fbpx

Sexperta: de ce unele femei cred despre ele ca sunt sosete?

Salut. Am 22 de ani si traiesc impreuna cu logodnicul meu. Am aflat ca m-a schimbat cu altele si ne-am despartit. Dupa asta, el si-a cerut iertare si m-a convins sa ma intorc. M-am intors cu conditia ca-i dau termen de incercare sa vad daca va fi mai bine. El mi-a promis ca nu ma mai schimba niciodata si ca-mi va fi fidel mereu, insa problema e ca eu nu pot sa fiu sigura de asta. E posibil ca un barbat sa se schimbe sau sunt si de data aceasta niste minciuni? Va multumesc pentru atentie.

Am 22 de ani si traiesc impreuna cu prietenul meu. Recent ne-am logodit si, dupa mai multe evenimente nu prea placute, a ajuns la concluzia ca vrea sa avem o familie normala si puternica. In tot acest timp cat am locuit cu el, am aflat multe despre el, printre care si calitati negative. Acum am dubii, nu sunt sigura ca el e cel de care am nevoie. E cam zgarcit atunci cand vine vorba de mine (cu toate ca nu recunoste). Acum ma intreb oare e benefic pentru relatie concubinajul sau nu?

Logodnicul meu a fost casatorit si mai are si un copil. De multe ori, l-am rugat sa ma lase in pace pe mine si sa se intoarca la familie, dar mi-a zis ca pe mine ma iubeste si vrea sa fie doar cu mine. Credeti ca poate uita de familie si sa fie fericit cu mine? Care e posibilitatea ca el sa ma lase si sa se intoarca la fosta sotie?

Nota: toate cele trei intrebari mi-au fost adresate de aceeasi cititoare, in trei mailuri diferite. Asadar, problemele ei sunt triple. Le voi raspunde insa cumulat.

In primul rand, sper ca nu discut cu o pereche de sosete. Exista sosete vorbitoare sau care trimit mailuri? In lumea in care un japonez s-a casatorit cu un personaj de desene animate si in care mai multi oameni se declara pasional indragostiti ba de un elicopter, ba de un automobil, jurandu-le fidelitate vesnica motoarelor lor, nimic nu m-ar mai mira. Totusi, daca nu esti o pereche de sosete si nici o bujie de la masina, atunci cum poti sa spui ca ai fost schimbata cu „altele”?

Citeste si:  Salvarea cuplului - un copil?

Trecand peste confuzia entitatii tale, mergem mai departe. Asadar el e adulterin, fost sot si tata. Tu vrei sa stii daca 1. te va returna de unde te-a achizitionat. 2. se poate intoarce la sotie si copil. 3. concubinajul ajuta sau dauneaza.

1. E greu sa schimbi pe cineva, fie femeie, fie barbat. In cazul tau, va fi si mai greu intrucat inteleg ca nu a fost vorba doar de un eveniment singular. In al doilea rand, faptul ca a divortat este deja o bila neagra mai ales daca a existat un fundament adulterin.

2. Atunci cand ai o relatie cu un barbat care a fost casatorit, trebuie sa fii pregatita sa accepti faptul ca are un trecut care nu poate fi sters cu buretele. Iar daca el isi ignora copilul, asta ar trebui sa te ingrijoreze, nu sa te bucure. Pentru ca spune multe despre simtul responsabilitatii. Gandeste-te ca, daca ati avea si voi la randul vostru un copil, este foarte posibil sa-l neglijeze. Modul in care isi trateaza copilul spune multe despre el ca om. In ceea ce priveste sansele ca el sa se intoarca la fosta sotie, faptul ca-ti pui astfel de intrebari desi voi sunteti logoditi nu e de bun augur pentru relatia voastra.

3. Nu sunt nici pro, nici contra. Exista aspecte pozitive si negative. Cele pozitive constau in faptul ca ajungeti sa va cunoasteti mai bine, sa treceti printr-un fel de perioada de proba in vederea casatoriei. Este bine ca ai aflat de partile lui urat mirositoare. Partea proasta sta in faptul ca, de obicei, dupa convietuire, iti este mai greu sa pui capat unei relatii. Adica stii ce te deranjeaza, nu esti fericita, dar iti este mai greu sa te rupi.

Pana una-alta, pretuieste-te si respecta-te mai mult. Chiar valorezi mai mult decat o pereche de sosete sau o bujie. Si spune-i-o si lui.

