Sexperta: oglinda, oglinjoara, eu cu cine ma culc diseara?

Am citit cateva articole de-ale tale – imi place duritatea ta – uneori noi cei ce-ti scriem avem nevoie de asa ceva!

Eu sunt o femeie ciudata – asa ma consider eu – fiindca am foarte multe secrete fata de sotul meu cu care sunt de 7 ani, dar de care in ultimii 3 ani m-am distantat foarte mult, pot zice extrem de mult! A fost frumos la inceputul casniciei – faceam totul impreuna, era posesiv, ce-i drept, dar pe mine nu ma afecta, imi placea desi imi stia fiecare secunda din viata mea, chiar si cand nu era langa mine. Nu ma deranja fiindca nu aveam nimic de ascuns pana cand am nascut si totul s-a transformat, inclusiv noi doi ca oameni! Inainte sa nasc, am discutat foarte mult pe tema cum o sa ne comportam ca parinti, dar n-am putut sa ne tinem promisiunile facute pe-atunci, nici eu, nici el! Am trecut prin multe greutati – ne-am chinuit singuri cu copilul – am avut chiar probleme cu familia lui ca voiau sa ne dea afara din casa cu copil cu tot in toiul iernii (era apartamenul lor desi ei stateau la tara si noi singuri)…Din toate astea, eu mi-am pierdut increderea totala in el, eu trecand prin depresia de dupa nastere, m-am simtit nesprijinita fortandu-ma sa indur toate rautatile parintilor lui si umilindu-ne si milogindu-ne amandoi sa nu ne dea afara … in fine m-am apucat sa-ti descriu o intreaga poveste de viata! Oricum ar fi de neagra viata mea, eu nu sunt de acord cu despartirea si datorita copilului, si datorita sotului care mi-a spus ca nu poate trai fara mine si fara copilul nostru si e in stare sa se sinucida- si chiar il cred in stare!!

Problema mea e ca m-am lasat cucerita de un barbat si mi-a devenit si amant, cu 5 ani mai mic el fiind, tot cam in aceeasi situatie cu mine, si avem 1 an de cand suntem impreuna, dar au intervenit certurile, geloziile ca si cum am fi casatoriti. Tot de posesivitate am parte pana la urma – i-am spus sa o incheiem si chiar am incercat desi lucram impreuna si ne intalnim aproape zilnic si el nu vrea sa renunte la mine – in acest timp pe mine m-a contactat un prieten vechi din copilarie cu care am stat 2 ani pe-atunci si ne-am despartit fara sa incheiem socotelile, fara sa stim de ce… si ne-am reintalnit si ne-am adus aminte si ne-am simtit bine impreuna si el vrea sa avem o relatie desi i-am povestit toata viata mea – am fost sincera cu el si i-am spus ca am un amant cu care inca nu mi-am incheiat socotelile, desi incerc!!! Am sentimente puternice fata de amant, dar vreau sa o inchei cu el desi el nu-mi da pace, ma iubeste si nu vrea sa ma piarda si eu nu vreau o a 2-a casnicie, cum o numesc eu, desi sincera sa fiu, sunt atrasa de el ca un magnet – am facut greseala sa zic ca ma vindec de amant, incepand o relatie cu prietenul meu vechi si nu mai stiu cum sa ies acum din toate astea ca vreau sa nu raman singura fiindca sunt o fire care am nevoie sa stiu ca cineva ma intelege si ma sprijina in orice problema as avea, dar nu vreau nici sa-i fac sa sufere pe vreunul din ei. Mentionez ca prietenul meu vechi e cu capul pe umeri si are incredere in mine si ma intalnesc cam la 3 luni cu el!!!

Citeste si:  Cum stai la capitolul "intimitate"?

Cum sa procedez? Cum sa fac sa nu mai cedez in fata amantului???

