Aici bati campii, Manuela. Fie ca faci sex din prima seara, fie ca nu, n-ai de unde sa stii cum o sa mearga o relatie, daca o sa aiba „finalitate” sau nu. Eu nu astept din principiu, ci mai degraba pentru ca am anumite fixuri. O sa radeti de mine, dar trebuie sa ma obisnuiesc cu mirosul celuilalt, cu modul sau de a vorbi, cu vocea lui, maruntisuri din astea… Dar toate nimicurile astea functioneaza ca un semafor: imi dau „verde” sau, din contra, „rosu”.
Veronica: Ha-ha. Foarte tare faza cu semaforul! Dar ce te faci daca se face verde cam prea repede? Asa, in mod inexplicabil! Oricum, mai important e ce urmeaza dupa prima seara.
Manuela: De asta zic eu ca e riscant. Daca prima noapte nu iese tocmai cum mi-ar placea? Risc sa pun capat unei relatii numai pentru ca prima oara n-a fost „ca-n filme”. Si poate ca gresesc, procedand asa.
Simona: Eu nu cred c-ai gresi. Este important cum comunici in pat cu cineva. Sa zicem ca n-as zice „pa” dupa prima seara. I-as mai acorda o sansa. Oricum ar fi, e sigur ca sexul imi influenteaza starea de spirit.
Veronica: Ha-ha! Daca i-as fi parasit pe toti cei cu care n-am avut orgasm de prima data, atunci ar fi insemnat sa nu am niciodata o relatie.
Simona: Eu nu ma refer neaparat la orgasm. Nu sunt atat de pretentioasa incat sa ma astept la orgasm de prima data, ma refer mai degraba la a te simti bine si atat. La acea complicitate. Ce naiba, intelegeti ce vrea sa spun!
Maria: Important e sa stii daca te armonizezi, te „potrivesti” cu el. Mie una, daca imi place cum se comporta in pat, are toate sansele sa-mi placa si in rest. Patul e punctul de plecare! Acolo nu prea are cum sa minta, cum sa se prefaca.
Manuela: La mine e invers: daca imi place in rest, daca rezonam, daca suntem pe aceeasi lungime de unda, stiu ca-mi va placea si sa fac dragoste cu el.
Veronica: In orice caz, e clar ca primele nopti nu sunt cele mai minunate. Dar sunt importante pentru ca dau tonul: nu pot sa-mi imaginez cum as mai putea avea o relatie cu un barbat cand prima noastra partida a fost un fiasco!
Maria: Daca merge totul super bine, e clar ca ma voi gandi de doua ori inainte sa spun adio unui astfel de barbat! Nu se intampla des sa dai peste unul super talentat!
Veronica: Hai sa va spun o faza: acum cativa ani, eram moarta dupa un tip. El dupa mine mai putin. Ii eram cam indiferenta, ce sa mai. Am avut ocazia, la un moment dat, sa facem sex. Eu am facut-o sperand ca-i schimb sentimentele si ca ma va placea mai mult. Evident, m-am inselat! Dupa aceea, am regretat enorm.
Maria: Mie mi se pare totuna, fie ca astept, fie ca nu. E o chestiune de dorinta si atat. Istoria viitoare nu se va schimba deloc fie ca o fac in prima seara sau in a o suta.
Simona: Cu iubitul meu de acum e adevarat, am facut-o din prima zi. Recunosc, nu aveam asteptari prea mari si voiam mai mult sa ma asigur ca nu ma va uita. Poate suna prosteste, dar un sarut mi se parea prea comun… Se pare ca nu m-am inselat, din moment ce mai suntem si acum impreuna. Insa recunosc, a fost un pariu riscant.
Manuela: Dar voi nu va ganditi niciodata ce crede celalalt despre voi?
Simona: Dar de ce sa fim numai noi acelea care-si fac griji legate de „imaginea” noastra? Pana la urma, suntem amandoi in aceeasi oala. M-am culcat cu el, nu singura, nici cu vreun prieten imaginar!
Manuela: Stiu, stiu, in teorie suna minunat. Dar, in plan concret, stim cu toatele ca noi nu suntem privite la fel ca ei!
Veronica: Eu nu dau doi bani pe impresia pe care as putea s-o las! Doar ca nu vreau sa fiu luata drept proasta! Daca simt ca sunt respectata, ca ne respectam reciproc… nu vad unde-i problema…

Maria: Mie nu mi s-a parut niciodata ca as fi fost mai putin respectata doar pentru ca m-am culcat cu un barbat din prima seara. Pur si simplu pentru ca mereu asta s-a intamplat pentru ca eu mi-am dorit-o, pentru ca asa am ales eu.
Veronica: De fiecare data cand m-am culcat cu un barbat, asta a fost pentru ca stiam ca urmeaza sa am o relatie cu el. Nu am avut niciodata asa-numitele aventuri de-o seara. Cu sau fara sex in prima seara, stiam ca iubitul meu mai asteapta si altceva decat asta de la mine.
Manuela: Pentru mine, singura modalitate in care un barbat imi demonstreaza ca ma respecta este asteptarea. Chiar daca ma doreste, chiar daca il doresc, trebuie sa astepte!

Citeste si:  Acasa, la TV

Cred ca discutia prietenelor noastre este edificatoare, ilustrativa pentru modul in care gandesc femeile din ziua de azi.
Este clar ca implicarea in cazul unui raport sexual nu este aceeasi de ambele tabere. Prin simplul fapt ca ei penetreaza, iar noi suntem penetrate, balanta implicarii devine inegala. Chiar daca nu putem vorbi de la inceput de sentimente, este clar ca prezenta anumitor elemente de atractie este indispensabila: o anumita voce, un miros, o atitudine. In prima faza a seductiei, cea care precede actul sexual, toate acestea sunt esentiale. De la aceasta complicitate, mai mult la nivel de pareri, opinii, se trece la complicitatea sexuala. Aceasta include acel simt al intelegerii corpului celuilalt, dincolo de cuvinte.

