Salut.
Context
Acum 20 si ceva de ani mama se marita cu tata. Tata e roman, mama e grecoaica.In urma casatoriei, tata nu si-a mai vizitata niciodata parintii sau fratii si a fost dezmostenit. Batranii nu au putut intelege cum a putut trada „neamul romanesc”. Tata a venit si a stat in casa parintilor mamei. Eu si fratii am crescut acolo inconjurati de rude. Asa e la noi, suntem traditionalisti.
La noi fetele nu pot iesi cu baieti, se considera ca iti faci familia de ras. In principiu, trebuie sa te pastrezi virgina (eu nu am respectat traditia, ai mei nu stiu).
Am tinut mult la parintii mamei. Oameni foarte de treaba si cu mult bun simt, destul de toleranti (l-au acceptat pe tata care nu are aceeasi nationalitate ca noi). Parintii mei sunt rasisti, de fapt sunt in general impotriva a tot ce nu e romanesc sau grecesc sau crestin.
Banuiesc ca iti dai seama cum se fac casatoriile la noi. In mare parte aranjate. Unchii, matusile sau fratii gasesc pe cineva, in principiu ai dreptul sa spui nu, insa practic atat fetele, cat si baietii sunt fortati sa accepte alegerea rudelor in varsta. Nici nu se pune problema sa nu asculti de parinti sau sa le spui ca nu esti de acord cu ei. Matusa mea a fost batuta de catre rude atunci cand a iesit la un film cu un coleg, pe motiv ca pateaza onoarea familiei. La fel si alte fete din familie.
Si eu mi-am luat-o de acteva ori din cauza unor iesiri. Am fost tinuta inchisa in casa, infometata etc. In conceptia alor mei, mai bine asa decat sa se pateze onoarea familiei.
Din exterior suntem vazuti ca niste oameni cu o tinuta morala impecabila, sunt multi (in special cei in varsta) care ne admira. Colegii sau prietenii ma abordeaza circumspect. Mi-am luat un telefon mobil, laptop si internet ca sa pot comunica cu restul lumii, sa nu ma simt atat de izolata, dar trebuie sa am grija, sa nu care cumva sa ma sune cineva (in special un tip) in prezenta alor mei. Nu pot sa ies(teoretic, practic mai resuesc sa mai ajung pe ici pe colo vrajindu-i pe ai mei – facultatea, serviciul, examene etc sau mituindu-l pe frate-miu sa ma acopere cand mai ies in oras cu colegii).
Cod vestimentar: fusta lunga, pantaloni largi, pulover peste talie, cap acoperit (caciula sau bentita), fara tocuri inalte, fara machiaj (ai mei m-ar bate daca m-ar prinde iesind afara machiata). Insa am bafta, desi ma imbrac ca la 1800, arat suficient de bine incat sa intoarca multi capul dupa mine. Probabil am ceva exotic, nu-mi dau seama exact.Poate pentru faptul ca am stat o viata cu nasul in carti si in calculatoare (imi place mult informatica), poate pentru ca nu am experienta mai deloc in relatii…Nu stiu…
Problema
La facultate am intalnit un coleg. Mi-a placut nu pentru felul in care arata, ci pentru ce e si cum se poarta. Pentru ce gandeste. Dar nu este nici roman si nici grec. Am incercat sa-i intreb pe ai mei daca ar fi de acord cu o relatie intre mine si cineva de alta nationalitate. Raspunsul a fost: daca vrei asta, atunci sa-ti faci bagajul si esti libera; vei fi dezmostenita si nu vei mai putea niciodata sa vorbesti cu noi, dar noi suntem siguri ca tu esti fata buna si ascultatoare si nu ai face nimic impotriva cuvantului parintilor tai.
In loc sa ma despart de el, am continuat sa vorbim, dar am fost extrem de atenti ca sa nu imi creez probleme cu ai mei. Prietenul meu este ceh. Vine dintr-o familie tot sobra, insa mult mai toleranta.