Buna, am sa expun cat mai pe scurt situatia mea. Sunt intr-o relatie de doi ani, relatie care nu merge tare grozav, cu certuri la ordinea zilei, monotonie in pat, etc. Contrar obiceiului meu, am iesit acum cateva luni fara prieten intr-un club. S-a intamplat ca in gasca de amici cu care am petrecut in noaptea respectiva, sa fie un baiat de care mi-a placut, cu care am dansat toata noaptea… si sub euforia momentului sa ne si sarutam. Dupa acea noapte, a urmat o scurta perioada in care nu l-am revazut datorita fatului ca stia de situatia mea si nu vroia sa intervina.

Citeste si:  Cand fosta devine o problema

Problema e ca incepusem sa ma gandesc la el mai mult decat la prietenul meu, imi doream mult sa-l revad. Lucru care s-a si intamplat cand m-a invitat, impreuna cu prietenii cu care iesisem in club, la el la o pizza. In seara aceea, m-a sarutat in continuu, m-a tinut in brate si s-a comportat ca un indragostit. Am continuat sa ne intalnim, fie la el, fie in club, insa de fiecare data, comportamentul lui ma surprindea. Ba o data ne sarutam de mama focului, ca apoi sa ne pupam doar pe obraz, ba ma invita la el si povesteam, fara ca macar sa ma atinga sau sa ma tina in brate. O zi este tandru cu mine si mi se adreseaza cu „iubita”, de parca am fi impreuna si indragostiti de cand lumea, iar alta parca nici nu ma cunoaste.

In prezent, totul e incert, ne sunam din cand in cand (mai mult el), ne mai intalnim, ne „iubim” sau ma face sa ma simt vinovata prin mesaje de genul „nu mai dai niciun telefon?”, „Daca ti-ar fi dor de mine, ar fi trebuit sa vii la mine”.

Am uitat sa precizez ca intre timp, relatia cu prietenul meu s-a racit, fapt pentru care am hotarat sa cer o „pauza” in care sa pot sa-mi analizez sentimentele, sa ma linistesc, toate gandurile mele fiind indreptate in momentul de fata spre celalalt baiat.

Intrebarea mea este: oare nu-i place destul de mult de mine incat sa-si asume un angajament? Oare inca sondeaza terenul? Ce vrea, de fapt?

Buna miscarea cu pauza. Sper insa ca vei profita cu adevarat de ea spre a-ti analiza sentimentele, nu neaparat pentru a astepta semne de viata de la celalalt.

Citeste si:  De cate feluri sunt lubrifiantii?

In ceea ce-l priveste pe baiatul acesta ba cald, ba rece, evident ca sunt posibile mai multe raspunsuri. Poate ca nu isi doreste o relatie. Si cu atat mai putin una complicata cu cineva care e in doua barci, cum esti tu. Poate ca asteapta sa faci tu o miscare. Poate ca se joaca doar si tu acorzi o importanta prea mare unei partide de dame.

Sincera sa fiu, portretul robot pe care il pot din ce descrii tu aici tipa din ochi si din urechi: PLAYBOY. Baiatul asta nu stiu cat de constient este de existenta ta. Cred ca ii rasari din cand in cand in minte, asta e clar, dar nu stiu cat de des se intampla asta.
Inca ceva: fii sigura ca, daca ar fi dorit ceva „serios”, ar fi pus mai multa presiune. Adica, te-ar fi batut la cap, ar fi insistat sa rupi legatura cu baiatul cu care tu ai o relatie de doi ani de zile. Daca n-o face, inseamna ca totul ii pare complicat, mult prea complicat si nu are chef de lucruri complicate, ci doar de mici flirturi nevinovate, prin cluburi sau la o pizza. Ceea ce si obtine, din cate inteleg. E posibil sa nici nu-l bucure prea tare gandul ca tu i-ai spune “adio” celuilalt. Pentru ca atunci ar fi posibil ca jocurile sa se transforme in responsabilitati. Or, se stie, unora le pica greu provocandu-le indigestii si migrene. Sigur, depinde de ce vrei tu: poti sa-l vezi ca pe un colac de salvare cu rol adiacent de pansament sau vrei doar sa te “deconectezi” putin.

Astea sunt insa doar supozitii. M-am uitat ieri pe cer, m-am holbat si in zatul de cafea, dar, helas, niciuna dintre cercetari nu mi-a oferit raspunsuri concludente. Singurul sfat concret pe care ti-l pot da este: intreaba-l pe el, discuta cu el. Iar celuilalt poate ca ar fi timpul sa-i spui „la revedere”, independent de cum evolueaza lucrurile cu noua cucerire.. Fii cinstita cu tine si cu el.