Este mare pacat atunci cand amantul, care ar trebui sa fie un fel de desert, se transforma in ciorba, nu-i asa? Cu alte cuvinte, incepe sa semene cu sotul. Tu ai cazut din lac in put, apoi, fiinta acvatica prin excelenta, intr-un iaz. Sau helesteu, sau ma rog. Trebuie sa recunosc ca esti un caz rar: pana acum m-am confruntat cu triunghiuri conjugale destule, dar un asa patrat ca al tau nu se iveste in fiecare zi.

Sa analizam problema matematico-geometric. In primul rand, nu inteleg cu care dintre laturi iti doresti sa ramai. Nu stiu daca excluzi varianta patrata in favoarea celei triunghiulare sau daca, doamne fereste, preferi chiar figura cea mai cuminte, aia traditionala, plictisitoare si cu doua laturi.

Intrebarea ta finala „cum sa fac sa nu mai cedez in fata amantului” presupun ca se refera la latura numarul doi, (numaratoarea urmeaza criteriul cronologic), cel de care afirmi ca te simti atrasa ca de un magnet. Inteleg si ca latura numarul 3 a aparut din dorinta de a da un „delete” sentimental si sexual segmentului numarul doi, numai ca nu prea ti-a reusit operatiunea de stergere. Ceea ce n-am inteles insa e daca elementul numarul 3 se doreste a fi numai un leac temporar, un instrument (il folosesti ca sa uiti de nr. 2) sau se doreste o colaborare de durata, desenarea unui unghi permanent intre voi doi. Mai inteleg si ca de mult uitatul numarul 1 rezista in aceasta complicata figura doar pentru ca te temi pentru viata lui!

Citeste si:  Idei romantice pentru nopti speciale

M-am tot gandit, trebuie sa recunosc, daca putem inscrie acest patrulater intr-un cerc. Al comuniunii sufletesti, al implinirii din orice punct de vedere, al planurilor cincinale. Si, sincera sa fiu, cam da cu virgula. Cum nu sunt un geniu intr-ale matematicii, prefer solutiile mai simple. Esti nedreapta fata de prietenul din „copilarie” si, oricat de multa incredere ar avea in tine, in cele din urma va ajunge la saturatie. Plus ca un interval de trei luni ma face sa ma gandesc la vizitele la ginecologie ale unei persoane ceva mai preocupate de sanatatea vaginului ei (recomandabil parca e la sase luni, nu?)

In al doilea rand, nu cred in eficacitatea acestor intrevederi sporadice. Sentimentele de amicitie manifestate de cineva nu vor ajunge niciodata sa stearga „magnetismul” altora. Iar magnetismul se dovedeste si el ineficient in tratarea problemelor de acasa, ale depresiilor post-partum, ale parintilor neintelegatori, ale racelii unui sot care ameninta insa cu gesturi necugetate. Tu esti ca un atlet inscris la mai multe curse: ceea ce nu stii este ca antrenamentul pentru maraton nu-ti va servi la nimic in castigarea probei de 100 de metri garduri, iar pregatirea de la aruncarea cu ciocanul nu va folosi la saritura cu prajina. Mai intai hotaraste-te la care cursa vrei sa participi si apoi anunta-ma.

In primul rand, vreau sa te felicit pentru rubrica ta si originalitatea prin care reusesti sa raspunzi tuturor!

Problema mea, spre rusinea mea, este legata de metodele de contraceptie. Desi am 23 de ani si mi-am inceput viata sexuala de 2 ani, realizez ca nu stiu mare lucru despre cum sa ma protejez. „Cunostintele” mele se rezuma la discutii cu prietenele si din ce am citit pe internet, reviste etc. Cu iubitul meu de acum, am facut dragoste prima data prin august; am facut-o neprotejat, dar nu si-a dat drumul in mine. De atunci mi-a venit menstruatia normal, la timp, dar, de cateva zile imi este greata, desi simptomele s-ar rezuma cam la atat. Disperata am cautat pe internet si am gasit tot felul de raspunsuri contradictorii: ca nici cu prezervativul nu este sigur, ca poti sa ai menstruatie si sa fii si gravida in acelasi timp! Precizez ca noi de atunci am folosit doar prezervativul si as dori sa stiu daca este sigur, desi cu fostul meu iubit am facut-o doar asa si nu au fost probleme. De asemenea, as dori sa stiu daca as apela la un cabinet de planificare familiala, as putea gasi acolo informatiile de care as avea nevoie.

