Triunghiul Conjugal: de ce insala barbatii?

„Triunghiul conjugal” – fantezia barbatilor, drama femeilor… Oare de ce? Triunghiul conjugal determina mari „cutremure” in dinamica vietii de cuplu, iar pentru a „simti” intensitatea lor ar trebui sa intelegem traseul dragostei, prima etapa fiind dragostea sexuala (cuplul erotic), in cea de-a doua gasim alegerea partenerului conjugal (casatoria) si, daca mai avem resurse si rabdare, ne-am trezi „intamplator” intr-un punct final – triada conjugala.

Atunci cand ne propunem sa cucerim o alta persoana inseamna… sau, cel putin, credem de cele mai multe ori, ca este vorba despre dragoste, pentru ca vrem sa patrundem in universul celuilalt, suntem curiosi sa-l „absorbim”, sa-i cunoastem obisnuintele, sentimentele, opiniile, nevoile, gandurile, comportamentele.

V-ati intrebat de multe ori probabil „de ce insala barbatii”? De ce un barbat care are o relatie stabila cu cineva simte nevoia de a avea si alte femei, dar in acelasi timp vrea sa isi pastreze si relatia? Am multi prieteni care o fac si majoritatea imi servesc aceeasi replica: „Ea este cea pe care o iubesc. Cele cu care o insel nu inseamna nimic pentru mine”. Sau” Nu sunt sigur ca ea este cea pe care o doresc alaturi tot restul vietii. Am intalnit pe altcineva, mai… altfel decat ea. Daca aceasta este Aceea?”
Sunt sigura ca exact aceleasi replici le folosesc pentru a se scuza si atunci cand sunt prinsi. Ceea ce mi se pare cel mai grav este faptul ca am auzit din partea fetelor ceva similar „Stiu ca ma insala, dar ma iubeste si tot la mine se intoarce”.

Citeste si:  Amanta, muza din patul nostru

Vi se pare normal? Cum vine asta, el insala, ea il prinde, se cearta, dar mai apoi se impaca pentru ca se iubesc si relatia continua…

Care ar fi motivele pentru care barbatii insala? O parere personala ar fi faptul ca intr-o viata intreaga este aproape inevitabil sa nu se intample, pentru ca societatea actuala este puternic sexualizata. Suntem in permanenta bombardati cu cele mai noi si mai atractive produse din orice domeniu, promovate de tinere frumoase, foarte atragatoare, al caror „ambalaj”promite fericirea eterna

Unul din motive ar fi, clar, fizicul. Este foarte posibil ca un barbat sa fie implicat intr-o relatie cu o femeie care nu arata la fel de bine ca altele. Din diverse motive, el a ales-o pe ea sa-i fie aproape, dar simte atractie fizica fata de alte femei, mai frumoase, mai aranjate,etc. De multe ori, inselatul pe acest motiv este acceptat de partenerele lor, fiind considerat un gest „nevinovat”. Aceasta atitudine este absolut gresita. Nimeni dintre noi, barbat sau femeie, nu merita a fi astfel desconsiderat, fiind judecat doar prin prisma fizicului.

Un alt motiv, poate cel mai grav, este nevoia de pasiune. Foarte multi barbati nu mai sunt sau nu au fost niciodata indragostiti de prietenele sau sotiile lor. Majoritatea si-au ales prietena pe alte criterii decat cele sentimentale si atunci cand in sfarsit apare un sentiment sunt prea lasi ca sa renunte la ceea ce au si insala.

Citeste si:  Ce faci daca esti amanta

Al treilea motiv este derivat din primele doua si are de-a face cu comportamentul vostru, al femeilor, care acceptati ca el sa insele. Stateam zilele trecute de vorba cu o foarte buna prietena, care mi-a spus ca fostul ei iubit o insela si ca pe deasupra era si un om sincer care ii spunea de fiecare data. Hmmm, oare el a inselat-o de mai multe ori pentru ca stia ca „se poate”? Din punctul meu de vedere, 99% pot spune ca DA. Motivul pentru care majoritatea „recidivistilor” o fac este pentru ca s-a creat un precedent. El a convins-o ca o iubeste, ea a acceptat situatia si a doua oara el stia ca merge. Nimic mai simplu, nu?

Nu as putea sa va dau sfaturi cum sa preveniti acest lucru, dar cu siguranta v-as putea da cateva indicii cum sa reactionati atunci cand se intampla. Daca intr-adevar nu are nici o scuza, indiferent cat de mult il iubiti, DATI-I PAPUCII! Sub nici o forma nu trebuie sa-l primiti inapoi. Faceti tot posibilul sa ramaneti tari pe pozitii. Daca intr-adevar va iubeste va incerca sa va recuceresca. In cazul asta veti putea si testa daca intr-adevar va iubeste. Nu trebuie sa-i dati niciodata de inteles ca va putea sa repete greseala asta, ci ca data viitoare sigur nu va mai primi a doua sansa. Daca s-a intamplat sa va insele si nu gasiti totusi taria de a-l parasi, asa cum ar trebui, pentru a-l face sa constientizeze ca nu este normal ceea ce s-a intamplat, ar fi cel mai indicat sa purtati o discutie cu el si sa incercati sa aflati ce anume l-a determinat sa recurga la acest gest.

Citeste si:  Sexul anal – variatiuni medicale si nu numai

Poate parea un cliseu, insa de cele mai multe ori lipsa de comunicare isi spune cuvantul. Stiu ca nu e usor, dar o femeie care accepta sa fie inselata isi pierde mult din respectul de sine si, mai ales, pierde mult din respectul lui fata de ea.

Asadar, nu uitati ca cea mai importanta cale de a mentine vie o relatie este „banala”comunicare intre parteneri, pentru a mentine mereu vie acea flacara existenta intre voi. Gasiti timp pentru cel de langa voi pentru a-l intelege. Zi de zi suntem alti oameni, cu vise si aspiratii. In fiecare zi trebuie sa ne straduim sa ne intelegem jumatatea, numai asa putem spune cu mana pe inima”te iubesc din zi in zi mai mult”.


Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.