fbpx

Violenta domestica nu infloreste numai pe mahala

Uneori, o relatie o apuca pe cai laturalnice. Drumul pe care evolueaza ea nu mai seamana nici cu un bulevard stralucitor, nici cu o carare de padure plina de umbre si mistere, nici cu o strada banala, de cartier, nici macar cu o ulita de tara. Ajunge sa semene mai mult cu niste alei infundate, intunecoase si pline de miasme neplacute. Ea iese din lumina soarelui si patrunde intr-un con de degradare, unde nimic bun nu mai poate incolti si unde totul arata monstruos, denaturat, apasator.

Pana nu demult, credeam ca violenta domestica este rezervata unei anumite categorii de femei. Imi imaginam ca acele femei nu depun plangere, se resemneaza si raman langa aceiasi barbati deveniti brute pentru ca nu au acces la informatie, pentru ca pur si simplu nu stiu ca nimeni, absolut nimeni nu are dreptul sa le agreseze, in niciun fel. Ma mai gandeam la starea materiala precara a unora dintre ele, la teama ca nu se vor putea descurca singure. Insa, surpriza… am descoperit ca si o femeie aparent realizata, cu o situatie financiara buna, educata, alege sa ramana langa un partener al carui comportament intrece orice limita a omului civilizat de mileniu trei.

Va vorbesc nu de statistici, ci de fapte reale, din imediata mea apropiere, despre un caz real. La inceput, a fost faza de negare. Cand ieseam impreuna, aparea cu un ochi invinetit sau cu buza sparta, cu vanatai in diverse parti ale corpului. Initial o intrebam ingrijorate ce a patit. Avea de obicei cate o explicatie, mai mult sau mai putin plauzibila. De genul „am cazut”, „m-am impiedicat”, „m-am lovit”. Insa se parea ca prietena noastra era mai predispusa la accidente decat oricare dintre noi.

Citeste si:  Discutii in cuplu...E momentul sa avem un copil

In faza urmatoare, a inceput sa recunoasca ce se intampla. Nu o facea de fiecare data, dar se mai intampla sa ne redea versiunea adevarata. Bineinteles, am fost socate, dar, mai presus de orice, ne faceam griji pentru ea. Explicatiile ei se limitau la asumarea unor greseli inchipuite. Perioadele in care recunostea si cele in care nega se succedau. Incercam sa o facem sa accepte o idee simpla, dar pe care ea avea dificultati in a o recepta: si anume ca, orice ar fi facut, respectivul nu avea dreptul sa aplice astfel de pedepse. Cumva, individul era atat de bolnav, iar ea atat de vulnerabila in fata talentelor lui „pedagogice”, incat reusise sa-i inoculeze un concept bizar: totul facea parte dintr-un fel de program educativ macabru, totul era spre binele ei.

Povestea s-a complicat de-a lungul timpului. Ea a reusit sa fuga de langa el, el a facut-o sa se intoarca, folosind diverse tipuri de arme: sensibilizari, apel la o iubire care nu trebuia lasata sa moara, amenintari.

Citeste si:  Casnicie indelungata

Ce este mai trist este ca in cazul femeilor maltratate, ajunge sa se produca si izolarea. Si tehnicile de manipulare si de supunere ale unui partener violent vor functiona astfel mai usor. Femeia agresata, atunci cand agresiunea se repeta, se insingureaza. In primul rand, are un sentiment de rusine fata de restul anturajului. Vrea sa ascunda faptul ca viata ei de cuplu nu decurge tocmai normal, ca si cum ar suferi de o boala rusinoasa. De aceea, incearca sa acopere „urmele”. Apoi, simte ca exista o presiune din partea celorlalti, simte ca se asteapta de la ea sa ia masuri si, daca nu se simte pregatita sa paraseasca un iubit violent, se va inchide in ea.

De aceea, daca aveti prietene in astfel de situatii, este indicat sa procedati cu mult tact. Nu le presati, nu va folositi de orice ocazie, de orice context in care apare numele vinovatului pentru a adresa injurii la adresa lui, pentru a-l critica. Stapaniti-va sentimentele si antipatia, incercati sa oferiti un sprijin dezinteresat si sa nu va vedeti ofensate cand nu va sunt urmate sfaturile. Altfel, daca se va simti incoltita, prietena voastra va renunta sa se mai vada cu voi de teama reprosurilor din ochii vostri. Victima este mereu jenata de faptele agresorului, nu uitati asta. Slabiciunea este resimtita ca o tara si undeva exista constiinta faptului ca respectul de sine este anihilat, macelarit de palma grea a „iubitului”.

Citeste si:  De ce inselam femeile: Pauza de publicitate, fara publicitate

Nu va asteptati la rezolvari rapide. Daca lucrurile ajung intr-un asemenea punct de degradare, ceva era „stricat” de la bun inceput. Va trebui sa combateti cele mai flagrante incalcari ale logicii, veti auzi explicatii de-a dreptul maladive, veti auzi ca „asa isi manifesta el iubirea”. Uneori, violenta fizica este dublata de puseuri de pasiune pe plan sexual. Cumva, dorinta acestui barbat pasional si loviturile ajung sa formeze o entitate, iar convingerea ca, desi este agresata, este iubita, se cimenteaza. Lucrurile sunt greu de decantat. Va mai amintiti personajul Stanley Kowalski din „Un tramvai numit dorinta”?

Acela mi se pare prototipul barbatului pasional, dar violent, care sustine ca iubeste, dar este incapabil de empatie si de compasiune.
In sufletul unui barbat si al unei femei care se complac intr-o astfel de relatie „turbulenta”, ceva a fost plantat si ulterior a luat-o razna.

Pana la urma, ce o face pe o femeie sa ramana langa un partener violent? Speranta desarta ca se va „indrepta”? Resemnarea? Iubirea dincolo de orice, dincolo de respectul de sine, dincolo de dragostea pentru viata? Si ce-l face si pe barbat sa procedeze astfel? Sa fie doar reafirmarea unei masculinitati prost-intelese?

