Sexperta: imi place sa fac sex. Des. E ceva in neregula cu mine?

Intrebarea mea poate suna cam ciudat: sunt bolnava pentru ca-mi place sa fac sex? Sunt o tarfa? Si cand zic imi place, asta inseamna ca imi place rau de tot. Mi s-a intamplat sa fac sex cu cineva vineri seara si cu altcineva sambata seara. Pe amandoi ii agatasem in club. Ma ingrijoreaza pentru ca mi-e teama sa nu devin dependenta de sex. Si am doar 26 de ani! Mereu am avut un apetit sexual mare! Prietenele mele imi spun sa ma masturbez, dar nu e acelasi lucru! Masturbarea nu ma satisface, am nevoie de un barbat in patul meu! E ceva in neregula cu mine?

Daca erai barbat, probabil nu-ti mai puneai intrebarea asta. Daca aveai un penis intre picioare, atunci erai doar „normal si sanatos”. Sau afemeiat. Lumea pare sa creada mereu ca apetitul nostru ar trebui sa fie de vreo 10 ori mai mic decat cel al unui barbat. In mod ciudat, o chestiune de biologie se transforma intr-un verdict moral. Pana acum, n-am auzit vreun barbat care sa se planga ca este „promiscuu”.

Calificativul acela oribil nu are legatura cu numarul barbatilor care iti trec prin pat. Ci cu modul in care te comporti cu ei. Daca esti sincera, daca nu minti pentru a obtine satisfactie, daca ai grija de protectia ta si a lor, daca le spui clar de la inceput ce asteptari ai, ce vrei sa primesti si ce ai de oferit, atunci nu ai de ce sa-ti faci griji. Accentuez ideea de protectie: cu cat numarul de parteneri este mai mare, cu atat expunerea la boli cu transmitere sexuala este mai mare. Asadar, tine mereu in geanta o cutie de prezervative. Si trebuie sa mai fii constienta de un lucru: prezervativele nu te protejeaza chiar de toate bolile.

Asa ca daca vrei sa mai reduci numarul partenerilor, fa-o pentru tine. Nu pentru ca unii te-ar gratula cu epitetul „tarfa”. Te-ai gandit la un sex buddy? O persoana in care sa ai incredere si care nu sa vrea altceva decat sex?

Cat despre dependenta de sex, se poate vorbi de ea atunci cand dorinta de a face sex iti afecteaza viata pe de-a-ntregul. De pilda, pleci la o intalnire de afaceri si nu mai ajungi la ea, pentru ca ti-a facut cu ochiul baiatul de la spalatoria auto. Sau te duci dupa paine, familia te asteapta acasa si sfarsesti intinsa pe lazile din depozitul hipermarketului cu cel care se ocupa de aranjarea marfurilor la raft. Daca nu te regasesti in astfel de pozitii, ups, situatii, atunci esti ok. Nu trebuie sa-ti faci programare la un specialist, nici sa-ti cosi o emblema pe maneca.

Draga sexperta,

Iti trimit cateva randuri, ce reprezinta o parte din viata mea. Fac asta, pentru ca simt nevoia unui sfat din partea unei persoane ce a vazut multe asemenea povesti, mai mult sau mai putin asemanatoare. Am ajuns intr-un stadiu in care simt ca incep sa o iau razna si nu pot sa iau o decizie, in ceea ce priveste viata mea. Asa ca as dori sa citesti aceste randuri si te rog sa-mi spui si parerea ta.

„Aveam 32 de ani, casatorit la acea data si am cunoscut o femeie, prin intermediul unui site (29 martie 2007, o data pe care nu cred ca am s-o uit vreodata), casatorita si ea, de care m-am indragostit nebuneste (asa ceva nu am cunoscut niciodata, pana acum). Totul a inceput cu un flirt nevinovat, dar, pe parcurs, s-a aprins intre noi un sentiment de dragoste, mai ales dupa ce am apucat sa ne si vedem. Eram buimacit de toate acestea si nu am incercat sa ma impotrivesc, ci sa ma las purtat de valurile necunoasterii. Era un sentiment ce nu am crezut ca am sa-l mai simt si ma facea sa plutesc. Simteam ca renasteam, ca ma trezisem dintr-un vis si ca tot ceea ce-mi puneam in minte se putea realiza. Nu stiam la inceput ce faceam, dar, pe parcurs, devenea tot mai evident faptul ca imi doream mai mult decat o simpla relatie. Imi doream ca acea femeie sa faca parte din viata mea si eu dintr-a ei , sa fie unica si totul pentru mine. Imi doream sa inchei casnicia ce o aveam, in care nu mai simteam nimic, ci doar o rutina ucigatoare, sa fiu liber si doar pentru ea.