Citeste si:  Cum sa uiti un om, cum sa stergi o poveste – manual de instructiuni

Iar pentru noi, femeile, este esential. De ce este atat de importanta prima seara? Pentru ca patul este un mediu excelent pentru a-l cunoaste pe celalalt. Si nu ma refer aici la gradul de definire al pectoralilor sau fesierilor sai. Aici vom observa daca cel ales este tandru sau daca este egoist, daca este indraznet sau timid. Dincolo de placere, ne vom transforma in atenti observatori, culegand informatii pretioase. Totusi, indicat ar fi sa nu ne transformam in niste “cercetatori” prea severi: li se intampla rar sa dea tot ce au mai bun din prima seara. Pentru ca nici nu stiu ce ne dorim de la ei si merg mai mult pe ghicite, pe dibuite. Sa nu uitam ca o sexualitate implinita are nevoie de „ajustari” mutuale. Iar toate astea se intampla in timp.

Citeste si:  Invata sa-l tii langa tine

Se simte insa in discutia de mai sus o ambivalenta specifica epocii noastre. Exista femei care se mai tem inca sa nu fie catalogate drept „usoare”, insa in acelasi timp, cu toatele recunosc importanta vietii sexuale si a placerii. Ce a aparut insa nou: frica de a nu fi luata drept obiect. Care, mai nou, oricat de inedit si de amuzant vi s-ar parea, incepe sa apara si in cazul barbatilor.

Asa cum v-am obisnuit, data viitoare le dam lor cuvantul.


120 Comentarii
  1. Usoare, adica slabute, subtiri, filiforme, placute, dorite?

    Barbatii care fac propuneri subtile, care isi doresc acelasi lucru din prima seara cum pot fi numiti ?

  2. Cine pe cine leaga? Despre ce se vorbeste pe aici ca nu mai inteleg nimic? Logodna cui, cu cine, cu babuinul, cu taurul, armasarul? Berbecul nu se leaga si nu se logodeste? Pai daca-i docil, nu pe asta-l iei primul acasa, sau il duci la biserica ? Nu asta vrei sa-mi arati pe Animal Planet? Si biciul, pe cine mai punem biciul, daca toti sunt docili?

  3. madonna, de ce pangaresti numele Fecioarei luandu-ti o astfel de porecla?
    Mai ales, la cum vorbesti, n-ai cum sa fii o credincioasa autentica.
    Tu oi fi de la aia, dela sadomasochistii aia.
    Oricum animalele n-au de ce sa sufere din cauza poftelor tale pacatoase si murdare.

  4. Andreea, sincera sa fiu nici eu nu ma vad prea bine. Dar tu cum ma vezi? Chiar sunt curioasa. Hai, uita-te tu in globul tau de cristal si arata-mi viitorul.

  5. Sa se faca lumina, ca iar nu mai inteleg nimic. Despre ce era vorba? Cine ghiceste viitorul si in ce, in zodii? Deci avem un taur, un berbec si o fecioara. E vorba de zodiacul european sau de cel chinezesc, ca vad ca se zice ceva si despre o maimuta.

  6. Si ce e cu sexul la prima intalnire, ca parca asta era subiectul? Poate ne spune ea – Andreea V.-, ca pare ,,credincioasa autentica,, dar nu stiu in ce crede? O fi in sex? Al cui?

  7. Nu inteleg de ce esti asa tafnoasa. Tu ai zis ca bati berbecii cu biciul.
    eu am zis doar ca orice femeie care se respecta asteapta cel putin un an. Este bine ca cei doi sa treaca impreuna prin sfintele sarbatori pentru a vedea ce fel de oameni sunt. Un Craciun, un Paste spun multe despre om. e foarte important sa vezi cum se comporta in biserica.

  8. E foarte important sa vezi cum se comporta inainte sa moara. Cand e pe moarte omul isi arata adevarata fata. Nu de Craciun, nu de Paste. Deci, parerea mea, trebuie sa astepti sa moara. Zi ca nu-i asa.

  9. Eu n-am vrut sa moara nimeni.
    eu am vrut doar sa nu mai sufere bietele animale. Ce aveti cu ele? si ce are a face fecioara cu taurul si berbecul?
    eu sunt fecioara si m-am simtit jicnita.
    oricum raman la parerea mea. voi sunteti sadomasochiste si vreti sa biciuiti oamenii pana mor. asta dupa ce faceti toate alea cu ei.
    daca v-ati marita, n-ati mai vrea sa moara.

  10. Bine, te cred la faza cu animalele. porecla ta (spre deosebire de cea a madonnei) imi inspira mai multa incredere. Sunt sigura ca, de fapt, esti o persoana buna si ca iubesti animalele.
    cred ca ratacirea ta e temporara si ca daca ti s-a intamplat sa nu astepti cat ti-am zis eu mai sus, nu e neaparat vina ta.
    cateodata am inteles ca barbatii sunt foarte insistenti. daca e si cazul sotului tau, eu zic sa-l lasi.
    daca aude de pacatul asta, preotul iti da sigur dezlegare. in ce fel de casa vrei sa creasca copii si animalele voaster?

  11. Andreea V, esti nebuna, fetito.
    Du-te la popa, la preot si cauta-te.
    auzi, dar de epilat, te epilezi? Sau si asta e pacat dupa capul tau cel derutat?
    sau barbatul trebuie sa te iubeasca pe tine cu tot cu par?

  12. Nu cred ca esti tu in masura sa ma faci pe mine nebuna.
    Oricum, pe aici vad ca sunteti toate cam ciudatele. Aveti ceva cu animalele. fie cu par, fie fara,
    tema discutiei era oricum alta si vreau sa stiti cu toatele ca raman la parerea mea: e bine sa astepti. degeaba faceti voi pe emancipatele si modernele . dupa aia, tot se uita lumea dupe voi cand iesiti pe strada. oricum se cunoaste pe voi nici nu trebuie sa va vorbeasca aia cu care faceti una, alta.