39 Comentarii
  1. stiu ce inseamna,o prietena buna de-a mea a patit asa.mai grav este ca el in public se purta foarte frumos si eu mereu ii spuneam sotului meu ce o mai rasfata.ani de zile nu am stiut nimic pana cand nu am vazut-o dezbracata.niciodata nu o lovea sa se vada urmele.Am inebunit mai ales ca suntem prietene din copilarie. a durat ceva pana a hotarat sa se desparta dar mai grav este ca incepuse sa bata si copii.pana la urma a divortat.cand am intrebat-o de ce a stat atatia ani a spus de frica! De frica pur si simplu!si acum rade sotul meu de mine si spune ca intradevar o tinea in palme.este cel mai groaznic lucru care i se poate intampla unei femei si nici macar nu le poti condamna.Multumesc lui dumnezeu ca eu am avut si am o viata frumoasa .Aveti gija fetelor, nimeni nu are dreptul sa iti vorbeasca urat sau sa te loveasca,nimeni

  2. e trist 🙁 sper sa nu ajung vreodata atat de slaba incat sa nu-mi dau seama ca imi face rau…
    si totusi exista si cazuri in care femeia il bate pe barbat..eu am ras cand am auzit asa ceva..dar nu prea e de ras…ca pana la urma si ei sunt firavi, nu toti..dar exista!

  3. Probabil ca la inceput – cand toate par frumoase – nu ne gandim ca ni se poate intampla asa ceva. Noi am fost o familie numeroasa cu nenumarate griji si nevoi dar niciodata parintii mei nu au recurs la violenta!
    Inainte de a ma casatori i-am spus sotului meu ca daca imi da o palma si-a semnat divortul, de-as avea si 7 copii dupa mine!
    Daca cumva vrea sa divorteze si nu are curaj sa imi spuna – sa-mi dea o palma! Si stie ca nu glumesc!
    Din fericire nu am avut parte de asemenea lucruri si ne intelegem foarte bine si avem incredere unul in celalalt.

    Unele femei nu au curajul s-au nu-si pot imagina ca se poate ajunge la violenta pe parcursul anilor petrecuti impreuna si nu stabilesc o regula de la bun inceput!

  4. am o prietena care e intr-o asemenea postura.. nu o batea sa o rupa, cu semne sau alte alea, dar atat timp dupa o injuratura urmau si 2,3 palme, fara urme insa PALME!. e clar ca tot violenta inseamna!

    nu pleaca de langa el din mai multe motive, cica il iubeste, nu se cearta f des(de parca asta ar avea vreo importanta), ii cauta scuze pt ca e violent cu ea, se invinovateste pt tot, nu vrea si ii e frica sa inceapa alta relatie,spunea ca pe ea nimeni nu o va mai iubi, nu va mai putea fi cu nimeni, are o ff proasta parere despre ea, tot din cauza lui, ea era vinovata, o lua gura pe dinainte, il enerva, nu facea nu stiu etc..tot timpul ii cauta scuze!!
    nu exista!
    insa cu tot efortul de a o convinge ca nu e normal sa recurga la asa ceva chiar de ar fi fost ea de vina, intr-un final!, nu am resuit sa o convingem…
    am lasat-o balta;
    acum daca o intrebam ce se mai intampla, ne spune ca totul e minunat, insa la o cearta mai picanta acesta fara nici o rusine ii mai aplica cate o palma portie..glumeste si ne zice ca \\\”noroc ca se intampla mai rar\\\”, nu o mai deraneaza ca la inceput, ba mai mult incearca sa pledeze vinovata tot timpul,chiar daca nu e, descoperind ca acesta e modul catre succesul finalizarii scandalului dintre ei fara violenta!..
    mda…
    mai ziceti ceva…
    cred ca baiatul sufera de superioritate d-aia nasoala, el e the king si el are dreptate all the time, femeia fiind sclava, umila si supusa..sa nu comenteze ca altfel si-o ia..
    God!!!

  5. PS: am uitat sa va zic: tipa nu face parte dintr-o familie dezbinata, unde certurile si bataile ar fi putut fi la ordinea zilei, din contra, a crescut intr-o familie f ok, educata,am copilarit impreuna si stiu, nu e proasta ( cu exceptia categoriei asteia), nu are doar 2 clase sa zici ca nu e informata si traieste la tara, din contra..si as putea sa mai continui cu exemple.. ca nu face parte dintr-o categorie sociala cu probleme..si totusi se intampla sa fie intr-o asemenea postura
    de ce oare?

  6. Da, in cazuri din astea e cu atat mai greu de inteles. Probabil numai faptul ca au o parere f. proasta despre ele si ca stau jalnic la capitolul incredere in ele si respect de sine explica faza asta.

  7. Da. Violenta inseamna si numai vorbe urate si nemultumire permanenta. Da, in astfel de cazuri, femeia isi pierde increderea in sine, e debusolata si nu mai stie pe ce si pe cine sa se sprijine. Nu mai are incredere in nimeni, si se izoleaza. E foarte greu sa iei hotararea de a te desparti de el, atunci cand exista 2 copii, si o casa facuta impreuna. Sa nu mai vorbim de toate planurile facute impreuna. Dar, de foarte multe ori, o astfel de relatie nu merita nici un sacrificiu. Iar el, e un biet om, care incearca sa se convinga ca e puternic. Da, e puternic fizic in fata unei femei. Dar, numai fizic.

  8. Da,Si eu sunt intr-o situatie cam asemanatoare .Am fost casatorita ,si dupa trei ani am divortat ,dar am ramas inpreuna ,sub acelas acoperis ,si am continuat viata inaite ,cu f multe probleme .este f violent dar nu loveste ,nui place nimic ce fac ,vrea tot timpul sa ma domine .Eu stiu acest lucru dar nu pot renunta la acest mariaj ,simt ca daca ma despart de el sunt o finta pierduta ,si ma simt ca si cum as fi abandonata .Am incercat de mai multe ori sa ma despart de el ,dar cand ma suna ca are probleme ,mi se face mila de el ,si il reprimesc .Problema mea este ca eu nu mai sant in tara de 7 ani ,sunt plecata si acest calvar mi s-a intamplat aici ,depatre de tara mea .Nu am puterea sa renunt ,si sa o iau de la capat ,am uneori senzatia ca ma prabusesc ,si atunci m-as agata si de un fir de ata .Am si o varsta mai inaintata ,,55 de ani\\\’,si nu pot sa cred ca viata mea se termina aici .As cere un sfat,un ajutor ,daca cineva ar putea sa ma scota din aceasta situatie ,ias ramane f indatorat .Sper ca cineva sa ma inteleaga si sa ma ajute .Multumesc R

  9. Roza, ati spus-o singura, cu gura ta. Faptul ca aveti 55 de ani nu inseamna ca viata dvs se opreste aici. Nu trebuie sa se opreasca aici si sunteti singura care poate decide asta. Matusa mea a divortat la 52 de ani de un barbat violent si care a tratat-o timp de aproape 30 de ani ca si cum ar fi fost o sclava. Pe ea numai copiii au tinut-o langa el atata timp. Insa cand fetele au intrat amandoua la facultate, a pus punct. Acum macar se bucura de liniste.
    Pe dvs ce va tine langa el?