Recunosteam amandoi ca suntem suflete pereche, dar ea imi tot spunea ca nu era pregatita sa faca acelasi pas ca si mine (spunea ca are un statut, ca nu poate sa-i faca asta barbatului cu care e casatorita, desi a mai flirtat in timp, pana sa ne cunoastem, mai mult sau mai putin serios, iar viata lor sexuala era la pamant… cel putin asta mi-a tot spus… ca el se comporta bine cu ea si ca o iubeste). Nu suntem din acelasi oras, desi eu eram dispus sa fac orice ca sa fim impreuna (chiar si sa ma mut). Ea imi spunea sa nu fac schimbari in viata mea, pentru ca nu dorea ca sa fie motivul pentru care eu divortam, desi eu doream sa fac mai de mult acest pas, iar pe de alta parte, si-ar dori sa nu fi fost casatorita, sa ne unim destinele si sa intemeiem o familie.

Citeste si:  Cum descriu barbatii femeia ideala

In tot acest timp, noi ne comportam ca si cum am fi sot si sotie si ne refugiam intr-o lume in care eram doar noi doi. Cu toate ca ma durea ingrozitor faptul ca nu puteam fi cu ea asa cum ne doream, acceptam orice doar ca sa nu o pierd. Asteptam rabdator si increzator ca situatia se va schimba, in ceea ce-i privea statutul.

Rabdarea a inceput sa-mi dispara prima data cand a plecat in concediu cu sotul ei. Un alt sentiment pusese stapanire pe mine… gelozia, egoismul si invidia. Ma innebunea gandul ca, in loc sa mergem noi in concediu, mergea cu sotul ei, ca timpul ii este acordat lui si ca doar el se putea bucura de prezenta ei. Zilele petrecute de ea in acel concediu parca nu se mai terminau si o asteptam cu sufletul la gura sa se intoarca. O doream doar pentru mine si ma durea gandul ca trebuia sa o impart. In momentul in care o intrebam cum vede un viitor, in ceea ce ne privea, ea imi spunea ca nu stie, ci doar ca ma iubeste si nu vrea sa ne despartim vreodata. Eram derutat de toate aceste evenimente, nu aveam chef de nimic, dormeam foarte prost, psihicul incepea sa mi se deterioreze… tot ceea ce-mi doream era sa ma intalnesc cu ea, sa o vad, sa o simt, restul era pe planul doi.

Ne-am luat un apartament in chirie in orasul ei, pentru ca dragostea noastra sa nu se mai consume prin camere de hotel si, totodata, mizam pe faptul ca acest pas o va determina sa se gandeasca mai atent la situatia noastra si poate ca o s-o determine sa se desprinda mai usor de cealalta parte… dar pasii ei intarziau sa apara in directia pe care mi-o doream.

Am expus aceasta poveste si pe un site, iar raspunsul de la persoana care se ocupa de aceste teme a fost urmatorul: „Exista un proverb vechi care spune ca, atunci cand iubesti pe cineva, il eliberezi, ii dai libertate. Daca se intoarce la tine, este al tau; daca nu… niciodata nu a fost.”… Sincer, am evitat la inceput sa pun in aplicare acel sfat, iar lucrurile au evoluat in felul urmator: initial m-am despartit de persoana cu care eram casatorit, mutandu-ma (dpdv, doream sa-mi clarific situatia mea si sa inchei o data pentru totdeauna ceea ce incepusem).