Odata a venit la facultate cu mama lui si cu verisoara. Am facut cunostiinta si m-am simtit ca in sanul unei familii cu ele. Imi place compania lor. Eu cu el suntem impreuna de ani buni. Anul acesta terminam facultatea si ne-am gandit ca ar fi frumos daca ne-am intemeia o familie, sa avem copiii nostri, casa noastra, sa putem sa iesim in oras fara sa ne simtim clandestini. Nu putem nici macar sa ne tinem de mana sau sa ne sarutam in spatii publice pentru a nu avea scandaluri cu ai mei.
Totusi mie fara familie mi-ar fi extrem de greu sa rezist, cel putin financiar. Sunt obisnuita cu un anumit nivel de viata, acasa am tot ce trebuie. Ma gandesc cu groaza la momentul in care va trebui sa ma intretin doar din salariul meu care nu se compara cu ce-mi ofera parintii .
In fine, planul a fost deja facut. Astept sa-mi termin facultatea, sa-mi iau diploma, apoi imi fac bagajul cand nu-s ai mei atenti si dispar. Mi-as schimba orasul in care stau, mai ales ca el nu este de aici; m-as duce sa lucrez in alt oras. Ne-am gandit si la varianta de a pleca din tara undeva in vestul Europei unde sa putem trai linistiti fara frica de amenintari sau stiu eu ce. Nimeni in afara de familia lui nu stie de relatia noastra. Ambii suntem considerati ciudati de catre colegi, dar suntem oameni maturi, fiecare cu serviciu, rezultate bune la facultate, bursa si toate cele.
Intrebarea
Care vor fi urmarile iesirii din sanul familiei si luarea vietii pe cont propriu? Cat de greu va fi? Daca ai fi in locul meu, ai face la fel? (varianta discutiei cu parintii iese din calcul din cauza antecedentelor familiale).
Si eu am o viziune traditionalista asupra familiei, asupra credintei, asupra decentei, fidelitatii, dragostei etc. Nu am trait cu un barbat pana acum, nu stiu ce inseamna. Pentru mine viata de familie incepe din momentul casatoriei. Eu asa vad lucrurile. Si el le vede la fel. De un lucru sunt sigura: de faptul ca avem sentimente puternice, suntem toleranti, intelegatori si foarte fideli unul altuia. Suntem un fel de cuplu de pe vremea bunicii, cu mijloace moderne de comunicare (net, telefon, exista tren, avion, acces la educatie, sanatate etc). Totusi nu cred ca vom putea intelege inceperea vietii sexuale de la varste fragede, schimbarea iubitilor/iubitelor ca pe ciorapi, lipsa de responsabilitate in cazul BTS-urilor, dezinteresul, neglijenta, curente emo si masochiste si multe altele pe care le gasim deplasate.
Imi cer scuze in cazul in care mesajul meu suna ca venind din alta epoca sau in cazul in care am atins pe cineva cu stilul meu de a gandi. Imi cer scuze si in ce priveste calitatea limbii romane pe care o vorbesc sau o scriu.
Astept raspuns la intrebarea mea, luand in considerare amanuntele relatate si conjunctura in care e pusa o astfel de relatie.
Mesajul tau este intr-adevar inedit. Insa nu pentru ca ar suna anacronic, ci pentru maturitatea si seriozitatea de care dai dovada. Sincera sa fiu, mi-a placut la nebunie, mi-era dor de o poveste normala, de probleme reale, ale unor oameni cu sentimente autentice.
In contextul particular al familiei tale si in varianta excluderii totale a unei discutii cu parintii, nu pot decat sa te felicit pentru decizia luata. Da, intr-adevar, ruperea de familie va fi grea mai ales ca pari sa vii dintr-o familie in care legaturile sunt extrem de stranse, in care membrii sunt dependenti unii de altii. Va fi un soc emotional, insa cred ca te astepti la asta si esti pregatita sa-l infrunti.
In ceea ce priveste partea financiara, va fi la fel ca in cazul majoritatii. Nu esti nici prima, nici ultima care pleaca din sanul familiei si incearca sa construiasca ceva pornind de la zero. In plus, nu esti singura, il ai alaturi pe viitorul tau sot. Nu te gandi ca salariul tau va ramane cat e acum. Va lua intr-adevar ceva timp, insa vei ajunge la un nivel satisfacator. Ai toate premisele ca sa reusesti. Pari responsabila, lucrezi deja, te preocupa studiul. Iti repet: rareori am avut ocazia sa primesc un mail de la o persoana atat de matura, mai ales la varsta ta.