  10. Draga Roza, sa stai langa un barbat din mila este cea mai mare greseala. Analizeaza cu calm tot ce s-a intamplat de-a lungul timpului. De ce a devenit violent? Crezi ca el te mai iubeste? Nu conteaza varsta. La cei 55 de ani, onca mai ai multe de spus si de facut. Nimeni nu merita sa fie agresata. Incearca sa-ti imaginezi ce s-ar intampla daca el ar fi cel agresat. Crezi ca lui i-ar fi mila de tine? Nu conteaza unde locuiesti, ce lucrezi sau cat de tanara esti. Conteaza numai faptul ca esti om si ai nevoie de demnitate, de dragoste, de liniste, de faptul de a fi tu insati. Te rog, gandeste-te la toate. Si, mai ales, gandeste rational. Iti doresc sa ai putere si sa iei decizii bune. Te sarut!

  11. nu infloreste in mahala, dar de acolo provine…sunt barbati mult prea misogini, care in loc sa vorbeasca prefera sa se manifeste violent..vai de capul lor, k sunt niste lasi….

  12. Da, ai dreptate in oarecare masura. Da, sunt niste lasi. Se simt mici si neisemnati, si atunci, simt ca trebuie sa-si demonstreze ca sunt puternici. Si devin puternici. Stiga, jicnesc, trantesc, lovesc…Pe mine ma dezgusta. Abia atunci imi dau seama cat de marunt e un asemenea barbat si ce suflet mic are….
    Fiti puternice!
    Va pup!

  13. mda…sunt intr-o situatie similara celei descrise… la mine s-a intamplat de trei ori intr-un an …fara urme vizibile..dar cu multe altele invizibile ochiului… am fost socata prima oara,ademenita sa ma intorc…a doua oara convinsa ca ies pentru totdeauna m-am resemnat fara sa ma razbun…dar uite ca iarasi m-am intors….ideea ca el e frustrat e adevarata…e mai mic decat mine si cu mai putina experienta de viata… e singura lui modalitate de a se simti superior, pt ca doar asa ma poate infrunta cu ceva inegal, sau cu ce nu pot eu raspunde…de fiecare data a reusit sa ma convinga ca realizeaza cat de rau e sa faca asta…nu mai stiu ce sa cred si inctro sa o iau…problema mea nu e nici frica de singuratate, nici ca viata se termina ca am abia 23 de ani….da si partea cu atitudinea gresita a prietenilor care te face sa te izolezi e adevarata… m-a santajat familia, m-au \’\’bruscat\’\’ prietenii…si acum sunt distanta fata de toti mai putin fata de el…nu-mi inchipuiam niciodata ca voi trece prin asa ceva..dar vorba aia \’\’niciodata sa nu spui niciodata\’\’ si nimic sa nu-ti fie indiferent ca nici nu stii cand o patesti si tu si va trebui sa te descurci poate chiar singura… as pleca in orice moment dar de fiecare data cand am plecat dorul de momentele bune si insistentele lui ..si mai presus speranta m-au adus inapoi…e pacat si imi pare rau …dar si mai pacat e ca speranta moare ultima si s-ar putea sa te trezesti ca e prea tarziu, sau macar foarte tarziu…Nu poti sa dai sfaturi in aceste cazuri nici sa santajezi nici sa obligi… poti doar sa fii alaturi cu multa atentie, si eventual inainte sa ceri sfatul cuiva avizat …. nu mai stiu ce sa zic….timpul si eu…le vom rezolva pe toate.
    o primavara frumoasa!

  14. Din nefericire eu am trait-o pe pielea mea inca din copilarie, cand tata se imbata si apoi se certa cu mama, era foarte gelos, dar cand ma batea din orice, in mama n-a dat decat o data cand voia sa ma loveasca si ea nu l-a lasat. A incasat ea o palma de la el, va spun ca m-a durut mai tare decat daca m-ar fi lovit pe mine. Asta poate a dus la acceptarea de mai tarziu…
    Tanara fiind si necasatorita spuneam ca daca sotul meu imi va da o palma il voi parasi indiferent de cati copii as avea cu el.
    Am trait de ani langa el, am primit palma, prima… in primii trei ani, dar scandalul a inceput dupa sase luni. Acum stiu ca e un las, ca nimic in lumea asta nu merita sa stai langa un om care te umileste, care se simte barbat cand vede ca tremuri de frica lui, sau care daca nu e apt de nimic in pat, da vina pe tine. L-am iubit, adorat, admirat si respectat. Acum am ajuns sa-mi fie mila de el, e o caricatura de barbat, sper ca fiul meu sa nu-i semene, e un om inteligent, dar uneori prostia lui e la fel de mare. Socrul meu ii spunea adesea: \” mai cat esti de destept, atata esti de prost!…\”
    Acum ma gandesc la divort in mod serios, doar ca nu am puterea financiara sa ma descurc singura cu doi copii. Acum el nu mai bea, traim impreuna in aceeasi casa, contribuim impreuna la tot ce tine de casa si copii, dar eu de doi ani nu mai am de-a face cu el, nu am mai avut nici un contact fizic. Nu stiu ce gandeste, nu stiu ce vrea, uneori spune ca nu mai rezista si ca vrea sa divortam, eu ii raspund ca e ok din partea mea, dar… nici unul nu face nimic.A fost o viata de cosmar in ultimii ani, dar acum ca nu mai bea, s-a mai domolit, desi psihic e terminat, o mica scanteie si din nimicuri ne certam ca doi nebuni. Diferenta dinre atunci si acum e ca eu ripostez, inainte taceam si daca ma calca in picioare, acum nu mai pot sa tac.
    Sa nu intelegeti din ce v-am spus ca ma batea, ma lovea o data, dar ma simteam de parca cerul cadea pe mine, mai ales cand o facea de fata cu copiii.
    Acum stiu ca trebuia sa divortez dupa primii ani, eu i-am permis sa fie cum a fost, dar poate cine stie, voi avea si eu parte macar in ultimii ani de liniste si de fericire. Sper sa mai am putere sa merg pana la capat, cine stie, poate va aparea si in viata mea cineva care sa ma respecte, sa ma faca sa ma simt femeie.