Am petrecut sfarsitul de an 2007, alaturi de parintii mei si de sora mea cu sotul ei, in care m-am simtit foarte singur, deoarece persoana de care eram indragostit nu era langa mine si isi petrecea trecerea in noul an alaturi de sotul ei si nu cu mine. Sarbatorile nu au mai insemnat bucurie pt mine, ci doar o amaraciune. A fost un sentiment groaznic si m-am trezit la inceputul anului 2008 hotarat sa pun piciorul in prag, adica dispus sa o pun sa aleaga intre mine si sotul ei, dar, din nefericire, la inceput de an, tatal ei a suferit un accident groaznic de masina si am hotarat sa nu mai fac acest pas si sa-i fiu alaturi sufleteste, pentru ca simteam ca nu-i un moment prielnic pentru asa ceva.

Chiar daca ea evita sa-mi mai spuna anumite cuvinte de dragoste cu care eram obisnuit… (evita sa-mi mai spuna „scumpul meu sotior”) si m-a facut sa inteleg ca ii era greu sa faca asta dintr-un motiv de superstitie, am incercat sa nu vada ca ma afecta. Dupa numai cateva saptamani, a aflat ca socrul ei era suspect de cancer si a fost internat pentru analize complete… alt ghinion. Parca toate se puneau impotriva noastra cat si a mea de a pune punctul pe „i „. Eu ma sufocam in acea stare de expectativa si tristetea a inceput sa se cuibareasca si mai intens in mine. Am incercat sa-i fiu alaturi si de aceasta data si sa o inteleg ca trebuie sa fie aproape de sotul ei si sa treaca si peste aceste momente.

Intre timp, am divortat, chiar daca ea nu dorea acest lucru si-mi tot repeta sa nu fac acest pas, dar, pentru mine era normal, pentru ca nu mai aveam nimic de impartit cu persoana cu care eram casatorit, decat un imobil si nimic altceva. Cu ajutorul Celui de Sus, tatal ei s-a facut bine, iar socrul ei a scapat de ameninarea ca ar fi pasibil de cancer. Relatia noastra a continuat, fara a face ceva descisiv sau a se intmapla ceva promitator. Au fost cateva incercari ale mele de a puncta decisiv probleme noastram dar cam toate s-au incheiat cu plansete si cu promisiuni ca nu o sa ne despartim. Eu am devenit din ce in ce mai trist, pentru ca-mi doream si-mi doresc sa fim impreuna, iar in acele momente, nici cand discutam la telefon nu mai reuseam sa ies din starea aceea. Desi ii spuneam mereu ca avem doar o viata si ca de noi depinde ce facem cu ea, nu s-a schimbat mai nimic si, ca si cum nu ar fi fost destule, sotul ei a fost diagnosticat cu hepatita…

Citeste si:  Rolul comunicarii

Cand am aflat, parca se pravalise cerul peste mine. Abia scapasem de cele doua probleme cu tatal si cu socrul ei. Ma gandeam ca eram ajuns de blesteme si ca tot ceea ce incercam si doream nu avea incuviintarea Celui de Sus. Frustrarile si neajunsurile din relatie ma macinau ingrozitor. Am reusit sa mai smulgem cateva zile si sa mergem intr-un mic concediu impreuna (4 zile) dar, din punctul meu de vedere, nu era indeajuns pentru a suplini ceea ce-mi doream. Ma saturasem de ascunzisuri, de minciuni,de ghinioane, de stari negative, de plansete, de nopti nedormite si de framantari. Ea incepuse sa devina tot mai stresata, mai nervoasa din cauza situatiei noastre, cat si a job-ului ei precum si de neajunsurile mele in relatia noastra… parca nu mai era ceea ce a fost si nici directia spre care se indrepta nu mai era cea care mi-o doream. Au inceput sa intervina tot mai des certuri intre noi cu „sfaturi” ca poate ar fi mai bine sa intrerupem relatia si ca ea nu are ce sa faca in acest moment. Am mai prins si niste mesaje catre sotul ei in care erau cuvinte dragastoase si in care nu lipsea „te iubesc” la care ea motiva ca nu exprima adevarul, ci ca joaca un rol, dar pe mine ma dureau, pentru ca vedeam ca relatia lor continua normal, fara ca el sa banuieasca ceva si ca ar trebui sa o inteleg, data fiind starea lui de sanatate.

