fbpx

Speranta de viata a indragostitului

Daily Mail nu e tocmai o publicatie “serioasa”. De data aceasta insa, o stire mi-a captat atentia. Se pare ca oamenii chiar mor din dragoste. Este vorba despre “the widowhood effect”, cu alte cuvinte de suferinta cauzata de moartea celui drag. Asadar, incep saptamana intr-o nota lugubra.

Cercetatorii de la St. Andrews University au monitorizat 58 000 de cupluri incepand cu anul 1991. Asa au descoperit ca 40% dintre femei si 26% dintre barbati mor intr-un interval de maxim 3 ani de la decesul sotului. Fenomenul a fost observat nu numai la varste inaintate, ci si in cazul celor cu varste de 30 sau 40 de ani. Cele mai multe decese s-au inregistrat la 6 luni de la moartea partenerului, dar au fost si 40 de cazuri de decese la 10 zile, iar 12 chiar in aceeasi zi. Cauzele au fost diferite: de la cancer si boli cardiace la accidente si sinucideri. Astfel, statistica demonstreaza ca versul acela – al Angelei Similea – „sa mori de dragoste ranit/ a” nu e doar o exagerare lirica.

Si asa mi-am amintit de un caz de acum cativa ani. Nu prea a fost mediatizat intrucat protagonistii nu apartineau „show-bizz”-ului, deci ar fi fost oarecum plictisitor pentru „regele public”. Poetul Stefan Augustin Doinas murea la Fundeni. La cateva ore, sotia sa alegea sinuciderea, lasand in urma un bilet „Domnul meu si Dumnezeul meu, iarta-ma! Doinas, dulcele meu, o prea mare iubire ucide”. Si asta era tot. Ultimele cuvinte ale lui Irinel Liciu, pe la jumatatea secolului trecut prima balerina la Opera din Bucuresti. El avea 80 de ani, ea 74. Au fost inmormantati impreuna, in cimitirul Belu.

Citeste si:  Wishlist de sarbatori

Tin minte ca, la vremea respectiva, nu m-a zdruncinat neaparat gestul in sine. Ci varsta „protagonistei”. Cumva lipisem eticheta sinuciderii celor tineri. Probabil asta e mostenirea tanato-culturala pe care ne-au lasat-o Romeo si Julieta si alte perechi de indragostiti care s-au imbratisat in moarte. Mereu ii credem in stare de gesturi capitale pe juni. Nu si pe cei cu parul alb. Acestora le atribuim puterea de a merge mai departe, resemnarea si, nu in ultimul rand, un sange mai putin navalnic. E adevarat, e posibil sa aiba mai putine portite de evadare, mai putine modalitati de a-si tine mintea ocupata in asa fel incat sa uite ca inima e goala, dar ne imaginam cumva ca „vor rezista”. Ca au antrenamentul mortii, oricat de cinic ar suna.

Celelalte cazuri ma intereseaza insa mai mult decat sinuciderile. Cazurile in care corpul se pleaca infrant, cedeaza in fata durerii. Spre consolarea noastra, exista o pleiada intreaga de vorbe „nimeni n-a murit din asta”, „timpul le vindeca pe toate”, „vei trai si vei vedea”. Iata insa ca statistica incepe sa contrazica intelepciunea populara. Iar eu ma intreb prin ce mistere organele se supun, prin ce mijloace ajung ele sa se opreasca, sa-si inceteze activitatea prin care ne mentin functionali, cum actioneaza chimia durerii.

Poate ca toate scenele acelea cu domnisoare care lesinau la auzul unei vesti proaste nu erau tocmai mituri. Desi ni s-a furnizat o explicatie medicala: corsetele mult prea stramte impiedicau o respiratie normala.

Ma intreb cand se vor descifra codurile sentimentului amoros. Cand se va stabili o formula a amputarii, care sunt parametrii care modifica rezultatul acelorasi operatii? De ce, de cele mai multe ori, 1+1 dau 2, iar alteori, in cazuri exceptionale, dau 0? Ce conditii trebuie sa indeplineasca mediul pentru ca unii dintre noi sa-i urmeze pe ceilalti si acolo unde nu s-au gandit?

De cele mai multe ori, ne spunem „daca el moare, mor si eu”. Si, tot de cele mai multe ori, le supravietuim. Uneori multi ani. Iata insa ca nu toti reusesc asta. Unii dintre noi chiar isi tin promisiunile pe care le-au facut intr-un moment de infatuare erotica. Unii dintre noi chiar sunt lucizi. Si raman lucizi. Si nici macar nu le tremura mana pe cutit sau pe borcanul cu somnifere. Sa fie dragostea lor cu radacini atat de puternice incat au dus la o erodare treptata, completa in final, a instinctului de supravietuire?

Citeste si:  Simptomele dragostei

E posibil ca dragostea sa lucreze impotriva noastra si, pana la urma, impotriva vietii? Sa nasca mici celule canceroase care sa ne lipseasca de motivatii si sensuri in absenta ei? Sa ne fie, in acelasi timp, otrava si leac, iar daca vreuna dintre functii este anulata, din cine stie ce motiv, sa sisteze si cealalta orice fel de operatiuni? Iar corpul sa pice inert, fara sa demareze nicio operatiune de salvare? E posibil sa mori atat de simplu?