  15. eu nu inteleg cum pot sa accepti ca femeie sa dea in tine…zau…pai bai nene numai violenta fizica iti da putere, daca tu esti un cacacios mic si incapabil sa faci ceva folositor?…..ciudata mai e si viata..bunica mea a stat cu bunicul meu pana ce a murit, cu toate k o batea cand se imbata si facea scandal; a ramas cu toate ca toti ii spuneau si o incurajau sa divorteze, ii era frica de gura lumii…nu o sa inteleg ce-a fost in mintea ei, n-am cunoscut-o mai deloc, aveam 3 ani cand a murit:(…oricum pt sufletul meu mi-am promis sa-mi gasesc un suflet cald si l-am gasit…..nu-mi place violenta, mai ales ce-a fizica..dar daca ar ridica mana, ar ultimul lucru care l-ar face cu mana respectiva…o zi superba

  16. Ai dreptate, nici eu nu stiu cum de i-am permis. Dar sotul meu nu ma batea, violenta poate fi de multe feluri. Cea psihica e mai rea poate, te macina si te striveste pana nu mai dai nimic pe tine ca persoana. Imi mai tragea cate o palma asa in trecere, eu incasam lovitura dar nu voiam sa-l intarat pt ca uram violenta.Apoi eu am ripostat si-am ajuns sa ne batem in parte, mai mult ne imbranceam. El a inceput sa bea tot mai mult, sa dea semne ca atunci cand bea o ia razna, psihic parca era pe alta planeta. Conversa cu persoane imaginare, se mira cum de nu-i vedem, i se nazarea ca as fi spus eu una sau alta, daca il priveam sau ii vorbeam era problema, daca nu era o problema ca-l ignor. Fiul meu care avea atunci 17 ani nu o data, a vrut sa-l puna la punct, dar nu l-am lasat. Cele mai multe certuri din ultimii ani i-am avut pentru ca nu i-am permis sa-i trateze pe ei, pe copii ca pe mine. Vreau ca ei sa fie constienti de faptul ca sunt oameni intregi, normali, sunt minunati si sa aiba incredere in ei. Sa nu se lase calcati in picioare de altcineva.
    Acum doi ani am spus : GATA asa nu se mai poate!
    I-am spus clar ca nu mai accept asemenea comportament si-a mers, mai sare calul cate-odata, dar acum doar \\\”latra \\\”si nu mai sare la bataie. Nu mai bea din iunie, cand era sa moara, in urma unei hemoragii.(Era a doua oara cand i se intampla).
    E om cu scoala, are o functie de conducere, i-am tot spus sa nu mai bea ca-si va pierde familia si locul de munca, dar el bea doar dupa program.
    Eu nu-l invinuiesc foarte tare pentru ca astfel de oameni nu pot sa-ti faca rau decat daca le permiti. Acum sper doar sa nu ajung sa-l urasc, pentru ca de respect, iubire si altele nu mai e vorba intre noi.
    M-am inscris la facultate, mi-am gasit un servici mai bun, dar din pacate nu foarte bine platit, sper sa imi gasesc intr-o zi calea si sa scap din iadul in care traiesc. Aveam solutia sa divortez si sa locuiesc cu el, nu vreau. Atunci mai bine asa cum stam acum. Nu ma intereseaza daca isi gaseste pe cineva, ba chiar as fi fericita, am scapa de el, fara scandal.

    Eu m-am trezit, poate cam tarziu, dar m-am trezit. Sa divortez. Bine si a doua zi ce fac? Asta mi-am spus-o de multe ori. Apoi copiii tineau la el foarte mult, mai tin si acum doar ca acum ei vad ce se intampla si nu-l mai respecta.
    Stiti ce mi-a spus fiica mea de 15 ani? (Asta era acum doi ani), cand am intrebat-o daca s-ar duce la \\\”Iarta-ma\\\” pt ce si-ar cere iertare si de la cine?
    \\\” M-as duce sa cer iertare ca nu te-am lasat sa divortezi cand eram noi mici!\\\”
    Eu sper sa invete din asta si sa nu permita ca ei sa i se intample din nou.
    Si daca noi cele care am patit-o am spune-o in gura mare macar asa ca aici, pe dupa perdea, cele tinere poate ar sti cum sa se fereasca.
    o zi cat mai placuta!

  17. ai mare dreptate leyla, violenta verbala doare parca mai rau decat cea fizica,
    am patiti-o si eu cum mult timp in urma, durerea psihica e mai amara decat cea fizica de un milion de ori.. eu nu am primit nici o palma, insa la cum imi vorbea, as fi preferat de un miliard de ori sa dea in mine!
    nu gasesc cuvinte sa descriu vocabularul lui, erau cuvinte ce nu le auzeam, nici daca as fi locuit in cel mai intunecat colt al Ferentariului , in bloc cu cei mai talhari dintre criminali…nu am auzit si nu cred ca o sa mai aud asa ceva vreodata in viata mea, cuvinte mizerabile la dresa mea , din nimic!. pornea de la nimic si se transofrma, devena parca o fiara care in loc de flacari, scotea pe gura cuvinte murdare la adresa mea, a familie mele, a cunoscutilor si a tuturor prietenilor:)) va jur ca nu era de ras dar la un moment dat m-a pufnit rasul cand ma gandeam ca subiectul certei nu avea nici cea mai mica legatura cu nici unul din cunoscutii mei pe care ii tot injura si de care se lua din senin:)).. in fine.. am terminat-o insa cu sechele intr-un colt al sufletului tot am ramas.. sunt mult mai sensibila la cuvinte grele si cand imi amintesc, chair si acum, dupa atat timp, parca imi dau niste lacrimi invizibile si ma gandesc : de ce m-am injosit permitandu-i sa imi vb asa \” si mai mult ma invinovatesc cand ma gandesc ca de vreo 2 ori l-am si iertat\”..bine ca imi revin repede si ma gandesc ca \”Bine ca nu au fost decat de 2 ori\”..
    of.. eram si eu mica atunci..