Deodata incepeam sa ma simt penibil. Eram oarecum obligat sa asist la discutiile lor si ma simteam in plus. Un sentiment de vinovatie imi macina creierul, deoarece ma vedeam ca si cum as interveni in relatia lor, ca fortam ceva ce nu avea consimtamantul persoanei pe care o iubeam.

Cred ca sunt foarte ghinionist pentru ca, dupa vreo doua luni, sotul ei si-a rupt si piciorul, imobilizandu-l la pat, iar ea trebuie sa o faca si pe infirmiera, sa fie mai mult alaturi de el. M-apuca disperarea si nu mai stiam ce sa fac. Incepeam sa ma indoiesc tot mai mult ca o sa mai avem un viitor impreuna, iar postura de amant nu puteam sa o mai diger, desi imi spunea ca pentru ea nu asta insemn si ca eu ii sunt totul, ca ii aduc liniste si fericire. Eu ii tot spuneam ca mi-as dori sa fie intru totul a mea, ca am si eu nevoie de ea si ca nu prea mai reusesc sa o inteleg cum ma iubeste, daca nu face acel pas, stiind ca sufar din cauza situatiei in care eram pus!

Stau si ma intreb daca si ea isi doreste ceea ce-mi doresc eu, daca vrea sa fie alaturi de mine si sa luam viata in piept, fara sa ne mai gandim la ceea ce spun ceilalti si ca poate vor suferi, dar sa dam viata la ceea ce visam sau ne doream, adica sa fim o familie, sa avem copii si sa fim fericiti (cel putin asta era dorinta mea). Acest an de criza, 2009 a acutizat si criza in relatie. E

Eu, din pricina schimbarilor situatiei de la locul de munca, precum si a situatiei mele financiare, nu mai puteam ajunge atat de des, precum o faceam inainte. As fi facut inca un pas in relatie si m-as fi mutat in orasul in care statea ea, dar faptul ca nu primeam un raspuns clar in ceea ce privea relatia noastra, ma facea sa dau in spate, in luarea unei decizii atat de importante. Consideram ca doar eu faceam pasi si ca din partea ei nu veneau decat cuvinte si ezitari.

De prin vara lui 2009, vizitele mele catre ea s-au oprit aproape de tot (1 data la luna), nervozitatea mea, in aceasta asteptare, a crescut si am inceput sa ma indoiesc tot mai tare ca ea ar vrea sa faca pasi in plus catre relatia nostra. Am inceput sa evit a o mai suna (inainte ne sunam zilnic), pentru a vedea si reactiile ei si oarecum ca o pedeapsa pentru supliciul la care am tot fost pus. Ma sufocam in mine si ma macinau intrebarile de la care nu-mi venea vreun raspuns din partea ei… imi tot spunea ca sa incerc sa ma pun si in situatia ei si s-o inteleg si pe ea… dar ea, ma intelegea oare cu adevarat? Nu vedea ca ma deteriorez cu fiecare zi ce trece, cu psihicul praf si fara chef de nimic? Aveam nevoie si eu de ea langa mine, sa ma sustina si sa ma echilibreze. Imi treceau prin cap tot felul de ganduri negre, in ceea ce privea viata mea.

Citeste si:  Mesaje de Craciun pentru membrii familiei

In ultima perioada, i-am spus ca vreau sa ne despartim, pentru ca ajunsesem la capatul puterilor mele. Relatia de acest gen imi facea rau. Nu mai simteam fluturi in stomac, ci o dezamagire cruda, amestecata cu vinovatie si furie. Incerc de ceva timp sa port cu ea o discutie, prin care sa o intreb ce a vrut ea, de fapt, de la mine si nici macar asta nu doreste sa faca. Acum e cu sotul la tratamentul pentru hepatita… si e superstresata si bulversata de tot ce i se intampla, presata de toata lumea si ca ar vrea sa se adune, pentru a purta o discutie matura si decenta cu mine, dar cu toate astea sa nu uit ca sunt inima ei… astea sunt in mare cuvintele ei.