Da, daca as fi in locul tau, as face chiar la fel. Probabil as fi reactionat chiar mai impulsiv daca as fi fost confruntata cu restrictiile cu care te-ai luptat tu toata viata. Te felicit insa pentru faptul ca nu te-ai grabit. Ca ti-ai cantarit bine decizia. Nu ai hotarat sa pleci pentru o persoana pe care ai intalnit-o cu o luna inainte. Iar faptul ca ati rezistat impreuna ani de zile, singuri impotriva tuturor, lipsiti de libertatea de a va bucura plenar de relatia voastra, spune multe. Spune stabilitate. Spune maturitate. Spune sentimente reale, nu invapaieri de o clipa. Va felicit! Nu stiu cate cupluri ar fi rezistat in conditiile date. Nu iti face griji in privinta dificultatilor financiare, va fi dificil, dar nu mai greu decat sa fii obligata sa te mariti cu o persoana pe care nu o iubesti, nu mai greu decat sa-ti traiesti viata impotriva a ceea ce iti doresti, impotriva a ceea ce vrei tu. Sunt sigura ca veti reusi!
In plus, cred ca in timp vor ceda si parintii tai. La urma urmei, prietenul tau e ceh, alb si crestin. Nu este vorba de niciun fel de prapastie, de niciun fel de diferenta ireconciliabila intre cele doua medii din care proveniti. Nu vine din Nigeria, nu e politeist si nici nu face parte din vreun trib exotic.
Succes si iubiti-va mult! O meritati!
PS: Gramatica ta e buna, stai linistita. Am primit mailuri de la romance get-beget pe care mi-a fost cumplit de greu sa le descifrez.
Buna… Am citit multe din scrisorile altor fete si m-am gandit sa-ti cer si eu un sfat. Pentru inceput, eu am 19 ani si locuiesc in Italia de 2 ani jumate. In iulie, am fost cu o prietena la o petrecere la Roma si am cunoscut un baiat (Cosimo), un amic de-ai ei la care trebuia sa ramanem sa dormim pentru ca noi stam intr-un oras mai departe de Roma. In fine, la acea petrecere, eu si acel amic ne-am cam ametit si odata ajunsi acasa da… am facut-o. A fost super, a doua zi el s-a purtat foarte dragut cu mine, m-a condus la tren (tinanadu-ma de mana). Dupa aceea, incepuse sa ma sune in fiecare zi. Ne-am mai vazut de vreo 4 ori si, de fiecare data cand ne vedeam, faceam sex. Ideea e ca el e de origine de undeva din sud, sta la Roma doar pentru facultate. Si in august a trebuit sa plece la el acasa, dar ne auzeam in fiecare zi la telefon. Dar incet-incet a inceput sa ma sune tot mai rar, se racisera lucrurile. El era ocupat cu facultatea si eu cu munca si scoala asa ca eu am decis sa nu ne mai vedem ca si asa nu ajungem nicaieri. Intre timp am cunoscut un alt baiat, dar cu care nu a mers si eu inca ma mai gandeam la Cosimo. Si acum o saptamana m-a contactat si ne-am vazut (m-am dus eu la Roma, la el acasa si am facut sex, din nou).
Ideea e ca din acea zi nu fac altceva decat sa ma gandesc la el, dar de data asta nu mai vad acelasi interes din partea lui, adica nu ma suna mai deloc. Si nu stiu ce sa fac, dar eu il doresc foarte mult. Dar n-as vrea sa sufar. Daca poti sa-mi dai un sfat, l-as primi cu cea mai mare placere. Iti multumesc anticipat.
Primul sfat pe care ti l-as da ar fi acela sa mai faci si altceva cu Cosimo decat sex. Data viitoare cand va vedeti, puteti incerca un lucru inedit: sa vorbiti, de pilda. Sau sa va plimbati prin gara. Sa va pupati in fata Colosseumului. Sa hraniti porumbeii. Sa jucati War of Warcraft. Chestii din astea. Nu condamn cu nimic relatiile pure, bazate doar pe sex si 0 sentimente. Sunt minunate, excelente, fantastice. Cu conditia ca ambii protagonisti sa stie in ce se baga. Sa nu se amestece lucrurile. Or, nu pare sa fie cazul tau. Pe tine te-a emotionat ca te-a condus la gara tinandu-te de mana. Daca ti-ar fi luat si o floare, ai fi lesinat de extaz probabil, mai ceva ca dupa un orgasm multiplu. Ceea ce tu ai avut cu Cosimo se numeste aventura prelungita. Aventura repetata. Ceea ce ar fi trebuit sa se intample doar o data, s-a repetat.