  13. UN AN???? Ai vazut faza din Scary Movie, cand in sfarsit au facut-o dupa f f f mult timp si a proiectat-o pe aia pe tavan? Vrei sa ti se intample la fel? Nici din prima seara ca centuristele, dar nici un an. Auzi, sa il vezi cum se comporta in biserica. Ce ar putea sa faca in biserica, sa traga un joint, sa isi aduca stripteuse, sa bea, sa joace biliard?
    Si apropo, mai fecioara sprachen zie roumainien, se zice si se scrie \”JIGNITA\” cu G de la \”gaina\”.

  14. Adrian, eu nu prea inteleg ce cauti tu aici.
    si daca te intereseaza nu sunt de la sat, sunt din Bailesti. Care e oras, nu sat. Asa ca nu ma mai face tu pe mine de la tara. Si am internet de 2 ani. Ca sa stii si tu.
    nu stiu filmul despre care spui, poate e frumos.
    si sa stii ca e f. important cum se poarta in biserica, daca vine cuviincioc imbracat, daca pupa icoanele.
    Eu de exemplu nu suport aomenii care sterg icoana inainte s-o pupe de parca le-ar fi scarba. Sau care pupa asa in aer, cum au vazut ei prin filme, pe la americani. se stie ca icoana e mai curata decat ei care se gandesc numai la mizerii.

  15. A, esti din Bailesti care e oras. Imi cer scuze. Si vad ca si cu Internet-ul ai experienta, 2 ani inseamna ceva. Eu am din 1999, ca sa ma laud, prin dial-up, de la Kappa. Si sunt \”de la\” Bucuresti, care e si asta oras.
    Oricum, dupa cat vb despre biserici si icoane & co., imi dau seama ca esti una din persoanele peste care daca vine prapadul, isi face cruce si se roaga pt mai bine in loc sa se ajute singura. Nu vreau sa intru in polemici d\’astea, ca nu am chef la ora asta.
    Si cum adica ce caut aici. Dar tu ce cauti aici? E aproape ora 5, cine le ia pe Milka si Fulga de pe pasune?

  16. Ce zice fata aia care se vrea respectata, ca are doi ani, nu-i e scarba si se pupa fara sa se stearga si umbla ,,cuviincioc,, imbracata? Nu se uita nici la filme americane, ci doar la icoane pupate in aer si nu se gandeste niciodata la mizeriii ?

  17. Nu vine, draga, niciun prapad peste mine. Peste tine o sa vina.
    Daca vrei sa stii, eu nu am vaci. Am o consignatie. V-am zis eu ca aveti ce aveti cu animalele.
    Pe langa sadomaso, cred ca mai sunteti si zoofili. Au mai fost cazuri si aici, la noi, in Bailesti. au dat si la Protv, nu stiu daca ati vazut.
    sigur nu sunteti si voi tot de aici?

  18. Ai consignatie? Cum??? Ai cazut prada capitalismului si nesimtitilor astora de americani care practica negotul si schimbul de produse pe hartii colorate cu niste cifre scrise pe ele? La cat esti de credincioasa, credeam ca bei lapte proaspat stors, pardon smuls, muls, cum s-o zice, lucrezi pamantul si dansezi sa vina ploaia cea binefacatoare din Ceruri peste rosiile roditoare. M-am inselat.

  19. Hei, e credincioasa, nu e Amish! Eu si Andreea V. avem o relatie speciala. A zis ca sunt o persoana buna si eu tin la ea si nu permit nimanui sa o jiCneasca.

  20. Eh, uite, ca m-a dojenit Bebelusa, si nu pot rezista unei femei care se intituleaza astfel :\”> Imi provoaca sentimente fluffy si o stare de euforie, asa ca nu te mai pot \”jicni\”

  21. Da, am consignatie. Intr-adevar, americanii sunt cam nesimtiti de multe ori. Si eu cred la fel.
    Nu beau lapte proaspat muls, nu lucrez pamantul, decat putin, am doar cateva rasaduri in spatele casei.
    De dansat, n-am dansat decat la balul bobocilor cu Virgil.

  22. te-am mai rugat o data sa nu ma mai faci cum iti vine la gura. Nu sunt toanta.
    iar Virgil e cel mai bun prienten al meu. nu va mai ganditi voi ca de obicei la prostii. doar am dansat cu el, n-am facut altceva ca sa fiti voi aicea batjocuritori. daca era colegul meu de clasa, ce era sa fac?
    oricum, va banui c-ati fi tot din bailesti. altfel cum sa ne fi strans toti aicea?

  23. Uite, iubita, asa functioneaza internetul, strange oameni de pe unde nu te astepti. Cine a fost cu ideea sa conecteze Bailestiul la internet? Aratati-mi-l mie!

  24. Dar Bailestiul de ce sa nu fie conectat la internet?
    Daca vreti sa stiti, in orasul nostru s-a nascut marele Amza Pelea. Are si muzeu aici.
    eu zic ca nu-i de ici, de colo.

  25. O gramada de oameni de pe aceasta planeta transforma oxigenul in dioxid de carbon degeaba. Adica respira degeaba, pentru aceia dintre noi pentru care petitele rotite ale creierului au nevoie de un umf mai pronuntat si scremut pt a se misca.

  26. Lasa, mai fata, ca are de invatat. Acum nu se mai da capacitate, trebuie sa invete pt note ca sa termine 8 clase si sa intre la liceu. Si in curand vin tezele cu subiect unic. Ca Virgil n-o vrea asa oricum , o vrea cu scoala, doar n-o sa puna rasaduri toata viata, ori sa vanda la consignatie. Vaca trebuie mulsa, de asta nu scapa, ca-i trebuie lapte proaspat smult sau muls, cum zice ea, pt calciu, sa creasca sa ajunga la icoane, doar n-o sa le pupe asa in aer ca americanii, cum a vazut ea pe internet.

  27. Nu stiu de ce credeti voi ca eu acum as da capacitatea. Doar v-am si spus ca am dansat bluz cu Virgil la balul bobocilor. Am terminat demult liceul, ca s astiti. la bal am dansat pe melodia aia a lui iutney.

  28. Deci, ca sa rezum: HAHAHAHAHAHAHAHAHAHA :)))))) \”Bluz cu Virgil pe melodia lui iutney.\” Desi aveam o mie de draci si probleme, ma cazut cu scaunul sub birou si nu ma pot opri din ras. Sincer, iti multumesc ca te prefaci asa de bine, esti mortal/a. Vai, deci nu mai pot de ras. Mai Seinfeld mai :))))) Ma tavalesc in chinuri pe jos de ras.