Caci, din unde stau eu, acesta pare cel mai natural mod de a trece dincolo. Urmand pe cineva. Intinzandu-te sa-i prinzi mana, inspaimantat de gandul ca nu mai ajungi la ea.

18 Comentarii
  1. E extraordinar articolul tau…Nu m-am gandit niciodata la asta. Mama mea a murit acum 2 ani de cancer. Tatal meu e diagnosticat in prezent cu aceeasi boala. Isi doreste sa mai traiasca dar subcontientul lui probabil ca a luat-o in alta directie. Dupa 45 de ani impreuna, nu mai poate invata sa traiasca singur. Nu stiu daca e vorba de prea multa iubire. Cred ca e o rutina care i-a marcat intreaga viata. E ca si cum ai invata sa traiesti fara aer…Nu poti.

  2. Genial….chiar se poate muri din dragoste…. oricum, as vrea totusi sa reamintesc tuturor ca versul acela \”sa mori de dragoste ranita\” este al Angelei Similea… 🙂

  3. f bun articolul…si intr-adevar, asa cum spune Daria, poate ca nu e intotdeauna vb de dragoste, poate doar obisnuinta de a fi alaturi de cineva o viata intreaga, te poate dobori…

  4. foarte interesant articolul, \”sa mori din dragoste ranit\”, nu m-am gandit ca se poate, dar poate ca dragostea este o boala de care toti am vrea sa ne inbolnavim si doar cand ne indragosim ne dam seama ce rau poate sa doara si ce mult poti sa suferi, si uneori chiar sa ajungi sa mori, trist….felicitari pt articol

  5. Mi-am pierdut anul acesta ambii bunici unul dupa altul. Bunica la o luna dupa moartea bunicului. S-a imbolnavit si nu a mai rezistat indiferent cat mult ne-am luptat pentru ea. Da, sunt convinsa ca se moare din dragoste, cred ca poti iubi pe cineva atat de mult incat sa nu poti respira fara celalalt. Este dureros, dar trebuie sa acceptam ca e ceva mai presus decat noi cei ramasi in urma lor.

  6. Asa este, se poate muri de dorul celuilalt. Eu am avut in familie un caz, o sora a bunicului meu ( nu stiu exact cum s-o numesc ….un fel de bunica, cred 🙂 )a murit la cateva zile dupa moartea sotului ei, asta dupa ce a avut o cadere fizica in momentul in care a murit el. Mie mi se pare cel mai frumos mod de a muri 🙂

  7. Foarte reusit articolul.. Dragostea intr-adevar este si tratament si boala.. ca nah.. e o afectiune…

    Cea mai interesanta situatie a fost cand a un domn(accident vascular cerebral), si la 2 saptamani au murit si prima sotie, si a doua sotie si actuala de atunci… prima sotie-o femeie ( 85 de ani, Alzheimer.. nu mai stia de ceva ani de ea) si imediat si recenta vaduva. Fata din parintii despartiti a avut de facut 3 inmormantari in nicio luna (mama, tata si mama vitrega, cu care se intelegea f bine). Care-a fost adevarata dragoste?

  8. Mie nu mi se pare dragostea dintre Romeo si julieta cea mai semnificativa poveste de dragoste neterminata cu \”au trait fericiti pana la adanci batraneti\”, ci cea dintre Sigfried si Brunhilda. Krimhilda s-a indragosttit de Siegfried, i-a facut vraji si l-a sutit pe Siegfried Brunhildei(desi stia foarte bine conectivitatea dintre cei 2). Cand acesta a murit si era crematorizat… cine a hotarat sa ii fie alaturi in drumul spre raul Styx, sau spre ceruri.. in flacarile ce insoteau trupul neinsufletit? Brunhilda…

  9. Cand moare iubirea, jumatatea… imediat se duce si perechea.. se cheama..

    Am citit undeva ca dragostea de tara este cea mai puternica dintre toate tipurile de dragoste…, din fata careia fuge si moartea… Tare vreau sa vad si eu un patriot indragostit de Romania!

  10. felicitari! poate daca nu l-ai fi prezentat atat de plastic nu ar fi sunat atat de bine.
    si pt.irenna : eu imi iubesc tara, ii urasc pe cei care o conduc si care au adus-o in stadiul in care este, dar iubesc Romania pt tot ce are ea de oferit, de aratat. Eu nu mai locuiesc in romania de ceva timp si am plecat de acolo nu tocmai de bine ce imi era, nu am crezut niciodata ca voi pleca dar pana la urma nu am mai avut de ales si crede-ma nu este zi in care sa nu ma gandesc la cat de frumoasa este toamna in romania, la cat de ospitalieri suntem cu strainii indiferent de natiile lor.In unele tari straine se zice ca e mai multa civilizatie decat la noi, dar de fapt si de drept nu este decat egoism si individualism, si daca asta inseamna sa fii civilizat…atunci eu prefer sa-mi iubesc Romania pt.micile lucruri pe care eu le vad acolo si nu le pot vedea in alta parte. 🙂

