fbpx

The Social Network, prietena himenelor intregi

Ma gandisem sa scriu ceva despre o stire citita acum vreo doua saptamani, era ceva pompos intitulat „Recredibilizarea virginitatii”, sau ceva de genul acesta. Era un studiu, sigur ca da. Cercetatorii – americani, de data asta, nu britanici – observasera ca numarul tinerilor de 15 – 24 de ani care nu au facut sex este mult cu vreo treime mai mare acum decat acum 10 ani. Adica, zicea Huffington Post, daca in 2002 numai 22% din fete se proclamau nepatate, acum procentul a ajuns pe la 29%.

Bine, nu era prima data cand auzeam ceva de genul asta. De cand imi zisese cineva ca Hannah Montana si Justin Bieber au ajuns un fel de guru ai vaginelor pubere, promovand virginitatea pana la casatorie, ma asteptam la genul asta de evolutie.

Ma rog, as mai fi putut scrie ca, sintetizand declaratiile unor amici de-ai mei, care cercetasera si ei problema din pasiune pentru cateva fete de liceu, observasem chiar si eu ca numarul fetelor mari la varste mici e in crestere.

Si, dupa aia, nu stiu ce-as mai fi scris. De-aia nici n-am mai scris, de fapt.

Acum cateva zile, insa, o aud pe amica mea X spunand despre iubitul ei ca, daca il prinde ca isi face cont pe facebook, il… nu mai stiu ce, oricum era vorba de o forma de pedeapsa. „Pai de ce?”, intreb. „Ei, ce sa caute pe facebook? Facebook e plin de ispite.” „Bine, dar tu ai cont si esti chiar activa.” „Da, dar la fete e altceva.”

Aha, zic, la fete e altceva. Chiar asa, domnule, la fete e altceva.

Si atunci m-am gandit ca poate de-aici vine explicatia: facebook, sau orice alta forma de socializare online, satisface o buna parte din dorintele pentru care adolescentii ajungeau in pat, pastrand, totodata, himenul intact.

Relatiile sexuale si intersexuale se muta pe internet, asta e destul de clar. Pe o plaja foarte larga de sentimente, de la idile reale si copilaresti la preacurvie online. Intrebarea e: e bine sau e rau?

Pentru ca una dintre nevoile umane cele mai puternice, dar pe care online-ul le poate implini fara sa-ti dea chilotii jos, este nevoia de flirt. De „vrajeala”, ca sa folosesc un termen peiorativ, dar mult mai elocvent. Pana la urma, ceea ce ne inmoaie sufletul e aceasta vraja, pe care numai un altul e capabil s-o aseze asupra noastra, si asta se poate intampla si fara sa stam pe aceeasi bancuta din parc.

Citeste si:  Agresiunea sexuala

Comunicarea e o conditie necesara, chiar daca nu intotdeauna suficienta, pentru comuniune. Or, se stie, nicicand n-a fost comunicarea mai lesnicioasa decat in zilele de azi. O casuta de dialog de pe messenger sau pe facebook nu e tocmai un cuibusor de nebunii, o sa-mi ziceti. Esti redus la statutul de smiley-face, n-ai organe genitale. Dar, chiar si asa, ajungi repede de la discutii despre filme si carti la discutii despre cum ar fi daca acum am fi sub – sau pe – acelasi cearsaf.

Din fericire sau din pacate, de la caz la caz, sunt mari sanse ca erotismul sa ramana unul intelectual. Romanta se iveste intre doua avataruri, intre doua poze de profil, intre doua statusuri – si tot intre ele se consuma. Fara shot-uri de tequila care sa slabeasca robinetul virtutilor, fara maini pe sub fustita, fara camere de hotel, fara schimb de saliva. Himenul rezista.