Citeste si:  Sex fara inhibitii

Multumesc anticipat!

Metoda sigura suta la suta nu exista. Insa cele mai sigure metode contraceptive, cu un procent de eficienta de 98-99, raman prezervativul si anticonceptionalele. Personal, nu sunt o mare sustinatoare a anticonceptionalelor din motive medicale. Sunt convinsa de eficacitatea lor, dar sunt sceptica in ceea ce priveste efectele secundare. In plus, la noi exista o practica raspandita a ginecologilor de a recomanda un anumit sortiment de pilule fara ca inainte sa te supuna unui set complet de analize, asa cum ar fi normal. Astfel am intalnit cazuri de fete carora pilulele le creasera tot felul de probleme. Si nu ma refer aici doar la cazul celor care se plangeau de kilograme in plus. In concluzie, raman partizana prezervativului in ciuda micilor inconveniente. Sigur, in cazul unui accident, (ruperea prezervativului), se recomanda pilula de a doua zi cu mentiunea ca nu trebuie abuzat de ea. Asa cum ii spune si numele (contraceptie de urgenta), ea se foloseste doar in cazurile exceptionale.
In rest, nu iti recomand nici metoda calendarului, nici coitus interruptus. Niciuna dintre ele nu reprezinta o metoda viabila. Si, da, este posibil sa fii insarcinata si sa continui sa ai menstruatie atunci cand exista anumite dereglari ale organismului.
Si, da, daca mergi la un cabinet, gasesti raspunsuri la toate intrebarile tale.

Astept intrebarile voastre la adresa sexperta@flu.ro.


21 Comentarii
  1. Pentru prima poveste, pe care nu o destelenesti decat cu cutterul si nu mai stii sa spui care cu cine e si de ce, am doar o singura replica: Femeie, esti cam… traseista, ca sa ma exprim frumos.
    Zi-i barbatului ca il inseli cu inca doi si o sa vezi ca nu se mai sinucide, ci pur si simplu te lasa balta. Zi-le amantilor ca sunt 2, nu unul si o sa vezi ca o sa vina doar de-o partida, o sa scapi de marasmul acesta al sentimentelor incalcite!
    Scapi de probleme!
    Divorteaza ca iti bati joc de omul ala. N-ai limita femeie! Macar fii libera, daca asta iti doresti.

  2. cam nimfomana tipa de la articolul unu il vrea si pe unu si pe altu si pe inca unu si inca unu. dak o tine in ritmul asta in 2 ani isi face harem de barbati.
    raspunsul sexpertei e foarte fain, problema e ca nu cred k e nici macar paprat la ea o fi trapez neregulat toata treaba asta cu toate k la ea ar suna irelevant , doar situatia e neregulata ea e din plin.
    parerea mea e daca are prea multi sa mai dea si pe la vecine, prietene ,cunostinte.