  29. Andreea V, esti buna si adevarata! Ma intreb daca nu cumva in spatele numelui tau se ascunde un barbat cu simtul umorului tare dezvoltat? Oricum, de la mine ai nota 10 pt creativitate.

  30. Va multumesc, ma bucur ca pana la urma va place de mine.
    Si mie imi place de seinfeld. dar cateodata imi pare rau de george. sunt cam rai cu el. si cu postasul.
    da nu mi place ca va bateti joc de sfintele icoane.
    si madonna ca sa stii, ca nu beau lapte proaspat. pute urat.
    scuze, am gresit cand am scris iutney. uiteney. hiuston, dar cred ca v-ati prins oricum de cine vorbeam eu aicea.
    dupe mine are cele mai frumoase bluzuri din lume.

  31. Nu inteleg ce-ti sare asa magiunul.
    voi va prefaceti, ziceti ca sunt amuzanta si pe urma vreti sa ma bateti. ca pe animalele alea cu biciul.
    sunteti tare ciudati, acum radeti, pe orma plangeti si urlati.
    tineti post? asta ca sa nu mai zica adrian ca ma gandesc la prosti. ma baiete, daca nici un post nu suntem cum se cuvine atuncea cand?
    virgil nu intelege sa tina post si de la bautura. doar de la mancare. de-asta m-am cam ciondanit cu el aseara.

  32. Vaaaaaaai…….o fi posibil asa ceva? Asemenea minte, asemenea gandire, asemenea texte? Trec dintr-o extrema in alta, de la ras incontrolabil si spasmofilic la nervi, durere de cap si tendinte sinucigase. Viitorul suna…..nashpa!

    P.S. S-au ciondanit. Urmeaza ciocanitul de impacare, la betie.

  33. eu stiu asa ca doar pentru ca sunt de la Bailesti, chiar daca v-am zis ca aicea s-a nascut Amza Pelea, voi credeti ca sunt de la tara. e adevarat ca au fost niste chesti pe care le-au aratat la pro tv, dar asta nu inseamna ca noi de dam pe aicea cu ciocanul in cap toata ziua, buna ziua.
    am scris foarte clar ca m-am ciondanit cu Virgil pentru ca desi suntem in post, el tot mai bea. eu il inteleg, pe de o parte, ca stand in fiecare zi cu clientii la birt, e cam greu sa se aptina…

  34. Sa stii ca a venit un padurar la mine la consignatie si a lasat un fel de arma, da nu stiu sigur daca e arbaleta. parca asa a zis ca se cheama. povesteste mai mult despre cum e arbaleta si poate ca am si-ti trimit prin posta. eu am multe chesti la consignatie. da tre sa vorbesc cu Virgil sa-i cer parerea si lui sa vedem cum facem cu banii.

  35. Si nu ne-am certat asa rau, doar nitel.
    si nici nu e musai sa ne imbatam cand ne om impaca. orisicum, nu inteleg de ce trebuie musai sa ne ciocanim.
    de baut eu nu beau pana la craciun. si atunci putina tuica fiarta, asa, ca sa nu se supere mamaie cand om taia porcu.

  36. Arbaleta e o chestie asa, pentru facut punctie, un tratament vechi, chinezesc. Spune-i lu\’ Virgil sa traga de sania aia pana se intinde bine sfoara aia (o chestie pe mijloc, care culiseaza, se misca in fata si spate legata cu o sfoara de niste urechi asa mai incovoiate). Apoi pune o sageata speciala cu ierburi medicinale pe mijloc, o tinteste spre tine, si te scapa de orice probleme. Iti ia durerea cu mana. Lui Virgil.

  37. Am intrebat-o pe fata si nu e arbaleta ce a adus padurarul. E o cutie de alice, dar Virgil zice ca n-am voie sa vand in consignatie ca sunt tot arme de foc.
    si oricum nu sunt chinezesti.
    singurul lucru chinezesc pe care-l mai am la consignatie este alifie chinezeasca, buna la raceala.
    nu stiu cine e benny.
    dar mai bine vorbim despre asteptat ca dupa aia ziceti ca am venit aicea sa-mi fac reclama. eu am adresa de la saitu asta de la o prietena care s-a inscris la un concurs pentru un leptop roz, da nu l-a castigat. oare o fi pe bune? voi ce ziceti?
    parca e prea de tot si saitu roz si leptopu roz.

  38. Cine e individa asta cu consignatia? ce delir e asta aici? si cand ma gandesc ca titlul articolului suna promitator.
    In orice caz, eu sunt pentru. 😀

  39. din prima seara doar daca esti super topita dupa tipul respecti dar nici asa nu merita …:D mai intai sa vad ce e de capul lui si apoi oricum …daca te lasi prada de prima seara iti dezvalui toate secretele …si pierzi tot interesul barbatului de a te descoperi ..oricum fiecare face ceeea ce vrea:D

  40. cum adica …dezvalui toate secretele….daca o faci din prima? Pai daca o faci dupa o sapt,o luna nu e acelasi lucru? Pai si ce secrete ai tu atat de mari si nu le are oricare alta femeie? Pai aia de-s impreuna de ani ce ar trebui sa faca?
    Si oricum e greu sa iasa super din prima, trebuie lucrat, trebuie exercitiu. Placerea vine mancand. Macar facand-o din prima vezi daca se mai merita si nu-ti pierzi timpul de pomana, daca el are cu ce.

  41. Pai ce, ca sa vezi daca are cu ce, tre\’ sa o si faceti? Cand va intalniti, inainte sa intrati la Mec pt un Big Tasty si stati asa in masina, cere-i sa o scoata. Si economisesti o gramada de timp si vezi instant, ca la supe, daca are cu ce. Trompa de elefant cum ar vrea Elena, sau mini croissant pt altele mai modeste. Apropo, placerea vine mancand ce ……? Elena, edifica-ne!