  11. Eu cred ca sunt cupluri care se iubesc pana la adanci batraneti iar in momentul mortii unuie dintre ei, despartirea e prea greu de suportat pt. celalalt. Dar mai cred si in faptul in care, chiar daca dragostea nu a fost atat de intensa intre parteneri, in clipa unei astfel de despartiri cel ramas in viata este prea slab ( poate asa a fost toata viata) pt. a merge mai departe. Apar astfel tot felul de ganduri negative de genul : eu ce fac acum…?, cum o sa ma descurc singur/a…?, toate planurile mele facute de-a lungul vietii nu mai sunt valabile, etc. Poate chiar o depresie (care nu intotdeauna se vede in afara ). Asa stand lucrurile, avand zi de zi si ceas de ceas numai ganduri , monologuri, negative, campul energetic din corp scade, iar acel dezechilibru energetic afecteaza organele din corp care erau cele mai slabe, mai vulnerabile. Astfel se instaleaza boala, forta sa lupte cu ea nu au si…De aceea cred eu ca cei care nu au puterea in primul rand psihica , dar si optimismul sa vada o alta luminita si se axeaza prea mult pe necazul momentului ( ducandu-l pana la extrem), acestia sunt logic predispusi la boli.

  12. Pt. Elena: E foarte frumoasa toamna in Romania vazuta din strainatate. Ai uitat cate griji iti faci in pragul iernii, cand in casa e frig, ca nu poti inca sa ai caldura? Cati mai au dispozitia sufletesca sa priveasca si sa traiasca o zi frumoasa de toamna? Ai uitat de ce ai plecat? In general e mai simplu sa vezi frumusetea atunci cand nu ai in fata si uratenia acelui loc, sau lucru sau ce o fi… Bravo tie ca ai plecat. Si eu, sau altii, daca am ramas, nu am ramas din patriotism.

  13. Pt.Alena : nu am uitat de ce am plecat, ar fi prea greu…judeci cele spuse de mine pt ca esti revoltata pe sistem, nu pe Romania ca tara.nu imi este nici usor si nici simplu sa vorbesc din postura si din locul in care ma aflu, poate ca imi este mai greu decat ti-ai putea tu imagina si decat mi-as fi putut eu imagina vreodata…eu in locul tau (postura de roman in romania) am fost, tu in locul meu nu ai fost.in \”tari straine\” nu stau caini cu colaci in coada in nici o tara si mi-a fost dat sa ajung in cateva…sa-ti pun o intrebare : cand spui \”acasa\” te gandesti la locul ala fara caldura si de unde nu poti vedea frumusetea toamnei, asa-i? eu cand spun \”acasa\” am un blank, dar cand spun Romania, ma gandesc la toamna, ma gandesc la toti oamenii cu care am lucrat intr-un spital de copii, oameni care desi aveau greutati acasa,ca sunt romani si ei, au dat dovada de o bunatate si empatie cum nu am mai intalnit si ma mai gandesc la copiii care i-am tratat si care mi-au murit in brate care vedeau lucrurile asa cum tu nu le poti vedea si totusi debordau de optimism.nimic si nicaieri nu e usor draga mea Alena. 🙂

  14. Elena, avem notiuni diferite pentru tara. Pentru mine tara nu este ceva abstract, sunt eu, esti tu, copiii pe care i-ai ingrijit, cei cu care lucrez eu, dar si sistemul pe care spui tu ca-l urasc. Nici sistemul nu este ceva abstract, sunt oameni, romani, deci este Romania.
    Iar iubirea de tara o inteleg altfel decat tine, iubire de tara au avut cei care si-au sacrificat viata, a lor si a familiilor lor luptand pentru binele ei. Nu spun ca tu nu-ti iubesti tara, spun ca eu nu am acest sentiment care sa ma faca sa ma sacrific pentru ea si cred ca nici tu nu-l ai, in forma pe care o inteleg eu. Tu ai plecat pentru binele tau si al alor tai, te inteleg perfect si probabil as face la fel daca mi-ar ajunge cutitul la os.
    Stiu ca nicaieri nu umbla cainii cu covrigi in coada. Dar cred ca ar trebui sa iubesti si tara care te-a primit, pentru ca iti ofera ceea ce Romania nu ti-a putut oferi.
    Si nu sunt pesimista, sunt o fiinta foarte rationala, vad frumosul si ma bucur de el, dar asta nu insemna ca iubesc Romania. Iubesc confortul pe care mi-l da locul in care am vazut lumea pentru prima data. Ceva abstract, deci, nu Romania.

  15. Recomand cu drag, in special autoarei articolului, cartile lui Adrian Nuta. Pentru mine sunt o lectura placuta dar si utila.
    Eu unul sunt convins ca un blocaj psihic poate duce la imbolnavire, chiar la moarte. Creierul este centrul de comanda, daca el trimite unele \”instructiuni\” si restul corpului le urmeaza, chiar in detalii pe care nu le percepem constient, mie mi se pare rezonabila teoria.

Lasă un răspuns la ioana popescu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.