Apoi, ma vad nevoita sa-ti mai amintesc un cliseu: cel cu ochii care nu se vad. Se uita nu numai sentimentele, se uita si cat de bun e sexul. Asa se explica fapul inexplicabil al micsorarii frecventei apelurilor lui telefonice. Ai grija sa nu confunzi lucrurile: tu sa te visezi printesa, iar el sa te vrea pe post de sex buddy.
Al doilea sfat: nu il cauta. Daca e intr-adevar interesat de tine, te va cauta el. Asa cum a mai facut-o. Data urmatoare insa, nu va mai dati intalnire in pat. Ci in parc. Sau la gelaterie. Ca tot e minunata inghetata italienilor. Sau la un espresso. Ba nu, ca pe asta ei il beau in doi timpi si trei miscari. Mai bine la o ciocolata calda. Tine mai mult.
Urmatorul email pe care il citez aici nu-mi adresa, de fapt, nicio intrebare. Nu cerea niciun sfat, faptul se consuma deja, iar expeditoarea stie exact ce-si doreste. Era vorba doar de exprimarea unei opinii, a unei marturii pe care v-o expun si voua, mai ales ca respectiva cititoare folosea persoana a doua plural. Voi sunteti de acord cu punctul dumneaei de vedere?
Voi nu va ganditi ca nu exista dragoste vesnica sau ca nimic nu poate sa fie vesnic? Oricat ar fi de frumos la inceput, sau chiar si mai incolo, pana la urma tot intervine obisnuinta, rutina, plictiseala. Intotdeauna ceva nou va fi mai interesant, mai incitant. Asta bineinteles pentru un om care doreste totdeauna ceva mai bun, sa evolueze, sa avanseze, sa se dezvolte, prin cunoasterea de lucruri noi, poate mai bune, poate nu, cum o fi, esti dator sa incerci.
Scriu astea pentru ca, desi am o casnicie de 19 ani si o relatie de prietenie si intelegere cu sotul meu, am gasit ceva nou, nu neaparat mai bun, dar prin noutate ma incita. Imi place sa descopar persoana lui in toate ipostazele, mi se pare fermecator. Desi n-am crezut ca ma mai pot indragosti la varsta asta, iata ca am facut-o fara sa vreau si nu stiu nici eu de ce si cum s-a putut intampla, nu-mi vine sa cred, nu vreau sa cred, nu vreau sa simt ceea ce simt, dar se pare ca nu ma pot stapani. Probabil de vina sunt si circumstantele: cu toate ca am 40 de ani, ma simt si cred ca arat de vreo 35 (nu ca ma laud, dar se pare ca arat bine), sunt la maturitatea mea sexuala, ma mir si eu cat pot fi de excitata si cat ma pot gandi la sex, ca altadata ma luam cu alte treburi si nu mai aveam chef de asa ceva. Si acum am alte treburi, of course, dar le las naibii, ca nu-mi arde de nimic. Ma gandesc numai la EL si la EL.
Bun, poate ai sa zici, dragostea n-are varsta, dar ce facem cu sotul? Care e OK, il iubesc ca pe un prieten sau ca pe un partener de familie indelungat, dar, Doamne iarta-ma, dupa atatia ani, nici sa vreau si nu mai pot simti pentru el ce am simtit candva, sau ce simt pentru „EL”. Bineinteles, nu-mi dai dreptate? Si cum poti sa-mi ceri sa cunosc toata viata doar un singur om, nu-i pacat de sansele pierdute? Nu-i plictisitor? Nu te plictisesti si de caviar daca-l ai tot timpul? Poate zici ca si sotul se transforma pe zi ce trece, nu ramane acelasi de-a lungul vietii. Da, s-a transformat, a imbatranit, s-a uratit, nu-i nimic, il iubesc si asa, dar sexul tot ala e, sau si mai rau. Iar la mine e mai bine, nu mai rau. Nu stiu ce sa fac, ma simt rusinata de ceea ce fac, dar ma simt totodata asa de bine… Cred ca am sa ma las dusa de val, aici n-am nevoie de sfatul tau.
