Si barbatii plang…

Glandele lacrimale ale femeilor functioneaza si au facut-o dintotdeauna. Iar cand n-o fac, incepem sa ne ingrijoram. De obicei, este semn rau sa suferi si sa nu te poti descarca prin lacrimi. Atunci cand ele nu apar, se crede ca e vorba de un blocaj, de o suferinta atat de mare incat „au secat” sau, din contra, de o negare a problemei. Istoria ne-a consacrat ca fiind marele planagacioase.

Femeile apar cu lacrimi in ochi in tablouri, in carti, chiar si in reclame. Nu plangem numai la inmormantari, plangem si la nunti, si la filme, si daca vedem un caine schiop pe strada. Plangem „din toate prostiile”, cum se zice. Bine, unele dintre noi, alea mai slabe de inima. Cu mici variatiuni, cantitatea de secretii lacrimale fiind diferita de la caz la caz, putem generaliza si spune ca cele responsabile in mod traditional cu jelitul au fost, dintotdeuna, femeile.

Ce s-a intamplat cu barbatii de-a lungul istoriei plansetelor? Ei, in mod ciudat, au parut sa fie lipsiti de activitate in aceasta zona a corpului lor, respectiv ochii. Sa le fi fost extirpate glandele lacrimale la nastere? Sa si le fi scos singuri in clipa in care au inceput sa perceapa dezavantajele unei astfel de secretii?

Cu toate astea, exista barbati care plang. Insa situatiile in care ochii lor incep sa lacrimeze sunt mult mai rare si, tocmai de aceea, parca tindem sa fim mai impresionati de lacrimile unui barbat. Cand un barbat plange, pare sa se darame lumea. Este ceva aproape apocaliptic, ceva greu de suportat pentru privitor, ceva ce provoaca, dincolo de stanjeneala, compasiune. Pare mai pur, mai demn, isteria ii este straina.

Citeste si:  Cadavrele dragostei se gasesc pe FB

Poate acest efect are loc si pentru ca fenomenul este mult mai rar decat in cazul femeilor. In plus, s-o recunoastem, de multe ori nu plangem tocmai ortodox. Adica am inceput sa constientizam puterea de manipulare pe care niste lacrimi, care tasnesc la momentul potrivit, o pot avea asupra celorlalti. Se cheama santaj sentimental si aveti grija sa nu abuzati de lichidul asta, lucrurile se pot intoarce impotriva voastra si suvoaiele pot avea efectul advers. Pot ajunge sa-i irite pe cei din jur si sa-si doreasca sa-ti prilejuiasca niste lacrimi reale.

Pentru ca s-a gasit cineva care sa contabilizeze si acest aspect, in urma unor statistici, s-a descoperit ca intr-un an femeile plang de 64 de ori, iar barbatii numai de 17 asadar, de patru ori ma putin. In plus, durata medie a unui episod este de patru minute, in cazul unui barbat, si de sase minute la femei.

Nu, barbatii nu plang la filme, cel putin in niciun caz la filme gen „Titanic”, nu plang nici cand vad un iepure de ciocolata topindu-se (cum a facut o amica atunci cand a vazut filmuletul de pe youtube „How to kill a chocolate bunny”), nu plang cand primesc flori, nici ca si-au rupt perechea de ciorapi preferata. Ei nu ridica zavorul decat in situatii cu adevarat negre: piederea unei fiinte dragi, despartirea de o iubita care le-a frant inima, accidentul sau problemele de sanatate ale unui prieten.

Citeste si:  Singuratatea

Deci, slava Domnului, si ei sunt oameni. Caci lacrimile nu sunt un semn de slabiciune. Pana prin anii ’60 ele erau privite ca fiind apanajul exclusiv al femeii. De ce? Pentru ca sexul feminin era cel asociat in mod traditionul cu emotivitatea, cu tot ce avea legatura cu sensibilitatea. Barbatii erau cei rationali, cerebrali, cei capabili sa-si stapaneasca slabiciunile. Pentru ca asa erau privite plansetele: ca semne de instabilitate psihica sau de fragilitate. Feministele insa s-au suparat din cauza vesnicei legaturi cu emotivitatea si au hotarat sa nu mai planga. In mod paradoxal, in aceeasi perioada a luat nastere o alte idee: emotionalul era o calitate, nicidecum un defect, si demonstra superioritatea „sexului slab”. Nici noi nu mai intelegem ce voiam si care e imaginea pe care dorim s-o promovam: fiinte de otel sau printese care stiu ca plang, dar inteleg de ce si nu le este teama s-o faca.