  3. Buna!
    Hai sa lamurim un lucru: nimeni nu are voie sa judece pe nimeni , cel putin atata timp cat actiunile pers respective nu te afecteaza direct.
    M-am casatorit virgina si nu m-am culcat cu nimeni in afara de sotul meu niciodata. Cu toate astea , de cate ori ne certam ma jicnea, imi spunea ca el nu are de unde sa stie daca eu i-am fost fidela sau nu. Intr-un final s-a despartit de mine pt o pustoaica de 19 ani care avusese zeci de relatii pana la varsta aia….
    Citind cu atentie cele scrise, am inteles ca toate au decurs oarecum….lin . A ajuns in ipostaza asta fara sa-si dea seama. Nici ei nu ii e bine ca altfel nu ne-ar fi scris. am dreptate?
    Daca era \\\’\\\’ traseista\\\’\\\’ nu ar fi avut acum mustrari de constiinta si ar fi continuat …
    Parerea mea e ca ar trebui sa isi ia copilul si barbatul si sa se mute undeva, in alt oras, sa incerce sa o ia de la capat. Chit ca va sta cu chirie, ca le va fi greu, va trebui sa invete sa-l iubesca din nou, sa-si aminteasca ce simtea la inceput.
    Atata timp cat sotul nu a devenit violent sau vulgar, eu \\\’\\\’ pariez\\\’\\\’ pe el. Ce nu stie, nu il doare. Sa nu ii spuna nimic , sa gaseasca un motiv sa plece departe, sa-si stearga urmele, sa uite trecutul. In eventualitatea ca nu se vor intelege, de data asta sa faca lucrurile ca la carte. Intai divortul apoi relatiile.
    Multi barbati , ajung in situatii in care li se pare ca se stirbeste ceva din barbatia lor daca recunosc ca nu vor sa te piarda. Atunci se folosesc de dragostea lor fata de copii si prefera sa spuna ca de fapt stau pt ei.
    Nu ma lua in seama , fa ce simti. Eu iti spun parerea mea. Cred ca ar trebui sa mai dai o sansa relatiei cu tatal copilului. Nimeni, niciodata nu il va iubi mai mult in afara de parintii sai. Daca sotul tau nu este violent, mai incearca odata , de dragul copilului.

  4. mai fetelor, ar fi bn daca v ati concentra strict pe interogatia finala \\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\”cum sa fac sa nu mai cedez in fata amantului?
    \\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\” deci si prin urmare, femeii asteia nu i pasa deloc ca isi inseala sotul cu alti doi barbati, nu ii pasa de faptul ca al ei sot ar suferi enorm daca ar afla toata povestea asta, si ca ii da sperante aiurea celui da al treilea, ei ii pasa de amant. daca ar fi fost o femeie cu capul pe umeri,ar fi incercat sa rezolve problema de mult, nu s o agraveze incluzandu l si pe al treilea. si hai sa fim seriosi, nu ai putea sa ajungi intr o astfel de situatie fara sa ti dai seama! ea a stiut f bn ce face …parerea mea

    eu sunt o tipa care militeaza pt fidelitate si probabil ca din motivul asta as putea sa par absurda pt alte persoane, si din punctul meu de vedere, tipa e o femeie usoara…ca sa ma exprim mai elegant. si cine stie poate ca al patrulea o sa aduca o rezolvare problemei ei 🙂

  5. @ SARA: Pai si eu zic sa ii dea o sansa sotului: ACEEA DE A NU FI MINTIT SI INSELAT CU 2 AMANTI IN ACELASI TIMP.
    Drama asteia nu e ca are barbat si copil acasa, si ca nu se poate hotara intre un amant si altul! Eu nu zic ca e rau sau bine sa ai 3 relatii in acelasi timp, zic doar ca ala care vine seara acasa si o pupa, merita mai mult RESPECT!
    Sara, draga mea, cum te-ai simti tu ca sotul/ iubitul sa vina acasa dupa ce in acea zi a trecut pe la 2 amante? Si marea lui problema nu e cum sa-si rezolve problema cu tine, ci CU CE AMANTA SA RAMANA CA E GREU CU 2?
    Daca asta e o chetsie de normalitate, ma arunc d ela etaj!
    Si tin sa mentionez ca nu sunt o opaca. Inteleg ca iubirea se stinge, ca piere, ca suntem atrasi de altii, etc! Dar asta nu inseamna ca ne batem joc de cel de langa noi!
    Asta zic si eu: SA II DEA O SANSA SOTULUI: SA NU-L MAI MINTA!