Astept intrebarile voastre la adresa sexperta@enjoystyle.ro.

6 Comentarii
  1. Draga mea, sa stii ca, a doua casnicie va fi mai rea decat prima, pt ca asa zice cartea sfanta. Esti tanara, ai timp sa iubesti si sa fii fericita. Eu m-am casatorit la 30 de ani si sunt f fericita. Am tot umblat dupa iubiri desarte si am ascultat zeci de minciuni ca nu o sa ma mai insele, dar in zadar (criminalul se intoarce intotdeauna la locul fapte). Te-ai gandit de ce prima sotie a divortat???? Pt ca s-a saturat de minciunile lui, daca nu vrei sa ajungi si tu singura cu un copil in brate, lasa-l cat mai ai timp. Te-a inselat………nu merita. Cauta-ti un om cu frica Lui D-zeu si ve-ti fi fericiti. 22 de ani nu e varsta de maritat, fa o facultate daca nu ai, fa-ti o cariera si apoi maritatul. Bafta.

  2. Felicitari sexperta! chiar avem de invatat de la tine multe lucruri legate de comportamentul intr-o relatie, de orice tip ar fi ea. Multumim!

  3. Super! Inca una care inghite si care, parca se cere inselata! Mi-e greata! Din cauza unor femei proaste ca voi ajung barbatii sa insele. Daca va-ti destepta toate si le-ati da cate un sut in fund si un brat de haine peste cap (sa-si faca singuri bagajul,nu? ) ca sa se care cat mai repede la amante (sa le faca si alea curatenie, sa le spele, sa le calce, sa-i hraneasca), ar fii ceva mai bine. Dar asa, cand zilnic auzi de barbati care inseala si neveste/logodnice retardate care ii primesc inapoi cu bratele deschise si picioarele desfacute (bleah!!!), normal ca toti barbatii au idei frumoase despre adulter. Caci stiu ca nu ar trebui sa se chinuie prea mult sa va impace dupa ce aflati. Si mai ales, sunt siguri ca in 99,9% din cazuri, voi, cele inselate, nu-i trimite-ti la plimbare, nu divortati, nu nimic. Bocitit putin ca niste proaste ce sunteti, i primiti inapoi, si cand recidiveaza, cere-ti pareri si sfaturi la sexexperta. Care degeaba va raspunde cu cele mai bune sfaturi din lume, ca diseara e clar ce ve-ti face: ori ii faceti lui patul, ori va uitati la ceas si nu intelegeti de ce nu mai ajunge acasa, de ce nu raspunde la telefon! Tot asa, desteptelor!

  4. Pentru prima scrisoare: FUGI CAT TE TIN PICIOARELE. Experienta mea este asemanatoare… Pe scurt: La 21 l-am cunoscut, am fost inselata, mintita, etc… Am fost impreuna 3 ani (de asemenea eram si eu logodita cu el, si in biserica… mare prostie), crezand ca il iubesc, ca pot ierta si pot trece peste… Dar niciodata nu uiti, nu poti trece mai departe, si usor am ajuns sa-mi fie sila de el. Sfat: pleaca cat inca ai demnitate si observi ce se intampla… Nu exista viitor daca te opresti aici…

    Pentru scrisoare a doua: NU ALERGA DUPA 2 \”IEPURI\” CA RAMAI FARA NICI UNUL! Si acest tip de experienta l-am trait. Nu pot spune ca a fost mare pierdere. Nici unul, nici celalalt nu cred ca ar fi fost ce-mi trebuia, dar cu cat te afunzi in acest \”JOC\” (in care actualul nu este ce-ti doresti, iar \”cucerirea\” lasa de dorit) ai de pierdut NUMAI TU. Alege, nu juca la dublu, ca toate se intorc impotriva ta… Tot tu ai de suferit.

    Ca vor asculta sau nu sfaturile noastre, este alegerea lor… Sunt sigura ca in mintea lor apare urmatoarea afirmatie: \”Bine, bine, dar voi nu stiti de fapt cum este el, adica, are si calitati! Avem si amintiri frumoase, etc.!\” Nu va pot spune decat MULTA BAFTA! Sa vi se lumineze gandul…

  5. mda…dar cind nu te lasa in pace,te suna nonstop si te roaga sa il ierti ca nu o sa mai faca,si daca nu vrei sa il asculti iti vine la usa si face scandal daca nu iesi???Cum sa procedezi cu asa persoane?:(

Lasă un răspuns la miky Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.