Citeste si:  Profilul partenerului ideal

Lacrimile sunt un semn de umanitate. Asa cum sangeram, daca ne ranim, la fel lacrimam, daca ne ranim, dar in alte „parti” decat cele fizice. Se pare ca fiinta umana este singura fiinta care plange, aceasta reactie fiind una normala, prin care emotiile si trairile interioare capata o forma non-verbala. Pana la un anumit punct, este sanatos sa plangem pentru a grabi procesul de vindecare. Este o modalitate de descarcare, de usurare a poverii care ne apasa.
Pe de alta parte, un asa-zis „barbat adevarat” nu ar trebui sa se teama ca va fi discreditat de ceva atat de inofensiv ca… apa.

In fond, esenta masculinitatii lor ar trebui sa consiste in altceva si nu in niste biete secretii. Sigur, ei mai au ceva de invatat la capitolul asta.

Pana una-alta, mamele ar fi de ajutor. Cand fiii vostri cad si se ranesc, nu le mai spuneti „esti barbat, nu mai plange”. Lasati-i sa fie baieti. Mai tarziu se vor lamuri ei ce inseamna a fi barbat. Raman convinsa de faptul ca mamele sunt misoginele cele mai inversunate. Si cele responsabile de modul in care fiii lor ajung sa se maturizeze si sa se raporteze la celalalt sex.


6 Comentarii
  1. Nu le-au fost extirpate glandele lacrimale caci in copilarie baietii plang la fel de mult ca si femeile. Ei doar se pot stapani, in timp ce pe noi ne conduc estrogenii si ne fac mintisoarele blonde praf. Si plangem degeaba. Se si spune: \”plangi ca proasta!\” (Nota Bene: Nu ca prostu\’ ci ca proasta!
    Oricum, pe unele dintre noi (mai ales pa blonduta grasuta) plansul le usureaza. Pe altele, ca mine plansul le termina capatana: am niste dureri de cap daca plang ca am ajuns barbat.

  2. poate ca ei se pling mai mult decit noi.sunt mai plingaciosi decit sexul slab.sufletul lor plinge la fel ca si al nostru dar nu se exteriorizeaza.orgoliul masculin .ce sa faci!in schimb noi cele din sexul \”slab\” am inceput sa ne masculinizam.asta ca sa nu mai fim ridicole,ca sa nu mai plingem\”ca proatele\”si uite asa ca sa nu ne mai doara nici capul.fetelor fruntea sus si fiti barbate

  3. plinsul este atat de eliberator ca n-as putea sa spun vreodata ca imi impun sa nu mai plang asa de usor! poata sa creada cine ce vrea, ca sunt moale, plangacioasa, dar cand sentimentele mi-s ranite eu plang si ma simt mai bine. eu doar la durerea fizica m-am imunizat oarece, in rest prefer sa ma stiu deschisa emotional; fara lacrimi nu exista nici posibilitatea zambetelor de fericire !din punctul asta de vedere copiii au ce sa ne invete!

  4. barbatzii sunt la fel k si femeile…nu le-a fost extirpat nimik…doar ca pur si simplu…cum au mai spus unele persoane aici….ei se abtzin…si se abtzin doar pt simplu fapt…k sunt barbatzi…\”si barbatzii nu plang\”!Toata lumea plange…nu conteaza daca e barbat sau femeie….!!!normal k noi,femeile plangem mult mai mult k el..mai ales dak sunt mai sensibile decat ar trebui sa fie…!!Eu de exemplu dupa ce plang…ma simt f bine…mai libera….da nu mai conteaza k am ochii kt cepele…si simt k am o bomba cu ceas in loc d cap..!!!ma eliberez intr-un fel….(dupa ce imi trece si durerea d cap..;))..)!E de amar….de plans plange toata lumea….doar k dupa teoriile barbatzilor….\”nu plang k sunt barbat\”…femeile plang mult mai mult…si nu tzin cont de o alta teorie…:D..va poop…:*

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.