  42. Unde dai si unde crapa?Ce te bagi bai Adriane ca musca in lapte?K io nu cy tine am vorbit.Care e problema ta de te ataci? Servesti croasant la pachet mic?

  43. =))))))))))))))))))) deci m-am prapadit de ras :))) sunteti criminali!! Ce sa ma mai uit la seriale de comedie… intru putin pe un articol cu tenta sexuala si citesc comentariile 🙂 . Foarte tare; dar nu inteleg ce treaba are Bailestiul, consignatia sau animalele in aceasta discutie???
    … si articolul… de unde le luati pe fetele astea? Se face o selectie? 😀 dupa ce anume?

  44. uf, lolita, sa-ti spui si tie. ca sa pricepi asa pe scurt si repede ca am multa treaba la consignatie.

    eu am zis ca e bine sa astepti macar un an ca sa petreci impreuna un Craciun si un Paste, ca e important sa vezi cum se poarta omul in biserica. astia de aici, mai ales madona si adrian, doi descreierati, au inceput sa spuna cum bat ei animalele cu biciul fara nicio legatura. Si eu am mai zis ca nu-mi plac oamenii care cred ca icoanele sunt murdare si le e sila sa le pupe.

    Dupe aia, ei au ras de mine ca sunt de la tara. eu le-am spus ca nu sunt de la tara, sunt de la bailesti, am consignatie, si aici s-a nascut amza pelea. poate ati vazut si voi filmul cu nea marin.

    dupe aia n-am mai inteles nimica. au mai zis ceva de niste filme si niste straini de care n-auzisam.

    a, si le-am mai spus si de virgil, care e cel mai bun prieten al meu. ei au facut tot felul de insinuatii murdare cum ca nu stiu ce si nu stiu cum cu Virgil, degeaba le-am tot spus ca doar am dansat cu el pe bluzul lui uitney.

    spune si tu n-am eu dreptate?

  45. Nu m-am atacat, ca nu am croissant. Am mini snickers. Asta e, fiecare dupa posibilitati. Eu doar ti-am sugerat o cale mai scurta la problemele existentiale pe care vad ca le ai. Iti economisesc din timp si din energie, sa nu iti pierzi vremea cu d\’astia care nu pot. Degeaba te superi, eu doar am incercat sa te ajut. Asa sunt eu, atent cu semenii mei. Iubesc Terra!

  46. Apropo, Andreea V. (oare de la ce o veni V-ul…cred ca stiu) eu te-am jiCnit pe tine? De ce ma faci descreierat? \”Dupe\” ce ca nu stii sa vb, mai ai si acces la net. Stie cineva pe unde trece firul de net pt Bailesti? Ca am eu un cutter bun. Sau poate ai \”uaiarles\”, ca ne-am dat dreacu\’.

  47. pai scuza-ma. dar nici nu tre sa te superi asa. ti-am zis descreiarat ca pari asa mai ciudat, cu biciul, cu arbuleta, cu toate alea. acuma recunoaste si tu ca nu pari prea intreg asa, dar virgil, care vrea sa ma linisteasca m-a calmat. si mi-a zis ca nici nai cum satai firul de net ca te electrocutezi si doar noi fi atat de prost. ca si daca mai misti dupe aia, cine stie cum te baga astia la parnaie. asa mi-a explicat virgil.
    si nici nu cred ca sti de la ce vine V da vrei sa te dai tu mare asa.

  48. Doamne ferestete! ai auzit tu de vreun om sa-l cheme Ion Votca? sau ceai mai zis tu pe acolo. acuma daca ma gandesc pe unul aici la noi in Bailesti ii zice lumea nelu pruna, da nu e numele lui de adevaratela , e porecla. pnetru ca el bea foarte repede tuica pe care o face si cand se duce virgil sa cumpere de la el ca sa vanda la birt nu mai are nimic. nici macar acum in postul Craciunului.
    V. vine de la numele meu de familie. no sa vi-l spui. parca voi ati fi scris aicea cu numele voastre de adevaratelea.

  49. fetelor, tineti minte cand o ardeti dubios in stanga si in dreapta cu tot soiul de \”sportivi\” in trening si prin discoteci de orasel de provincie… nici un tata pe care cineva l-ar putea dori nu vrea ca sa i se pupe fetita de catre buzele mamei care mijlocesc contactul cu 30 de glanduri.
    desigur eu ma adresez si recunosc ca \”oameni\” si \”cetateni\” doar o subtire patura a societatii, cea de sus.. ei astia nu umbla cu astfel de persoane, desigur si reciproca e valabila.. asa ca culcati-va in stg si drpt ca o sa va ia de nevasta vreun agent de vanzari sau vreun manelist ceva cu ocupatie si studii obscure care o sa va bata si o sa va insele…

  50. madonna, nu e frumos ce faci. oricum se stie ca barbati sunt mai usori de inger. nu e bine ca femeia sa=l faca pe barbat sa pacatuiasca.
    nu ma chiama vasilica. doar v=am zis ca e de la numele de familie.

  51. Mai usor de inger? Acum ma faci si prost? Urata educatie aveti acolo la Bailesti, unde s-a nascut Amza Pelea si chiar are si muzeul. Am vb deja cu niste baieti, bagabonti de Salajan, maine va taiem firul de net care duce la Bailesti. Sa vezi ca nu sunt chiar asa de prost, cum spune desteptul de Virgil :)))) Si nu vei mai avea net niciodataaaaaa!!!!!! >:))))) Doar lapte proaspat……

  52. draga Adrian, eu te rog frumos sa te aptii.
    Poti sa fi suparat pe mine, dar cu ce ti au gresit vecinii mei?

    orisicum am zis ca barbatii sunt usori de inger, asa, in general, dar tocmai tu te ai trezit sa te superi si sa ma ameninti ca mi tai netul cu golani de nu stiu unde. si pricepi si tu ce am vrut sa zic, adica o femeie mai data naibii asa, mai misto, va poate fraieri una doua si picati in pacat. ca cu Adam si Eva.Asa s-a inplantat si cu un vecin de-al meu. care s-a lasat nevasta si copiii si a fugit cu una, o patachina la Craiova. de aia zic eu ca sunteti usori de inger.

    fiecare in tara asta are drept la net. tu mai facut in toate felurile si nu mia mai sarit gogoneaua asa ca tie. si sa stii ca educatia mea e foarte frumoasa, sunt poliicoasa cu toata lumea si din cauza asta toti ma plac si vin sa cumpere de la consignatie.

    si ca sa stii si tu, nu stiu de tine daca esti destept sau nu, dar Virgil sigur e.