  6. Mihabella dar poate sotul nu o pupa seara cand vine acasa !!!! si dupa atatia ani eu cred ca i-a dat destule sanse sotului – o femeie care e iubita nu ajunge aici numai in situatia in care acasa e tratata doar ca menajera dadaca pentru copil si eventual sa aduca si multi bani acasa – ce zici de aceasta varianta? Si poate chiar ii e frica de sot sa nu faca ceva si poate il crede fiindca are antecedente si nu are alta alinare sufleteasca decat sa evadeze intr-un fel desi n-a avut asa mult noroc ca a dat peste un amant posesiv si gelos si insistent profitand de ea poate……
    Iar amantul a devenit ca sotul – ea de unde putea sa stie cum v-a debuta relatia?

  7. iar SARA tu esti patita esti trecuta prin viata i-ai dat un sfat bun – bravo – poate in momentele astea un ochi ii plange dar unul sigur rade stiind ca exista si oameni ca tine!!!

  8. hmmm…se pare ca cel mai usor e sa judeci (ceea ce s-a si intamplat cu mihabella si elena), dar femeia asta nu a postat aici pentru a fi judecata, asa ca hai sa incercam sa privim un pic lucrurile din prisma ei. parerea mea este ca nici ea nu mai stie ce vrea…relatia cu amantul nr 2 i-a oferit pasiunea pe care nu o mai avea de mult. tocmai aceasta pasiune dintre ei este problema aici. astfel de relatii nu aduc niciodata nimic bun, asa ca ar trebui sa-i pui punct cat mai repede spre binele amandurora. bun, usor de zis, greu de facut, mai ales ca va vedeti aproape zilnic…dar trebuie sa ai taria necesara sa nu mai raspunzi avansurilor lui, sa-l eviti un timp, sa-i eviti privirea. acum amantul nr 3 nu prea are ce cauta aici, oricum pentru el nu vei simti pasiune ca pentru nr 2. il poti folosi pe post de \”pansamet\” dar nici asa nu e bine, mai rau te complici…cred ca foarte bun este sfatul dat de sara. tu acum trebuie sa te concentrezi pe sot si pe salvarea casniciei tale. iar daca in viitor iti vei mai face amant sa te feresti de ceva pasional. nimeni nu e perfect, toti facem greseli, insa trebuie sa avem grija sa-i ranim cat mai putin pe cei din jur. bafta!

  9. complicata situatie..ce sa zic! nu vreau sa te jignesc dar cred ca esti genul de persoana care are darul de a complica lucrurile altfel ai fi gasit o solutie ok pana acum. sa stii ca si eu sunt genul asta de persoana, insa diferenta este ca eu nu tin secrete, nu pot face asta. sinceritatea mi se pare cea mai corecta cale chiar daca nu e cea mai usoara…si as vrea sa te intreb..daca tu in astia 3 ani te-ai distantat de sot de ce ai mai facut si copil cu el? nu era mai bine sa stati asa pana va dadeati seama si voi ce doreati? io zic sa te gandesti in primul rand la tine si la copil..amantii vin si pleaca..copilul tau va fi al tau toata viata

  10. Am o intrebare, la care am sa-mi dau un raspuns singura, pentru inceput.
    – Daca, in situatia prezentata ar fi fost vorba de un barbat, tot atat de acuzatoare a-ti fi fost, sau ei au circumstante atenuante? Stiti ca sunt foarte multe persoane, de ambe sexe pe care situatiile de genul celei expuse le incita si daca ar disparea patrulaterul sau triunghiul Sara s-ar putea trezi fara nici un pretendent? Daca maine ar divorta, amantul de care se simte irezistibil atrasa si care se poarta ca un sot, neavand ce sa mai cucereasca s-ar putea sa o paraseasca.