  18. da asa e. Stii uneori vedeam intr-un film sau la vreo emisiune cate o femeie tratata de sot asa cum si eu eram, si-i vorbeam ei, :\\\’\\\’ du-te cat vezi cu ochii, nu fi proasta, divorteaza! La ce mai stai cu el?\\\” Dar imi dadeam seama imediat ce tampita sunt. Pai eu nu-l suport la fel? Si asa cum spui D-ne cate mi-au mai auzit urechile!!!
    Anul trecut, venisera niste prieteni la copiii mei, inclusiv prietenul fiicei mele, si asa din senin a inceput din nou sa se ia de mine.Pai atat i-a trebuit, a inceput sa urle ca sunt proasta, curva ordinara, si cate si mai cate… Copiii au fost oripilati. Fiica mea a plans pentru ca el ii facuse de rusine. Apoi ca un paun s-a dus intre ei si si-a cerut scuze ca el nu-i de vina, \\\”da proasta de ma-ta, ma scoate din minti!\\\” Si ce-i gresisem? Era atat de beat incat l-am rugat sa nu mearga intre copii ca lor nu le place.
    Apoi nimic nu ma durea mai mult dact cand vedeam cum se ia de mine de fata cu mama. Multe a trebuit sa inghit in viata asta doar pt ca ea sa nu stie prin ce trec. Credeti ca n-a stiut?
    A murit acum trei ani, dupa o boala grea si indelungata, (cancer ovarian cu metastaze), de cand i s-a descoperit am vrut s-o tinem la noi, suntem doua surori, dar ea voia acasa. Ii placea in gradina si la casa ei, dar tatal meu, alcoolic convins, o necajea si ea , ca si mine, nu ne spunea. Cand avea crize si dureri ii striga sa se scoale din pat sa faca treaba prin casa, ca trantoreste toata ziua. Apoi cand ea ii spunea ca e bolnava, ii arunca:\\\” pai sa mori dracului o data!\\\”
    Acum plange ca e singur. Ma apuca mila de el uneori dar cand imi amintesc cate i-a facut, ma gandesc sa nu ajung si eu ca ea.
    Am dus o viata plina de lacrimi, mizerii si de bucurii. As putea scrie un roman cu cate mi s-au intamplat.
    Norocul meu a fost mereu in faptul ca-mi revin foarte repede.
    Ma ridic, ma scutur si trec mai departe, dar asa cum spuneai tu, Criss, totul ramane undeva in subconstient si de cate ori se repeta acel ceva, uitat, revine parca mereu mai intens.
    Cand mama mea a fost bolnava, am scis poezii, le-am numit incercari, … pentru ca nu am pretentia c-as fi nu stiu ce mare geniu, nici macar unul mititel. Le-am publicat cateva pe Agonia, dar … mi-am atras doar critici, asa ca am renuntat. Inca mai vesez ca intr-o zi le voi publica, macar asa pt mine,si pt prietenii mei. Sunt versuri simple, care mi-au venit asa pur si simplu si pe care repede le-am asternut pe ce am apucat. Stiu ca nu sunt versuri elaborate, complicate, sunt simple ca niste cantecele pt copii, dar am pus in ele o particica din sufletul meu.
    M-a ajutat foarte mult faptul ca mi-am scris sentimentele pe hartie. In versuri sau nu, am scris ce simteam, ce vedeam, sau la ce visam eu atunci.
    Am ajuns la concluzia ca prietenii, un jurnal si o familie care sa-ti fie alaturi e tot ce-ti trebuie ca sa treci peste incercarile prin care am trecut eu.

  19. draga leyla, ne-ar placea tare mult daca ne-ai impartasi si noua cateva aici din versurile tale…. asa ca daca o sa ai vreodata timp, te asteptam sa asterni din ele si aici si promitem (eu una promit) ca nu o sa critic ce o sa citesc

    mult succes in viata si sa stii ca Dumnezeu ne da atat cat putem sa ducem, asadar nu-ti mai fa griji de nimic, incearca si bucura-te de micile placeri ale vietii, ca si cum ar fi lucruri grandioase, o sa vezi ce bine te simti!

  20. Cu placere!Pot sa va impartasesc oricand versurile mele, sunt versuri, da, nu sunt poezii. Sunt doar simple incercari de om simplu caruia ii plac lucrurile simple. Va recomand cu caldura acel site \”Agonia\” unde mi-am \”publicat\” versurile, am gasit acolo multe , foarte multe, lucruri frumoase despre viata, dar nu numai. Merita sa incercati. Eu am scris despre joaca, despre iubire, despre durere, despre pofta de viata.
    In ceea ce priveste treaba ca \”D-zeu iti da cat poti duce!\” poate asa o fi, eu uneori ma intreb de unde am avut atat forta si curaj sa merg mai departe, sa zambesc, pentru ca sunt o fire foarte vesela.
    Am luat mereu si-am privit partea plina a paharului, pe cea goala sau plina de amaraciune ascunzand-o pentru alta data!
    Stiu ca ele amintirile sunt acolo undeva, stiu ca uneori mai bat la poarta sufletului sa iasa, dar dupa ce imi plang de mila putin, le trimit din nou inapoi si le las uitate, pana,… cand vor reveni iar.
    O verisoara de-a mea avea o vorba cand o intrebam ce mai face; invariabil imi raspundea:\” Fac bine, foarte bine! Sa moara dusmanii de ciuda!\” Tot ea imi spunea sa nu spun nimanui can am greutati si probleme ca lumea atat asteapta, o sa te toace marunt si-o sa te faca oale si surcele, in loc sa te ajute.
    Eu nu pot fi asa. Firea mea sa fiu sincera, uneori chiar imi dauneaza, dar asa sunt eu. Daca sunt bine iti spun ca sunt ok, daca nu o sa ma plang ca viata mea e un iad. Maine poate ne intalnim si o sa-ti spun ca sunt foarte fericita.
    Pot fi fericita ca mi-a zambit cineva, pot fi fericita ca am ajutat pe cineva, pot fi fericita ca mi-a inflorit o floare, sau ca am vazut un film care mi-a placut, pot fi fericita ca am doi copii minunati, pot sa fiu fericita din orice si cand o sa ma vezi lacrimand, o fac foarte des sa stii ca o fac si din cauza ca sunt fericita!
    Sotul meu spune ca sunt prosta, nesimtita si ca sunt nepasatoare. El nu intelege cum eu ma pot bucura pt niste lucruri pe care el le crede prostii.
    Eu prefer sa fiu fericita! Te simti asa de bine!!!…
    Rasul si bucuria sunt cea mai buna terapie, pe langa scris.