  53. Gata, de maine-seara, nu mai ai Internet. HAHAHAHAHA >:) Acum am fost la Bricostore (e un magazin mare si rosu) si mi-am cumparat cutter d\’ala bun, cu lama speciala ca sa tai cablul care duce Internetul la Bailesti =)) L-am gasit cu niste baieti, cablul porneste din Militari, de langa statia de metrou Gorjului. E ultima oara cand ne vedem, Andreea Vasilica :)))

  54. Uite ce am gasit intamplator prin cautarile mele. M-am gandit la tine si ti-o dedic din sufletul meu mare.

    Într-un sat pe-o cărăruie
    Lângă cârciuma lui State
    Trei femei stăteau de vorbă
    Trei leliţe, trei surate
    Şi uitându-se-n ţărână
    Cu pătrundere destulă
    Măsurau un boţ de carne
    Care semăna cu o… bulă.

    – Fă Mărie – zice Safta
    Să tot fie a lui Tănasă?
    – Nu e lele, că o cunosc eu
    Că are cerc şi-i noduroasă
    – Poate a lui Drăgan?
    – Da de unde
    Zice Tinca cu-nfocare
    Căci a lui Drăganm e groasă
    Şi are o dungă pe spinare.
    РPoate este a lui H̢ncu?
    – Nu se poate sare Lina –
    A lui Hâncu-i năzdrăvană
    Şi vânjoasă ca prăjina
    Şi apoi Hâncu de vreo lună
    E la Vidra, la moÅŸie…
    – Dar, a cui să fie oare?

    Doamne, doamne a cui să fie?
    Cum stăteau nedumerite
    Cercetând cu anevoie
    A trecut chiar pe-acolo
    Primăreasa, doamna Zoe

    – Ce faceÅ£i pe-aicia?
    – Uite stăm cu mintea răvăşită
    Şi nu ştim a cui să fie
    Bula asta oropsită?

    – Nu e nici a lui Vasile!
    – Nici a lui Marin Cucui!
    – Nici a lui Grigore Zgaibă?
    – Nici a lui Mihalcea nu-i!

    Primăreasa o priveşte
    Şi răspunde răspicat
    – Bula asta, fă leliÅ£e,
    Nu e de la noi din sat!

  55. sunteti bestiali!!!de 20 min rad incontinuu!! e doar un articol despre sex!! e uimitor cat de mult de pozte abera!! va multumesc ,mi ati dat inspiratie pt eseuri!!:)) salutam Bailestiul!=))

  56. Pentru bibiloi: desi ai un nume tare urat, parca ai fi un pasaroi baltat, vreau sa-ti multumesc pentru salutari. Ti=ar multumi si vecinii mei, dar mi-e rusine sa-i scol la ora asta. Orisicum eu iti multumesc si te salut in numele vecinilor si al meu.

    Pnetru Adrian: draga Adrian, am citit mesajul tau acum vre o ora si de atunci tot incerc sa dorm si nu pot de grije. Am baut si un ceai de tei si lapte calai si tot nu pot.
    Chiar daca ti-am gresit cu ceva desi eu doar mi-am spus oful tot nu e drept sa sufere un oras intreg. Mai suntem si in ajun de Craciun. Chiar daca tu te simti prost ca te-a ispitit Madonna sa stii ca nu conteaza, mai ai timp sa te tii pe calea dreapta.
    Eu o sa dau un acatist si aprind so lumanare duminica ca sa vezi ca nam nimica in contra ta.
    Am vorbit si cu vorgil si el a a zis ca nu prea ai habar de geografie ca bailestiul nu e in gorj, cum crezi tu. Si tot mia zis sa stau linistita. Si mi a mia zis ceva de siguranta tarii ca nai cum sa tai cablul, dar in fine nu prea am priceput eu.
    O avea dreptate, asa o fi eu asa sper in orisice caz dar cateodata ma apuca frica ca zice doar asa ca sa nu ma sparii si sa stau toata noaptea cu frica in san.
    Te mai rog inca o data sa duci instromentul inapoi la magazinul cel mare si cel rosu.

  57. Ahahahahahahaha :)))) Gorj :)))) Siguranta tarii :)))) Nu poti sa dormi :)))) Lapte calai :)))) Iar ultimul fragment e \”ireproducibil\” :)))) =))))

  58. Andreea V esti pocaita? eu m-am culcat cu sotul meu la prima intalnire si dupa 4 luni ne-am casatorit ce e rau in asta? Daca stau cu cineva un an si cand ma culc cu el nu suntem compatibili in pat nu am pierdut timpul degeaba cu el? Sau in timpul in care sunt cu el sa ma culc cu alti? Nu crezi ca e ceva de care toate avem nevoie? SEX-ul dragut-o. Sau nu cerzi ca te saturi sa te joci singura un an? EX: dildo…etc

  59. Nu sunt draga nicio pocaita. ce=ti veni? asa se numesc mai nou femeile cuvinncioase? si mai terminati cu contabilitatea asta! peste tot pe net toate prostile cu potriveala asta. daca ai vorbit cu un baiat un an este foarte bine si orisicum eu nu ma mai joc la varsta asta. nam timp de piedut cu prostile, eu sunt ocupata cu consignatia si cu toate alea.
    ce sa zic de tine? bine ca tea luat, altul fugea… asa de la prima intalnire tam nessam so pe el! duamne ferestete unde sa mai pomenit asa ceva??? tia pus al de Sus mana in cap, fetito!

    pentru Adrian, sa stii ca-ti multumesc frumos ca ai stat potolit. azi ma durut capul toata ziua, parcami pleznea, din cauza la ce mi ai spus aseara. degeaba am baut un nes ca nu mi=a trecut decat cu un tap de zama de varza de la mamaie.