Stau si-mi aduc aminte de vorbe ca: „tu esti viata mea si reprezinti totul pentru mine, iar fara tine nu stiu ce o sa ma fac” sau, cand ii replicam ca eu sunt pe unul din locurile codase, privind importanta persoanei mele in viata ei, ea nega toate astea cu vehementa si incerca sa ma faca sa inteleg ca eu sunt prioritatea nr. 1 pentru ea… oare chiar asa-i?! Nu inteleg de ce nu simt asta!?… Probabil ca acele vorbe ar fi trebuit intarite de niste fapte. Tinand cont de faptul ca, in ultimele cinci luni, contactul fizic si auditiv e aproape nul, se pare ca acele declaratii sunt infirmate.

Nu inteleg faptul ca accepta ca eu sa sufar, dar sotul ei sa nu simta ca nu-i este alaturi si sa creeze un confort in cealalta parte, lui si familiei acestuia, riscand tot ceea ce reprezinta relatia noastra, acceptand si faptul ca o sa ne pierdem definitiv unul de celalalt ( daca deja nu s-a si intamplata asta) !!!… Mda, cam asta-i povestea mea si tare mi-e teama ca e si dezamagirea vietii mele. As vrea sa-i intorc spatele, sa o uit, sa ingrop totul in sfaramaturile inimi mele, dar gandul imi sta doar la ea. Ma gandeam sa incerc a cunoaste si alte femei si poate ca asa reusesc sa ma distrag de la ea, dar nu sunt in stare, n-am chef si nici dorinta, ci doar un gand (am uitat sa mentionez ca de cand am cunoscut-o, a fost si este singura femeie din viata mea)… am o varsta si cred ca degeaba, pentru ca nu vad lumina de la capatul tunelului. Tot universul meu simt ca-i prabusit, iar eu nu reusesc sa-mi gasesc o motivatie de care sa m-agat si sa ies din aceasta capcana. Ma simt ca un animal prins in ea si ma gandesc cum sa-mi rod piciorul, pentru a scapa din ea, pentru ca altfel risc sa mor agatat .”

Ce spui despre toate astea?

Promit sa o fac repede: nu va divorta. E clar. Ghinioanele pe care le enumeri sunt doar niste probe pe care ea le-a picat. Probabil ii convine situatia pe care o traverseaza: tu ca amant, sotul de acasa, sot. Se bucura de un statut, dar tu-i confirmi faptul ca e femeie, dincolo de sotie, si ca mai poate face inimi sa suspine dupa ea. Ii hranesti vanitatea. Cat despre sacrificii, nu prea pare dispusa sa le faca. Viata ta este in stand by in timp ce a ei continua.

Daca vrei sa-i mai acorzi o sansa, spune-i sa divorteze. Acum. Pana ia o decizie, refuza orice contact cu ea. Nu mai raspunde la telefon, nu mai discuta in niciun fel cu ea. Primeste-o inapoi in viata ta doar cu certificatul de divort in mana. Nu te mai consuma asa cum o faci acum. Dedica-ti energia altor scopuri, pune-ti ordine in viata. Asta e de dorit. De suferit, sigur ca vei suferi. Nu-ti poate promite nimeni o iesire lina din povestea asta. Dar va trece. Asta cu siguranta. Este doar o chestiune de timp. Ideea este sa nu prelungesti in mod inutil zic eu toata aceasta poveste.

Succes la rosul acelui picior. Ai nevoie.

Astept intrebarile voastre la adresa sexperta@flu.ro.


14 Comentarii
  1. nu vreau sa par insensibila insa nu am avut rabdare sa citesc tot ce a scris domnul de mai sus. e clar ca tine la ea daca e asa intro dilema melodramatica. sper sa reusesti sa te desprinzi de relatia asta, pana nu o sa iti pierzi propriile valori. stiu ce spun

  2. Eu cred ca persoana in cauza isi face griji degeaba. Faptul ca are un apetit sexual mare si se culca cu mai multi barbati nu mi se pare deloc anormal.Nu inteleg de ce se simte tarfa si de ce se simte vinovata ca isi satisface pofta de sex. Eu cred ca face foarte bine. Sfatul meu este sa nu se mai gandeasaca la prejudectile absurde asupra femeilor si sa se simta bine.