  21. si acum una dintre incercarile mele:

    Mi-e dor măicuţă

    Îţi simt măicuţă dragă lipsa, tot mai tare
    Åži dragostea mea pentru tine-i tot mai mare,
    Dar cum să-ţi spun? M-auzi tu oare?
    Când eşti departe… nu eşti cu mine şi mă doare.
    Şi sfaturile tale îmi lipsesc mamă, mereu
    Mi-e dor de al tău zâmbet, de mirosul tău,
    De pâinea coaptă, scoasă din cuptor,
    De tot ce-nsemni tu mamă, mi-este tare dor!
    Mi-e dor şi să mă cerţi, când nu fac bine;
    Şi cât de mult aş vrea să fiu ca tine!
    Mi-e dor, nepoţii să-i aştepţi în prag,
    Că ştiu că-i aşteptai , mereu, cu drag.
    Azi tata îi aşteaptă, dar nu vin nepoţii
    Şi stă mereu, privind, în faţa porţii
    Căci în zadar privesc ochii-i în zare
    Nepoţii, doar arar i se arată-n cale.
    Şi când acasă ne-adunăm cu toţii;
    Deşi e zarvă mare-n faţa porţii,
    Ceva parcă lipseşte, deşi prezenţa ta,
    Noi o simţim cu toţii, că-n tot e mâna ta.
    Şi ştiu măicuţă, că viaţa merge mai departe;
    Că vii-s vii şi moartea este moarte,
    Că de cei dragi care s-au dus ne este dor,
    Dar pentru cei vii, uităm; de dragul lor!

    24.03.2005

    Aici ma napadise dorul de mama, care s-a stins din viata in 13 iulie 2004, la doua zile dupa ziua mea.

    Iata acum o \”poezie\’\’ de dragoste ranita:

    Încredere trădată
    Eu sufletul mi-am pus în palma ta, Ca pe o floare rară, Tu l-ai rănit şi-ai rupt din ea,
    Petală cu petală.

    Tu sufletul mi l-ai strivit,
    Călcându-l în picioare;
    Poate nicicând tu n-ai crezut,
    Că-ncet, încet el moare.

    De grijă de i-ai fi purtat,
    Acelei flori, de n-ai fi rupt-o;
    Viaţa altfel ar fi fost,
    Dar… tu aÅŸa ai vrut-o.

    Când mâna ta în pumn s-a strâns,
    În semn de răzvrătire;
    Strivit ÅŸi sufletu-mi s-a stins,
    A fost doar amăgire.

    Lacrimi amare pe obraz
    Urme adânci îmi sapă,
    De azi las ÅŸi chin, las ÅŸi necaz
    De tine nu-mi mai pasă.

    Mărgăritare de s-ar fi născut;
    Din lacrima sărată,
    Azi aş fi râs, căci pe pământ,
    Aş fi cea mai bogată.

    Dar bogăţia sufletului meu
    Cea mai de preţ comoară,
    Ai strivit-o-n pumnul tău,
    Azi pentru ultima oară.

    Cluj-Napoca
    martie 2003-27 decembrie2005

    Sper sa nu zgarie ochii si urechile celor priceputi in ale literaturii! Imi cer scuze daca supar pe cineva!
    O zi buna tuturor!

  22. Incredere tradata

    Eu sufletul mi-am pus in palma ta,
    Ca pe o floare rara,
    Tu l-ai ranit si-ai rupt din ea,
    Petala cu petala.

    Tu sufletul mi l-ai strivit,
    Calcandu-l in picioare;
    Poate nicicand tu n-ai crezut,
    Ca-ncet, incet el moare.

    De grija de i-ai fi purtat,
    Acelei flori, de n-ai fi rupt-o;
    Viata altfel ar fi fost,
    Dar… tu asa ai vrut-o.

    Cand mana ta in pumn s-a strans,
    In semn de razvratire;
    Strivit si sufletu-mi s-a stins,
    A fost doar amagire.

    Lacrimi amare pe obraz
    Urme adanci imi sapa,
    De azi las chin, las si necaz
    De tine nu-mi mai pasa.

    Margaritare de s-ar fi nascut;
    Din lacrima sarat,
    Azi as fi ras, caci pe pamant,
    As fi cea mai bogata.

    Dar bogatia sufletului meu
    Cea mai de pret comoara,
    Ai strivit-o-n pumnul tau,
    Azi pentru ultima oara.

    Am corectat-o pe a doua pentru ca nu stiu daca puteti intelege ceva din ce s-a copiat.
    leyla

  23. f frumoase!
    incearca sa le publici;
    nu pt profit, pt ca ai avea mare nevoie de bani pt a te pronmova, etc, insa sa le publici pentru tine macar;

    prima poezie, despre mama e ff trista:(..parca mai trista si mai de suflet decat restul care sunt la fel de triste dar daca asa te exteriorizezi tu, te felicit si mult noroc la scris!!! ai gasit modalitatea perfecta si te felicit!

    e f buna dar e f trista:( te face sa plangi:(

  24. Multumesc!
    Poeziile mele sunt triste pentru ca le-am scris cand eram trista. Am si poezii haioase si vesele. uite una scrisa la comanda pt copiii mei:

    ASA SUNT EU…

    Sunt mic, desi va pare ca sunt mare,
    Sunt un timid, desi…credeati ca ma dau mare,
    Sunt un romantic, desi nu vreau sa recunosc;
    Sunt un necunoscut, desi cu totii ma cunosc.
    Primul as vrea sa fiu mereu, in clasa,
    Dar firea mea de lenes, nu ma lasa;
    Aman mereu si azi si maine,
    Treaba, ce tot nefacuta ramane.
    As vrea si eu un premiu cat de mic
    Sa vada mama ca si-al ei voinic
    E primul intre primii, dar imi pun o intrebare;
    De s-ar da premii pentru lene, as fi eu primul oare?…

    scrisă pentru
    Catalin Al. J.
    decembrie 2005

    sau

    Calculatorul hot

    Soarele rasare dintre nori,
    La \”calc\” ma gasesc ai zilei zori;
    Mai am o ora,
    Ca sa pot dormi,
    S-ajung la scoala
    Poate-oi izbuti.
    Mi-e somn;
    Si-aud cum mama vine,
    Sa ma trezesc,…
    Nici ca imi vine!
    Mi-aduce lapte
    Dulce vanilat,
    Imi striga-n fuga, sa ma scol din pat!
    Eu ma-ntind lenes,
    Ma imbrac alene,
    Dar somnu-mi vine
    Tot mai greu pe gene.
    Ma duc la scoala
    Si abia astept sa treaca,
    Inc-o si-nc-o ora,
    Sa pot sa merg acasa.
    Ca… m-oi culca,
    Sa dorm pe saturate;
    Dar cand acas-ajung,…
    Le uit pe toate.
    Ca bietul \”calc\”
    Sta singur intr-un colţ
    Ma joc puţin, imi zic;
    Dar el e hot!
    Ma prinde-n joc
    Si uit de mine,
    Tresar speriat cand seara vine.