  60. Nu m-am potolit, dar inca nu am ajuns la cablu. Sapam de zor acilishea, la statia de metrou Gorjului. Suntem in transee pana la gat, dar pana nu gasim cablul nu ne lasam pagubasi. Bucura-te cat mai poti de Internet! >:)))

  61. Hihihi
    hai ca esti o mare figura mai Adrian,
    in prminul sin primul rand noi n=avem metrou aicea in Bailesti si nici in gorj nu stiu sa fie.
    navem decat autobuze si rate care merg pe mai multe directi, da n=am timp sa=ti explic acuma plus ca nici n-=ai pricepe.
    in al doilea rand ele nu merg pe sub pamant, ci la vedere ca altfel cum le-am mai vedea cand ne=am duce undeva? si doara nu suntem rame sa stam prin tarna.
    si nici nu te cred ca te=ai pravalit prin santuri. pai ma baiete minte ai avea tu sa faci una ca asta?
    maine cum te duci la lucru unde mai pui ca e si frig afara, mie termometul de la solar miarata -3.

  62. Asta daca se prefacea, pana acum obosea si renunta. Ajung sa cred ca totusi e pe bune. E simpatica si se simte bine-n pielea ei. In plus e o sursa inepuizabila de bunadispozitie.
    Te pup tu, Andreea Virgina! Salutari si lui Virgil Virginul! Aoleo, o-ti fi neamuri?

  63. Eu cred ca a baut lapte pe vremea cu \”Boala vacii nebune\”. Se preface, atata colaps mental nu cred ca exista pe lumea asta. Sau exista, da\’ in cazul ala nu ar stii cum sa dea drumul la calc si sa stea pe net.

  64. acum nu mai e asa de frig. am putut sa plec la treburi doar cu treningu pe mine.
    ghiocel, sa sti ca si eu te pup. dar trebuie sa-ti spui ca nu stiu daca virgil e sau nu virgin , noi n=avem asa discuti. si nici macar nu suntem neamuri doar ne intelegem fuarte fuarte bine.

    draga Adrian la noi n=a fost nicio vaca nebuna. tin minte atunci cand a fost molima asta printr alte tari ca si la noi inebunise lumea si vrea sa le taie pe toate pana sa apuce sa se inbolnaveasca. uni sau si grabit si nau mai asteptat sa vie veterinarul sa le spuie ce si cum. eu orisicum nam mai baut si nam mai mancat nici lapte nici carne ca mi=era fricca si Virgil a zis ca mai bine sa ne pazim ca nu se stie niciodata. si n=am patit nimica.

    tu nu stiu ce=ai patit, prea esti cu tafna pusa. tu oi fi mancat vreo gaina carauie, din alea gripate.

  65. sa faci sex la prima intalnire e o prostie … my opinion 🙂 pentru daca e vrun dobitoc care stia ca il placi si o faci cu el, el o sa se laude, ceea ce o sa fie foarte dureros pe urma …. e mai bine sa il faci sa astepte ca asha sentimentele lui pentru tine vor prinde \\\”radacini\\\” ^_^

  66. cum naiba sa stai cu cineva care nu te satisface in pat doar ca te intelegi cu el? Si daca nu te culci cu el inseamna ca te masturbezi si asta cu e o placere Andreea V!!!! Si cred ca sunt destule femei care muncesc si au o meserie mai stresanta decat a sta toata ziua in consignatie si tot au timp de a face sex! Si daca nu ma lua de sotie al meu nu era nici o problema draguta (nu ai vazut drac mort) ;-)!!!

  67. andreea v. se preface. clar. se simte din felul cum se chinuie sa ortografieze gresit . s-a mai dat de gol cand a facut rezumatul la ce a povestit, vrea sa intretina discutia. poti sa iti dai seama si din scrierea intentionat gresita a cuvintelor \\\”leptop\\\” (oricine, chiar de la tara, a vazut macar o data ca se scrie \\\”laptop\\\”, mai ales daca are acces la internet), \\\”a jicni\\\” ( o greseala de exprimare f comuna persoanelor din sud). incearca sa foloseasca expresiile, modul de vorbire oltean, dar nu reuseste tot timpul.
    pana la urma e fun, a construit un personaj tip: femeia de la tara, credincioasa, speriata, paranoica, inculta, semianalfabeta. din felul cum se exprima as inclina si eu sa cred ca cel care scrie e un barbat cu un simt al umorului bine dezvoltat, dar foarte cult, si care se destinde inchipuind acest personaj.
    am facut o analiza destul de lunga :), dar si pe mine ma fascineaza acest personaj si ii admir creatorul.

  68. Ramono, ma inervezi! Am zis eu pe undeva pe aicea ca nu fac sex pentru ca sunt ocupata cu consignatia? 9nu ca na-s fi.
    eu nu fac sex pentru ca sexul nu este ceva crestinesc! si ce tot zici tu acolo cu satisfacerea in pat? cine nu ma satisface si de ce adicatelea as vrea sa ma satisfaca?
    ca ma intereseaza pe mine d ealtele? eu sunt femeie serioasa si nu-mi place barfa!
    si cu masturbatia aia iar nu pricep, pentru ca eu sunt femeie nu sunt barbat!
    ma superi tocmai acuma de ziua mea! ma rog, a fost alalteri, am petrecut foarte frumos, cu peste si dovleac!
    si ca sa stii ca eu nu stau de pomana la consignatie,eu muncesc. nu e asa simplu sa fii patroana, ca sa stii si tu!
    iar pentru tine, alexa, mi=am mai cerut scuze odata pentru greseli, da eu nu sunt obisnuita sa scriu pe butoane. la BAC am luat nota mare si nu zic asa ca sa ma laud la voi.

  69. Pe cine faci tu dusa cu sorcova? nu ti-e rusine? eu te=am isultat cumva pe aicea? si daca ne=om fi certat vreodata spune cum te chiama si cu cet i am gresit eu tie!