Citeste si:  20 motive pentru care un barbat nu vrea sex

Aici, de fapt, discutia ar fi mult mai ampla: mai e un studiu care imi da dreptate si care zice ca peste un sfert din britanici si-au inselat, strict virtual si on-line, partenerii. Insa doar vreo 10 la suta dintre cei care au inceput cu un chat-cheat au ajuns si la faza de platou. Odata satisfacuta nevoia de a calca stramb la nivel psihic, sansele acuplarii propriu-zise scad mult. Si nici nu stii ce sa mai crezi: e mai bine ca partenerul te-a inselat online cu trei persoane sau era mai bine inainte, cand avea o singura amanta, cu care insa facea si sex?

Era o vorba care zicea ca, pe Terra, cantitatea de inteligenta ramane constanta, doar ca numarul locuitorilor creste. Nu cred neaparat ca e asa, dar e un bun prilej de parafraza, ca sa revin la tema de la inceput: numarul virginelor o fi in crestere, dar nu cumva cantitatea de castitate a ramas aceeasi?

11 Comentarii
  1. Stii de ce ar trebui sa se mai teama prietena aia a ta?

    De team-building-uri.

    Iti spun: sunt facatura dracului.

    Modalitatea corect politica a corporatiilor de a le acorda bonusuri orgiastice angajatilor.

  2. Daca te-nseala in realitate sau virtual da ocazia la astfel de discutii ( chiar si cu 3), nu e bine pt cuplu. Este o lipsa de comunicare, este o problema care trebuie rezolvata in vreun fel .

    Daca te-nseala : nu te iubeste, nu–si respecta relatia, nu te respecta pe tine, are alte nevoi si ii este mila de tine si de-asta sta cu tine si nu iti spune ca el se gandeste la altceva.

    Daca are discutii \”erotice sau mai stiu eu ce\” chiar si cu 3, cat timp e cu tine.. clar cauta ce are nevoie in alta parte, nu isi poate satisface nevoia cu tine, nu ii esti suficient, nu il iubesti suficient si cauta iubire in alta parte, cauta erotism in alta parte ca sa completeze ce lipseste in relatie, sau n-are curaj sa iti spuna exact ce vrea ca \”s-ar trezi cu o tigaie in cap\” , sau n-ai avea rabdare sa il intelegi si sa il asculti .

    Multi din cei care apeleaza la astfesal de site-uri, au o problema de comunicare sau au suferit un mare traumatism… sau sunt cei in cautarea vesnica a distractiei .

    Avantaj : mai putina barfa in cercurile in care te invarti zilnic si care iti pot afecta activitatea profesionala si socio-relationala .

  3. @ Nora

    Intr-o relatie nu trebuie sa iti fie teama de nimic, chiar si ca se termina , atata timp cat este comunicare .

    La ce rost sa continui ceva daca nu mai merge ? Sansa 1, 2, 3… se dezbate o problema. Trauma ramane si se vindeca greu, uneori f greu.

    Daca e cu altele, indiferent de ce ati cladit impreuna.. asta-i situatia, te poti bucura de viata si singur, desi mai frumos este in 2 , dar mai greu sa suferi \”un triunghi cu el in pat\” .

  4. @ Nora

    Team-building :

    Am auzit si eu de firme care incurajeaza sexul cat sa fie incarcati angajatii ca sa fie cat mai productivi. Relatiile stabile chiar erau descurajate, ca normal.. responsabilitati si acasa, atentie mai putina la servici, onorarii mai mari ca una e o familie, alta e o singura persoana, etc.

  5. Recunosc, cand am citit primele 2 paragrafe am zis: ce tampenie de teorie\”.
    Cand ai inceput sa o detaliezi, i-am gasit un corespondent f bun in viata mea si o teorie prorpie legata de \”imaginile noastre virtuale\”.