Am scris doar ca sa stie cei ce ii acuza pe cei ce insala ca-s niste nesimtiti. Nu, din contra, eu insel pentru ca sunt prea simtita, simt ca sunt in al noualea cer. Pe de alta parte, n-am de ce sa-i zic ceva sotului: de ce sa sufere? Daca nu stie, nu-i mai bine? As putea sa-i dau papucii, sigur, poate ar fi mai corect fata de el, dar cred ca n-ar pleca, m-ar accepta si asa: ne intelegem, ne iubim. Probabil am o inima atat de mare incat pot iubi mai multe persoane deodata si le pot satisface, de ce sa fiu egoista? Dragostea e un egoism in doi? Intelegeti-ma doar! Si altadata cand acuzati pe infideli, ganditi-va ca au sigur motive, nu?
Astept intrebarile voastre la adresa sexperta@enjoystyle.ro.
Mi-a placut la nebunie prima poveste! Sincer, mi-au dat lacrimile…parca ma uitam la un film siropos, nu credeam ca mai exista asemenea povesti de dragoste…Felicitari pentru decizia luata! Cred ca s-ar putea face un film dupa povestea voastra nemaipomenita8->. Va doresc mult noroc ,multi copii si casa de piatra:)))
In ultima povestioara mi s-a parut amuzant modul de abordare al al doamnei fata de problema care o are:)))E amuzant :)))really…Poate trece dansa printr-o perioada mai proasta cu sotul …:)stiu eu…:)oricum…nu mi se pare normal ca sa-l insele:)e in primul rand o lipsa de respect.:)Si daca simte lucruri \”nemaintalnite\” pana acum a;aturi de acel \”EL\” corect ar fi sa se desparta de sot si sa fie libera cu acel \”EL\” sau e mai incitant asa? pe ascuns?
eu am o intrebare pt doamna din ultima povestioara.. daca ea ar fi in locul sotului, l-ar intelege?? ce ar face daca ar afla ca el a gasit o \”EA\” mult mai proaspata si mai buna??? nu cred ca nu ar mai fi asa de intelegatoare cu infidelii.. nu?
http://www.imdb.com/title/tt0259446/
http://www.youtube.com/watch?v=1j_v92NHdAc
As dori sa-i spun doamnei din a treia povestioara ca cei care blameaza adulterul nu-s nesimtiti, sunt persoane care nu au trecut prin asa ceva si isi doresc sa nu treaca.
Ai un mod ciudat de a-ti pune viata pe tava aici in fata tuturor si sa le ceri sa-ti dea dreptate , sau sa nu te judece pentru ca implicit ar deveni cu totii niste nesimtiti.
Spui ca ai o relatie de prietenie,intelegere cu sotul tau , ca totul este minunat.Eu nu-s de acord.Ti-ai permis sa privesti in alta parte si ai acceptat pe altcineva.
Este o certitudine faptul ca persoana cu care momentan iti faci de cap este \”bun\” pentru ca-i nou….Ilar insa modul in care vrei tu sa avansezi , sa evoluezi, incercand sa cunosti \”lucruri noi\”.
Sunt curioasa cati ani are \”inculpatul\” (se face vinovat de tulburarea linistii tale sufletesti si hormonale).Esti macinata si de faptul ca poti sa-ti irosesti viata cunoscand doar un singur om…\”nu-i pacat de sansele pierdute?\”:)))
Uite ca nu ai pierdut sansa de a afla cum este sa cunosti mai mult de un singur barbat….sper doar sa merite.