  70. sa va zic un lucru ptr ca am citit comentariile la adresa femeilor… cand am intalnit-o prima data pe iubita mea a fost la ea acasa…si cum s-a facut a fost singurul pat unde puteam dormi era al ei…mai cu greu dar ne-am inteles noi sa dormim impreuna…barbat fiind e mai greu cand dupa un sarut sa te pui in pat langa o femeie si sa te abtii ;;si am inceput sa avansez si ea m-a refuzat frumos si prima data si a 2 a oara in aceeasi noapte… inca o saptamana de dormit impreuna si nu am mai incercat nimic ptr ca am prins un respect deosebit ptr ea si ptr gestul facut de ea din prima noapte!
    din punctul meu de vedere o femeie e mult mai apreciata atunci cand o face cu cap si stie sa se respecte in orice situatie!

  71. ,,inca o saptamana de dormit impreuna si nu am mai incercat nimic ptr ca am prins un respect deosebit ptr ea si ptr gestul facut de ea din prima noapte! ,,

    Nu stiu daca sa te consider fraier sau idealist. Ea cu siguranta te-a vazut cam fraier. Cred ca si acum rade de nu mai poate cand isi aminteste. In fond de ce sa te bucuri de viata, doar a sa traiesti 1000 ani. Ce conteaza acolo o sapt, o luna sau un an? Nu inseamna mai mult de o secunda in viata ta. Trebuie sa traiesti cu incetinitorul si sa gusti placerea cu lingurita- cea mica, de dulceata.

  72. 1 ora de citit…si vreau sa spun ca nu stiu daca andreea v este f sau m…imp ii ca m-am distrat nemaipomenit…iar ceilalti au stiut cum sa atace o pers in asa fel incat sa iese aceasta \\\”capodopera\\\” oricum felicitari la toti \\\”protagonistii\\\”…in leg cu articolul eu zic ca nu tre sa astepti nici 1 sapt nici o luna dramite 1 an…daca vrei sa faci sex cu cineva la prima intalnire da-i inainte…doar ca..fa-o cu cap si cu cine trebuie nu cu orice gura sparta sau orice cretin ce vrea sa profite si gata..si pt andreea v,,,eu m-am culcat cu prietenul meu a 3-a seara…ps…nu s-a putut din prima seara motive normale,,,si suntem de 6 luni impreuna.urmeaza sa ne casatorim,,,asa ca sexul din prima seara nu tine de animale…icoane…si credinta..pur si simplu placere si dorinta..pe restul…v-am pupat ca sunteti mai deschisi cu \\\”orizonturile\\\”

  73. eu am o relatie de 2 ani cu singurul baiat cu care am facut sex …si a fost si din prima seara,la prima intalnire dupa ceva vreme in care vorbisem doar pe internet si cu toate astea am plecat de la bucuresti la timisoara sa-l intalnesc …:))) orice se poate intampla. e important sa te protejezi si sa eviti experientele cu persoane care a doua zi te fac strain/a .

  74. Trebuie sa recunosc cu mana pe suflet ca am RAS CU LACRIMI intr-un mod incredibil. Comentariile au facut deliciul total !
    Andreea, jos palaria ! Deci e cuvantul meu…trebuie sa fi un fel de Bendeac, ca altfel nu concep. Ai facut deliciul unei seri grozave. Am ras in noaptea asta cat nu am ras intr-un an poate…incredibil !!!!

  75. Sunt de parere, ca acest `personaj Andreea V`, este un barbat cu simtul umorului dezvoltat, si eu am urmarit termenii folositi,iar semnele de exclamare si punctuatie le foloseste corect. Daca nu atunci, este de la martorii lui iehova. Apropo de prostie si tarani, a-ti mai auzit vreodata , ca : avionul poate zbura deoarece este conectat printr-un cablu lung in priza, cablu de asemenea il si vezi e dara aceea alba, lasata pe cer in urma lui sau ca trenul este condus de sofer.Traim intr-o realiate cruda, acest Typ `Andreea V ` se regaseste in foarte multe persoane de la noi din tara,incercati sa va analizati putin vecinii, pe cei de pe strada , sau din cluburi regiene, prostia din pacate a inceput sa dufneasca. Adrian ideea ta e penibilia pt o femeie, in adevaratul sens al cuvantului, de a asta in masina si sa ii zici sa o scoata :))))), dar ai putea sa stai in masina si sa il saruti si cutremuri putin , pana i se ridica nivelul ( nu de trai ) si poti sa pipai `accidental` , iti poti da seama daca ai de aface cu oua kinder sau ciocolata milka chrismas edition :D.
    In fine am ras f mult, articolul este interesant, iar voi cei cu comentarile : Verrückt: O ZI BUNA si mult mult sex, protejat desigur, ca la criza asta doar sexul mai e gratis ,,,,,,,in fine ..nu si prin pufuri.

  76. Sunt de acord cu cedatul din prima seara. Daca iti place tipul, de ce nu? Nu mai traim pe vremea bunicii cand trebuia sa fii pura in primii 20 de ani din viata cel putin :)) (ma refer pana la casatorie si sa ai bun barbat toata viata) Vremurile se schimba. Peste 20 de ani copii de 10 ani o sa fie experti :))

  77. Subscriu celor spuse de \’alexa\’, ca Andreea V. e un personaj bine construit dar nu cred ca e un barbat in spatele acestui personaj. Teoria mea e ca aceasta Andreea nu si-a gasit \’locul\’ in povestea Iarinei. Nu putea sa stea in acelasi loc cu eroinele care dialogheaza , nu prea se incadra in peisaj, asa ca autoarea a continuat povestea si in afara articolului. Ce zici, Iarina, am dreptate?
    In legatura cu sexul la prima intalnire, cred ca toate visam la acea scanteie care sa ne faca hormonii s-0 ia razna. Daca exista, e pacat sa ratezi o astfel de experienta . Pana la urma, asta e viata, suma experientelor traite de noi, personal, nu de alti spectatori binevoitori care stiu doar sa dea sfaturi fara sa fi trecut prin focul evenimentelor…
    Desi a trecut mai mult de un an de cand e scris acest articol, inca starneste reactii puternice, e un subiect actual. Felicitari autoarei!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.