  3. Trista poveste! Eu zic sa iesi din ea urgent! nu-ti va aduce decat suferinta si sperante desarte… Daca in atatia ani de relatie nu a divortat, nu o va face nici in continuare! In momentul in care o vei parasi tu, cel mai probabil v-a gasi pe altcineva care sa ii echilibreze viata ,,amoroasa\”. Mult noroc!

  4. Eu nu l-am inteles. A fost casatorit si a divortat, corect? Ce il face sa creada ca si actuala \”dragoste\” nu va avea acelasi \”happy end\” (asta in cazul in care si ea ar fi divortat)? \”Happy end\” – ma refer la faptul ca ea, alaturi de el prin \”sfanta casnicie\” nu va gasi pe altcineva ca sa-si echilibreze \”temerile\”. Si pe el ce il face sa creada ca nu v-a apela la un alt \”site\” din plictiseala casniciei care il va sufoca… Of, e atat de urata suferinta, dar prostia omului e si mai dureroasa…

  5. ce sa zic…am citit povestea domnului…in mare parte il inteleg foarte bine..ce-i care nu au trait asa ceva sa se abtina( de ex. miky)…e clar ca sufera foarte mult pentru o cauza pierduta…sa ii lasam pe cei mai experimentati sa vorbeasca,care s-au casatorit din dragoste si la un moment dat destinul i-a pus in situatia in care au trebuit sa se gandeasca daca cel luat cu cununie e cel scris..daca peste cativa ani au intalnit pe cineva …sufletul geaman ,si ce au facut?puteam sa fiu in locul lui …numia ca eu nu mi-am trait povestea cu cel pe care l-am intalnit dupa ce m-am casatorit..am ramas fidela sotului meu…

  6. ce sa zic…am citit povestea domnului…in mare parte il inteleg foarte bine..ce-i care nu au trait asa ceva sa se abtina( de ex. miky)…e clar ca sufera foarte mult pentru o cauza pierduta…sa ii lasam pe cei mai experimentati sa vorbeasca,care s-au casatorit din dragoste si la un moment dat destinul i-a pus in situatia in care au trebuit sa se gandeasca daca cel luat cu cununie e cel scris..daca peste cativa ani au intalnit pe cineva …sufletul geaman ,si ce au facut?puteam sa fiu in locul lui …numia ca eu nu mi-am trait povestea cu cel pe care l-am intalnit dupa ce m-am casatorit..am ramas fidela sotului meu…

