Unu si cu unu NU trebuie sa faca unu

Lui ii place fotbalul. Ei incepe sa-i placa fotbalul dupa ce iese cu el o saptamana. Cand vin cu voi la o bere, peroreaza doua ore pe schimbarile de clasament din divizia A sau pe greselile de arbitraj. Nimeni nu indrazneste sa-i aminteasca faptul ca, in urma cu o saptamana, confunda un penalty cu un offside.

Ei ii place baletul. Dupa doua saptamani, el apare ca expert in domeniu, citeste biografiile tuturor balerinilor rusi celebri, planuieste o excursie la Covent Garden si se uita chioras la cei care nu stiu care nu stiu sa deosebeasca diversele variante de pas de deux. Niciuna dintre prietene nu-i aduce aminte ca, in urma cu o luna, credea ca Maurice Bejart este noul Gerard Depardieu.

Nu ma intelegeti gresit, tuturor ne place sa vedem acele cupluri care par ideale, rupte dintr-un tablou, dintr-o poveste, carora mai ca-ti vine sa le desenezi o inimioara roz in jurul capetelor apropiate idilic. Carora par sa le iasa mici scantei din talpi, care par sa molipseasca natura din jur cu dragostea lor.

Intrebarea este daca faptul ca devenim unul, doua jumatati ale aceluiasi lucru, inseamna ca incetam, in mod automat, sa mai fim doi. Este normal ca, la inceputul unei relatii, sa te lasi influentat de pasiunile, de gusturile celuilalt. Insa atunci cand cei doi ajung sa se confunde, sa-si anuleze individualitatea, eul de dragul cuplului, atunci cred ca este deja o problema. Tabloul cu cei doi, obraz la obraz, inimioara roz, aureola deasupra crestetului, ghiocei inflorind cand ei se saruta si Bambi band apa, neprihanita, din izvorul nepoluat si total transparent, este ingrozitor de static. Formula „si-au trait fericiti pana la adanci batraneti” este una ce apartine epilogului si, cumva, rapeste protagonistilor dreptul de a mai adauga ceva la o poveste deja scrisa.

Citeste si:  Calitatile sufletului pereche

Se mai ridica o intrebare: cam de cate ori te poti modela si remodela dupa tiparul celuilalt? Cam in cate matrite iti poti turna felul de a fi? Suntem putini cei care ajungem sa imbatranim langa iubirea de la douazeci de ani.

Astfel, ajungem ca, pe parcursul unei decade, sa fim mai multi, consecutiv, de dragul ideii de a fi unul. Aceeasi simtire, aceeasi inima, inspiram aerul pe care celalalt l-a expirat, intre noi doi are loc un continuu proces de reciclare. Suntem pe rand, la intervale de timp ce depind de lungimea relatiilor, vegetarieni, ecologisti, amatori de SF, de biliard, sustinatori PSD, simpatizanti PNL, vanatori, pescari, membri ai asociatiilor de protectia animalelor si lista poate continua. Numai ca, intre atatea etichete, ne-am cam pierdut. Unde sunt EU pe harta asta?

Citeste si:  Dragostele nenascute

Eu una sunt pentru diferente. Ceea ce ma deosebeste de tine mi se pare mult mai seducator si mi se pare ca ma imbogateste mai mult decat faptul ca ma aprobi monosilabic la orice banalitate pe care o emit. Nu vreau sa generalizez, dar mi se par sufocante astfel de relatii, dincolo de imaginea ridicola pe care o lasa in ochii celorlalti. Adica, sa fim seriosi, uneori e atat de vizibila schimbarea incat e ca si cum lui i-ar fi aparut peste noapte un san si cei din jur se poarta ca si cum ar fi normal. Eu una as intreba daca a fost cumva expus vreunor radiatii extrem de periculoase. Sau daca a consumat mai multe alimente tratate genetic decat de obicei.

In plus, daca amandoi se misca in aceeasi arie de interese, ce-si mai spun nou? Despre ce vorbesc seara cand ajung acasa? Pe ce teme se mai contrazic? Unde e conflictul, segmentul de aer proaspat, zona de demarcatie, spatiul in care ne innoim, pentru ca e nevoie si de asta? Mai exista dialog sau totul devine un monolog purtat pe doua voci? Cum sa-mi mai vina dor de tine daca tu te-ai transformat in mine? Fa-ma sa-ti duc lipsa.

Citeste si:  Sexul in casnicie

Coloreaza-te in alte nuante decat cele in care sunt eu construita. Oricat de narcisista as fi, vreau ca vocea ta sa sune altfel decat a mea. Nu vreau sa-mi imprumuti parfumul si vreau ca pielea ta sa aiba alt gust. Acea mica, mare diferenta ma impinge spre tine. Si tot ea te-a adus de la bun inceput langa mine. Daca tin atat de mult ca ceilalti sa aiba aceleasi gusturi, idei, opinii ca mine, daca simt ca nu gasesc sustinere in jurul meu si lucrul acesta a ajuns sa ma apese, mai bine ma inscriu intr-un partid, asociatie sau funclub.

Tu te poti duce seara la stadion si eu ma pot duce la teatru fara ca asta sa insemne ca nu „comunicam” sau ca nu avem „valori comune”. Sau putem avea un program impreuna, dar asta nu inseamna ca trebuie sa suspini sau sa injuri, dupa caz, in acelasi timp cu mine.


Un comentariu
  1. Mie mi se par dragute astfel de cupluri. Si eu cu iubitul meu ne completam frazele unul altuia. In privinta influentelor, nu stiu ce sa zic… nu stiu de ce nu reusesc sa-l fac sa se uite la telenovele cu mine si nu stiu de ce nu vede ca si filmele aastea sunt palpitante si ca inveti mai multe despre viata decat din filmele lui politiste.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.