    pt Florin
    decembrie 2005

    promit sa nu mai scriu versuri aici decat daca au legatura cu subiectul…

  25. Pai tu ce-ai face in locul meu? Ai putea din 600 lei sa te descurci cu o casa de intretinut, sa nu-ti amintesc ca poate trebuie sa plec din casa, cu doi copii unul la facultate, a carui scoala e 3200 pe an si al doilea clasa a XI-a, unde mai pui si scoala mea care acum e 900 pe an.Mai am si rate la banca pe care abia le acopar din salariul meu. Ei acum tu ai pleca in lumea mare?
    Pune-te in locul meu.
    Raspunde-mi ce ai face? Si sa nu-mi spui ca tu te-ai descurca de una singura cu toate astea ca nu te cred. Sigur daca as avea si eu un venit lunar de vreo 2500 atunci sigur as putea si eu sa imi platesc un avocat pentru divort si asa mai departe.
    Sa stii ca toate femeile care stau si rabda se lovesc de asta, desi la inceput ele il iubesc pe cel cu care traiesc si spera ca el se va schimba. Apoi al meu nu a fost mereu asa, si nu tot timpul, rabufnea o data la cateva luni sau la cativa ani, dar certuri mai mici erau aproape saptamanal. Pt ca ori de cate ori nu faceam cum dorea el, era mare scandal.
    La inceput imi reprosa ca eu n-am niciodata pareri sau ca nu-l contrazic si las tot greul asupra lui.
    El a fost mereu si inca este omul care aducea bani in casa, sau cei mai multi bani si care platea facturile.
    I rest era treaba mea, daca si cum imi dramuiam banii si ce ramanea ca sa-i imbrac, ssa fac menajul, sa-i primesc mereu pe prietenii lui cu masa intinsa, etc. De multe ori i-am reprosat ca lui nu-i trebuie o sotie, el vrea doar o menajera si o servitoare. Adora sa fie servit.
    Cand intra in casa (asta era pe vremuri) eu sa sar cu masa sa ma gudur pe langa el , sa-l servesc, apoi sa dispar, … nu conta ce faceam in clipa cand intra, ca eram cu cineva sau aveam treaba, sau pur si simplu urmaream emisiunea preferata. Oricum imi spunea:\\\\\\\”iar te uiti la tampenia aia?\\\\\\\”
    Apoi el se punea la televizor in pat ca era obosit, asta invariabil ca eu lucram sau nu, eu nu lucram cat el, ca doar aduceam bani cat dadea el impozit…\\\\\\\”Ha, ha aia\\\\\\\’s bani?\\\\\\\”
    Imi spunea atat de des ca sunt o proasta , ca sunt buna de nimic si ca fara el sunt un nimeni ca am ajuns chiar s-o cred.
    Imi spunea atat de des ca eu sunt de vina ca-l fac sa-si iasa din fire, ca eu l-am facut , l-am provocat sa dea in mine…
    I-am spus de atatea ori, de ce nu divortezi daca nu-ti place?
    De ce-am stat cu el? Nici eu nu stiu, trebuia sa plec atunci la inceput, mama m-ar fi ajutat, stiu asta pt ca si ea a trait un cosmar mai mare decat al meu alaturi de tata,… Mi-am creat o lume a mea, in care frumosul avea intaietate, citeam foarte mult, evadam mereu intr-o ume perfecta imaginara, asta poate m-a salvat. Cred ca am ramas un om sanatos desi mi s-au intamplat multe de mic copil. Am ramas o luptatoare, desi la un moment dat am depus armele,…
    De ce mai stau acum cu el? Acum doar din interes. Nu vreau sa-mi pierd copiii si mai ales casa, pt ca doar atat avem pentru ei.Dar draga mea Marie Claire poti fi sigura ca in clipa cand el va dori sa divortam chiar si maine voi fi de acord, sau in clipa cand eu voi avea banii necesari, totul se va termina…
    Eu oricum consider ca de doi ani s-a terminat. Relatia intre sot si sotie nu mai exista. Ii gatesc, ii spal, ii calc, ii mai servesc uneori masa cand am eu chef, impartim cheltuielile casei, dar in rest nimic.
    Eu sunt cu copiii in doua camere iar el in sufragerie, aceea e camera lui, iar in clipa cand a intrat in casa noi nu-l mai deranjam. Asa pot spune ca de cand el nu mai bea, putem sa pastram un pic de calm in casa. Dar eu simt de mult ca e linistea dinaintea furtunii.
    Sa raman cu el pentru totdeauna? No way!
    Sa divortam si sa stam in acelasi apartament? Mai bine cum e acum, pt ca bnu stiu cum va reactiona la ideea ca eu vreau sa divortez, el va fi fericit doar daca el va divorta de mine, si pt ca sa fie bine pt copiii mei, mai fac si acest ultim sacrificiu.
    Sper ca cele tinere sa aiba curajul si taria de-a incepe viata singure. Eu ma candamn pt ca n-am facut-o si daca tot am stat 20 de ani, ca mei conteaza inca unul sau doi?

  26. Leyla, imi plac poeziile tale, se vede ca sunt scrise din suflet. De ce nu iti faci un blog, aici pe FLu, in care sa le scrii?
    Sunt convinsa ca multe din noi ar vrea sa citeasca tot ce ai scris pana acum.

  27. Daca voi vreti si va plac e ok din partea mea, dar nu stiu cum sa fac!
    Multumesc oricum!
    Pana atunci ma gasesti pe Agonia sub pseudonimul Edna
    acolo vei afla si numele meu real

  28. Leyla, iti multumesc ca impartasesti cu noi povestea vietii tale! Ma numesc Anca, am 24 de ani, iar cuvintele tale sunt pentru mine o lectie de viata. Felicitari pentru talentul deosebit…si mai ales pentru ca esti un om minunat…O zi buna!