  7. am citit comentariile ce au fost postate si as vrea sa mai adaug cateva randuri, legate de povestea mea…,pt ca asta-i povestea mea. dupa cum am precizat, am intrerupt orice contact fizic cu ea, de pe la inceputul lunii septembrie 2009. nu vreau sa va imaginati cum au trecut si sarbatorile de la sfarsitul anului 2009. revelionul l-am facut singur in casa, pt ca nu mai suportam sa vad pe nimeni fericit, cand eu eram praf in suflet…ma sufocam si simteam ca ma rup in mine. era al 3-lea an in care eram singur si cat pe ce sa clachez cu totul si sa fac o prostie, in a-mi incheia socotelile cu viata. eram distrus si numai eu stiu cum am reusit sa ma adun si sa-mi infranez gandurile suicidale. am sunat-o si i-am reprosat felul in care am ajuns. o uram, pt ca o iubeam si ma uram , pt ca ajunsesem in acel hal. in ianuarie al acestui an, am dorit cu disperare ,sa discut cu ea, pe marginea acestei situatii si sa clarific aceasta relatie. pot sa va spun ca nu am reusit sa scot mai nimic de la ea ci doar sa nu o mai presez. simteam ca imi ascunde f multe detalii, ca se fereste de mine, deoarece nu avea ce sa-mi spuna. simteam ca se simte vinovata, pt toate astea si ca este depasita de realitatea cruda in care ne aflam. imi dadeam seama ca sentimentele ei pt mine, nu erau chiar atat de profunde cum tot incerca ea sa ma convinga si sa se convinga si pe sine, deoarece totul era doar la nivel declarativ iar faptic nu se vedea mai nimic. intr-un gest de furie, ranit in suflet de toate acestea, m-am urcat in masina si am plecat spre ea, fara a-i spune nimic. cand am ajuns, nici nu a dorit sa ma vada, facand o criza de nervi la telefon, pt faptul ca eu am plecat spre ea, fara a-i spune, ca ea are un program foarte incarcat in acea zi si ca nu ne putem vedea, ca siyuatia dintre noi, nu era prielnica pt a ne putea vedea si ca mai trebuia sa-i ajunga si sotul acasa. a fost groaznic, sentimentul ce l-am simtit. am simtit ca s-a daramat universul peste mine. dupa atatea luni, in care nu ne-am vazut si dupa aproape 450 de km, am primit un raspuns sec si reprosuri. am plecat spre casa, ca un caine fugarit si totodata cu un raspuns la multe din framantarile mele : ne pierdusem, unul de celalalt… acum 3 zile, am sunat-o si i-am spus sa ia o decizie, in ceea ce ne priveste. i-am spus, ca daca ea ma considera sotul ei nelegitim, in suflet, sa se intoarca la mine, sa lase acea viata si sa-mi vina alaturi. am implorat-o sa ia locul ce-o astepta, pt ca nu mai suportam toate astea. am pus-o sa aleaga intre mine , cel pe care-l iubeste si sotul ei, pt care nu simte decat mila si compasiune (astea-s cuvintele ei). raspunsul m-a izbit in moalele capului…nu poate sa faca asa ceva, pt ca-i este datoare. unde era :\” tu esti totul pt mine, tu esti viata mea si as face totul pt tine\” ? a fost BIG BANG-UL…SE SFARSISE TOTUL.
    mila, compasiunea si datoria au primat in fata sentimentelor de iubire si a tot ce am insemnat eu pt ea (oare ce am insemnat eu pt ea?) asta e sfarsitul acestei povesti, a celor 3 ani ce mi-au guvernat viata. am ramas cu un gol si cu un gust amar.

    sa aveti o viata fericita si sa fiti iubiti!

  8. pentru domnul cu povestea… interesant,ce pot sa zic. te cred ca tineai la ea , dar ai facut o mare greseala. ai incercat prea mult sa o aduci tu langa tine. daca iti doresti o femeie nu trebuie sa o pui sa aleaga, asta e o solutie total gresita. trebuie sa o faci sa te aleaga pe tine, intr-un fel sau altul. si nu sa te milogesti de ea, sa te rogi, sa faci crize, si isterii. lasa astea femeilor, ele se pricep sa le faca. tu trebuie sa fii barbat si sa iei ce iti doresti, adica pe ea. aici ai gresit si ai pierdut-o din start. ai sufocat-o prea mult iar pe deasupra ai mai pus-o si sa aleaga. a fost o greseala de tactica, in viitor sa nu mai faci asa. fii barbat si impune-te, impune respect nu te milogi.

  9. Mda , si eu caut un sex friend (girl ) … dar de unde :)) Si acum cu sarbatorile , mergea de minune… dar nah . 😀 Nu e asa usor pe cat suna.

  10. Cred ca eu si cu respectica ne-am intelege de minune.Nu cred ca am mai iesi din camera o saptamana.Da….recunosc…..ma numesc x si sunt dependent de sex.Si acum voi in cor…….buna ziua x te salutam si noi suntem dependenti de sex.

  11. Cred ca nu este nimic gresit in a vrea sa faci cat mai des sex,ceea ce conteaza insa este cu cine si in ce circumstante.Aceste lucruri delimiteaza fin sexul de calitate de cel facut in fuga in urma caruia pot aparea de o parte sau alta frustrari ulterioare.Cat despre povestea domnului de mai sus cred ca este trist atunci cand doi oameni nu impartasesc aceleasi sentimente,indiferent de natura relatiei lor ca si iubiti,amanti,soti.Nimic nu e mai pustiitor decat sa fii singur in doi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.