  11. eu o inteleg intr-un fel pt k sunt cam in aceeasi situatie … bine nu e vorba de niciun sot de niciun copil si de niciun al 3-lea. Am avut o relatie de 4 ani cu cineva intervenisera multe certuri nu ne mai intelegeam…. ne-am despartit … apoi am intalnit pe altcineva… in cele 6 luni cat am stat cu acel cineva celalalt nu a ezitat nicio secunda sa nu intervina in relatie si a reusit sa o strice pana la urma,mai ales k nici eu nu reusisem sa il uit de tot. M-am despartit de cel de-al 2 lea,mai exact el de mine k nu mai suporta situatia de nu exista doar noi 2 in acea relatie si m-am impacat cu primul in speranta k s-au schimbat niste lucruri si oricum sentimente mai existau. Cel de-al 2 lea a avut si el o relatie de o luna dupa ce ne-am despartit apoi a incercat sa ne impacam si nu l-am mai vrut eu in ideea sa nu incurc iar lucrurile si nu am mai vb o perioada de cateva luni dar ma gandesc f mult la el si de catva timp iar am inceput sa vb si el in continuare ma vrea inapoi. E drept si eu dar … pt unul simt ceva iar pt celalalt altceva. Pt cel cu care sunt acum de aproape 5 ani simt stabilitate si poate si obisnuinta nu stiu … chiar mi-a propus de cateva ori sa ne casatorim, iar cel cu care am fost in cele 6 luni simt k ma face sa traiesc .. sa vibrez .. nu pot exprima ce simt cand sunt cu el si …. si el m-a cerut de sotie nestiind k si celalalt a facut acelasi lucru … ce sa fac ? 🙁

  12. Problema ei e amantul cu nr. 2 :))…el trebuie sa iasa din ecuatie…si va deveni amantul cu nr. 3 in nr. 2….are nevoie de inca un partener pe langa sot pentru ase simti implinita…nu am vazut nicaieri in scrisoare un sentiment de remuscare fata de sot sau dorinta ei de a incerca sa-si recladeasca familia….asa ca degeaba a cerut un sfat pt ca nimeni de aici nu-i poate da acel sfat pe care si-l doreste ea

  13. andra alege-l pe cel carete face sa traiesti…stabilitatea si obisnuinta nu sunt cele mai calauzitoare sentimente cand e vb de decizii…daca o sa alegi statornicie si atat o sa te lasi tentata mai tarziu (cand vei fi casatorita) de vibratiile altui barbat…

  14. hm, Am citit ce ati scris pe aici. Toata lumea isi da cu parerea: /e bine/ sa\’l lase/sa\’i lase/ este \”traseista\”. STOP>
    Ar trebui sa incepeti sa va ganditi la viata in sine. Este scurta rau. Femeie nu a pomenit nimic de sot pentru ca, poate, pentru el nu mai are nici un fel de sentiment. Decat acela de / tata pentru copil /
    Parerea mea, si sunt convinsa ca multi , foarte multi gandesc la fel.
    Divortul ar fi cel mai indicat. Poti lega un nod la acea relatie, dar va ramane acolo. Numai daca vei fi foarte puternica si cu foarte multa incredere in tine vei reusi sa readuci relatia cu sotul acolo unde a fost inainte de nasterea copilului.
    Amantul. nr 2/ nr 3. Nr 3.. oriucm nu este, ca sa spunem asa.
    O intalnire odata la 3/5 luni.. face bine \”sanatatii tale\”. nr 2, ai putea foarte frumos sa discuti. sa ii explici ca Nu este sotul tau, ca NU ai ajuns in situatia de a\’l avea pe el de dorul unui al 2\’lea sot. De cele mai multe ori, problemele ni le facem noi insine, si transformam o ploaie de vara intr\’un uragan.
    Apoi, domnii/doamnele foaaaarte sincere care au tot scris pe aici. VOi sunteti cele frustrate, si probabil cu dorinta de a avea 5 nu 2. De obicei, cele care arunca piatra sunt acelea cu cele mai \”jucause\” ganduri.
    Aduceti\’va aminte. SI cu gandul inseli. 🙂 si , nu spuneti ca aveti o casnicie perfecta. EXISTA asemenea casnicii, dar nu toti/toate avem norocul de a ne intalni sufletul pereche.NU mai judecati. Nimeni nu este in masura sa judece pe altcineva. ACESTA este cel mai josnic lucru. Nu ce face ea. 🙂 bravo ei. O putem considera curajoasa si puternica. CA a ajuns in situatia de acum , .. va iesi. Toate trec.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.