Cunosc o poveste similara, in linii mari, cu prima. Parintii fetei l-au respins pe baiat din alte motive decat cele de nationalitate/etnie, etc… , pur si simplu nu li se parea \\\”potrivit\\\” pentru fata lor, au mers pana la a-i interzice sa-l vada, certuri, ora de venire acasa (desi ea are 26 de ani), pe scurt mentalitate de la 1800, cum bine spune tanara din prima poveste. Problema a fost ca in cazul lor baiatul a dat in cele din urma inapoi, confruntat cu ipoteza de a se intretine singuri, fara ajutorul parintilor, el fiind obisnuit cu cofortul material. Cred ca a fost si montat in prealabil de mama lui, care se decalara da partea lor, ii primea la ea pe ascus, dar care in fond era extrem de deranjata de atitudinea parintilor fetei si l-a influentat in cele din urma si pe fiul ei.
Concluzia este, cred eu, ca desi teoretic determinarea tinerilor de a incepe viata pe cont propriu ar trebui sa fie de ajuns si este cea mai importanta, conteaza si sustinerea parintilor celui/celei care e respins de cealata familie.
Succes!
Referitor la ultima marturisire…in care doamna respectiva incurajeaza adulterul. Parerea mea este ca \”doamna\” se afla in situatia de \”middle age crisis\”, si tot ceea ce conteaza este redescoperirea feminitatii prin mult sex cu diversi parteneri, lucru care nu s-ar putea intampla cu actualul sot.
De acord cu partea ca dragostea nu este vesnica, ca intervine rutina, plictiseala etc. Totusi respectul, aprecierea si afectiunea ar trebui sa ramana vesnice intr/o casatorie. Atata timp cat iti respecti partenerul alaturi de care ai petrecut 19 sau n ani din viata, nu sari in bratele unei \”prospaturi\” in momentul in care hormonii tai o iau razna, sau ajungi la 40 de ani si vrei sa iti redescoperi sexualitatea.
Daca esti maritata nu inseamna ca esti si moarta, adica nu mai simti, nu mai ai sentimente.Si aceste sentimente pot aparea si pt altul, mai ales atunci cand se-ntampla ca sotul sa nu fie perechea potrivita. Felicit pe cele care si-au gasit perechea potrivita din prima, dar se intampla mai rar asta, trebuie sa ai noroc cu carul. Poate ca de fapt se mint singure ca sa nu sufere si nu vor sa accepte realitatea: ca trebuie sa cauti in lung si-n lat ca sa gasesti omul potrivit pt tine.Si atunci mai bine il iei pe primul ca sa scapi de o grija, si ce-o fi, o fi! Ca la piata: te opresti la prima taraba si cumperi, apoi iesi, ca daca mergi mai departe poate gasesti ceva mai bun sau mai ieftin, si atunci ce faci: 1) returnezi primul produs,daca mai poti,si-l iei pe al doilea 2) il arunci pe primul si-l iei pe al doilea, 3) te multumesti cu primul indiferent ca celalat iti facea cu ochiul, ca era mai bun sau 4) le iei pe amandoua, ca nu poti renunta la niciunul. Voi de cate ori ati ales varianta 4), ca si doamna din articol? Scuze de comparatia cam prea realista dar in viata intotdeauna e asa: trebuie sa alegi din mai multe variante ca sa poti face o comparatie.
Nu inteleg de ce cine arunca primul cu piatra trebuie sa fie de fiecare data o femeie.
Am citit pe acest site, nu una, ci multe povesti despre sentimente in afara relatiilor, si de fiecare data ma intalnesc la capitolul comentarii numai cu fete/femei care stiu atat de bine sa judece sau sa se dea drept persoane cinstite, oneste si curate.
Un sfatȘ incercati va rog sa luati lucrurile asa cum sunt si nu mai dati cu batul in balta. Fiecare persoana trebuie lasata sa-si traiasca viata asa cum crede de cuviinta si sa aleaga dupa cum isi doreste.
foarte frumoasa cea de a 3a povestioara. ii doresc tot binele din lume si sa nu fie descoperita. :)).
eu am 26 de ani si am zis k am principii de genul: daca ma inseala il las k eu nu i-as face asa ceva. uite k…nu e asa…. mi-am pus problema unui inselat cand viata mea sexuala era la pamant, dar n-a mapucat sa o fac pentru ca m-am despartit de el. daca o continuam sigur imi gaseam fericirea in bratele unui barbat. sincer, daca si sexul e bun, parca si conversatiile sunt mai interesante:))