    Asa cum tu spui ca fetele raman virgine mai mult timp pt ca stau dupa emoticoane, asa cred si eu ca daca s-ar interzice injuratul pe net, balacareala si mai stiu eu ce alte d-astea, mi-as lua-o in fata in autobuz ca l-am calcat pe unul pe bombeu.
    Cred cu tarie ca este un loc in care frustrarile, dorintele ascunse, ceea ce nu vrei sa arati namanui si care ar face rau celor din jur, pot sa fie expuse fara sa raneasca decat pe cei hipersensibili care plang cand citesc eticheta de la sticla cu otet.

    Asa ca, prefer sa ma insele cu 30 de femei pe net, decat o data real. Sa flirtezi, sa te joci, sa razi, sa glumesti, sa vorbesti cu alte persoane, nu mi se pare deplasat si nici nu cred ca aduce atingere relatiei.

    Finalul e apoteotic. L-am inteles mai greu, dar mi-a placut:)))

  6. Sunt suficiente relatii care s-au finalizat chiar si cu casatorie, si care culmea, si tin .

    Una e \”balacareala\” pe net si discutii de tot felul, chiar si de sex, sa se destainuie persoana din fata, sa isi rezolve o problema. Dar alta e datul in alte discutii… E o limita intre cele 2, care nici nu stii cand da din una in alta . Totul tine de constiinta fiecaruia .

    Finalul da… e subtil, finut .

  7. Retelele de socializare strica. Indiferent ca in relatia de cuplu, relatia cu parintii, fratii, colegii etc.
    Fiindca prea multa comunicare duce la prea putina comunicare.
    In ce sens?
    Copiii, care de mici isi petrec timpul comunicand online, comunicarea
    \”pe bune\”, face to face, are de suferit.
    Deci eu cred ca… as prefera sa nu ma insele deloc decat sa ma insele cu 3 online sau cu 1 in viata reala 😛

  8. Chestia asta cu virginitatea….poate la americani, nu contest, nu am de unde sa obtin informatii credibile, dar in Romania, putin probabil! Lucrez cu adolescenti. Sunt fete, nu putine, care au la 13 ani deja un avort la activ, la 15 mai au si cate un copil, unele,iar mai tarziu, cine stie, nu e greu sa-ti dai seama. Precizez, nu lucrez cu copii din medii defavorizate, sunt copii cu familii normale. Asa zic eu, ca sunt normale. Sa nu mai vorbim de educatia sexuala, practic inexistenta, devreme ce adolescentul face sex, dar nu stie sa previna o sarcina. Sa vorbim de virginitate, care se pierde in Romania cam pe la 13 ani. Si adolescentii astia sunt activi si in retelele de socializare, dar si in lumea reala!!! Pe langa un avort la 13 ani, ce mai conteaza un flirt pe facebook?

  9. Online-ul nu va castiga niciodata \”batalia\” in fata realitatii… POate doar daca se topesc creierele, la propriu, si omu\’ nu mai are CUM sa vrea relatii firesti, reale, de substanta…

    Pana atunci, povestea online e doar o \”joaca tembela\” (si necesara… numai pentru cei carora le lipseste ceva esential … Ghici ce?)

    Si asta…

    Dar si increderea in ei insisi… si, in general, in tot ce misca… sau nu… in jurul lor.

    Asta daca n-au devenit… intre timp… niste biete STATUI… de-atata online-chat.

  10. @ Roxana: E pe bune chestia cu team-building-urile, conferintele, simpozioanele etc. M-am convins de mult. E o tactica subtila a corporatiilor de a-si atrage/fideliza/santaja angajatii! (desi nu e un santaj la porpriu, mai degraba ii fac pe angajati sa se simta \”cu musca pe caciula\”). In plus, unii devin dependenti de asemenea escapade… Cei care sunt mai activi sexual sunt adesea salariatii cei mai productivi/eficienti pt. companie. Asa ca… poftiti la team-building-uri, fetelor!!! :))
    Mihai, nu ne scrii un articol si despre team-building-uri???

Lasă un răspuns la Alena Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.