  29. Ideea e ca femeile abuzate (fizic, phihic sau verbal) au deja o mentalitate pervertita.
    Si-au pierdut constiinta propriei valori, nu se mai pretuiesc, considera ca asa merita
    sau au o evaluare gresit inteleasa a faptelor,
    se complac intr-un martiraj fara sens pe care il vad \”nobil\”.
    De-asta si cauta scuze pentru frica si lipsa lor de curaj.
    O idee ar fii incurajarea si aprecierea sincera a lor de catre cei din jur,
    dragostea si acceptarea neconditionata, pentru a contracara intr-un fel
    \”spalarea de creier\” facuta de masculul cu tulburari comportamanetale.
    Cu siguranta femeia respectiva are multe puncte forte pentru care ar
    putea fii admirata constant de catre cei care o sustin. Are nevoie sa
    i se confirme valoarea, in fond e o fiinta umana unica si irepetabila.
    Pe de alta parte ar putea fii incurajata si sustinuta pentru orice reactie si incercare
    de a se desprinde din mediul respectiv.
    Victima trebuie ascultata, incurajata sa vorbeasca despre sentimentele ei,
    incurajata sa gaseasca singura solutii, fie si de compromis, pentru o perioada,
    pana mai capata incredere si curaj.
    Psihologic vorbind, se naste o relatie de codependenta intre victima si agresor,
    relatie care e foarte greu de distrus, dar nu imposibil.

  30. Buna din nou,
    eu n-am scris aici nimic ca sa cer compatimire. M-am autocompatimit eu destul. Da asa e, Hana are dreptate, doar atunci cand spune ca am fost o lasi si o proasta ca am acceptat sa fiu dispretuita, folosita, injurata, etc.
    Eu scriu aici doar in speranta ca cele tinere vor invata ceva din asta.
    Apoi stiti ce-i mai rau?
    Cand ai copii spui ca stai in continuare cu el pentru ei, pt a nu strica famili, bla, bla…
    Aiurea! O fi traumatizant sa iei copiii de langa tatal lor, mai ales atunci cand ei sunt prea mici ca sa te inteleaga, poate te vor invinui toata viata pt asta, dar sa continui sa-i cresti alaturi de el, sa-l lasi sa le faca si lor ce ti-a facut tie, e credeti-ma mult mai rau.
    Sa-i cresti intr-un mediu violent , fie el si verbal, sau chiar daca tatal nu-i agreseaza direct, ei cresc in teama, ….
    Fiica mea de exemplu nu suporta nici macar sa se vorbeasca tare in preajma ei. Imi tot spune ca are probleme emotionale. Ea a fost mereu foarte atasata de tatal ei pentru ca in ea nu stiu sa fi dat vreodata si erau mereu \”prieteni\”.
    Fiul meu pare mai atasat de mine, cel putin cu mine sta de vorba cand are o problema si nu cu tatal lui, cum ar fi firesc.
    Amandoi copiii mi se destainuie, de cand au crescut, vorbim toti trei si facem planuri impreuna, ne stim problemele si bucuriile, tatal lor ne aduna uneori asa ca un director, la sedinte, unde ne spune ce a hotarat el , ce ii place si ce nu, apoi ne da liber…
    Cand afla unele lucruri despre copii, ma intreaba daca eu stiam, eu ii spun ca da. \”Pai eu de ce nu stiu nimic?\” intreaba el mereu. \”Pentru ca nu stai de vorba cu ei\” ii raspund eu. Poate ca nu-i vina lui. Poate asa afost educat, dar fiind un om educat, ar trebuie sa stie mai multe decat au stiut parintii lui. Apoi ei afara de faptul ca sunt oameni mai reci, care nu se exteriorizeaza, sunt oameni foarte respectati.
    Mama mea a fost o femeie buna, cu un suflet mare, primitoare, prietenoasa cu toata lumea, asa ca noi am fost prietene cu ea. Asa incerc sa fiu si eu, dar sigur sunt constienta ca ai mei copii nu-mi spun chiar tot, pentru asta au prietenii de varsta lor, dar le dau mereu curaj ca atunci cand au probleme se vina sa-mi spuna, pentru ca oricum le aflu, dar sunt uneori singura care ii pot ajuta.
    Parintii te cearta, te dojenesc, dar te si ajuta sa iesi din mocirla atunci cand cazi. Sunt singurii care te iubesc oricum, bun, rau. Pt ei nu conteaza.
    In ceea ce priveste relatia cu cineva , care scartie si nu merge, lasati-o balta. Oricum cu timpul va scartai tot mai tare!
    Parerea mea e ca inainte de-a iubi pe cineva, trebuie sa vezi daca te potrivesti cu acea persoana, sa ai macar cateva preocupari comune, altfel ajungi sa faci totul singura, tu cu ale tale, el cu ale lui, si pana la urma,…iti dai seama ca de fapt esti singura, doar ca nu esti libera.
    Scuze, iar m-am intins cu vorba!
    Concluzia, desprindeti-va cat mai repede, cu cat anii sunt mai multi doare mai tare!
    leyla

  31. Doamne,cate comentarii la acest articol!Felicitari Leyla pentru frumoasele poezii pe care ni le-ai dat sa le citim,chiar sunt deosebite,fiecare in parte si sincer,regret ca nu exista solutii posibile la problemele pe care le intampini.Eu am crescut intr-o familie in care bautura,scandalurile erau aproape zilnice,dar in momentul in care \”tata\”a inceput sa ne loveasca si pe noi(suntem 3 frati),mama a spus stop si a bagat divort.Nu a fost usor pentru k pe vremea aia te tinea un divort si 2-3 ani,dar intr-un final sa finalizat:nu pot spune ce fericiti am fost k am scapat de el.Tocmai de aceea mi-am zis :dak sotul meu va da si cun un deget in mine sau m-as simti agresata intr-un fel s-ar duce dracului invartindu-se.A tat.Fiecare isi stie motivele lui ptr care accepta dar prefer sa nu judec pe nimeni.Numai bine!

  32. pentru lucia-patricia,
    ai dreptate, eu acum sa reincep relatia n-as mai permite nimic! Acum stiu ca n-am procedat bine. Sper doar ca celelalte femei, indiferent de varsta sa invete ceva din \\\”pataniile\\\” noastre, nu am scris aici nimic ca sa ma plang, ci doar in speranta ca celelalte vor invata cum sa nu faca, daca le iese in cale un … mai bine nu spun, cum se numesc cei care fac asta,… Oricum sunt o rusine pentru sexul \\\”puternic\\\” dar si pentru societate.
    Eu acum astept doar momentul sa pot pune punct acestei relatii, care s-a terminat de mult.
    Daca as castiga la Lotto nu m-as repezi sa fac cumparaturi ci direct la un avocat, pentru divort. Vise!!! Nici macar nu joc la Lotto, poate ar trebui sa incerc,… dar stiu ca va trebui sa muncesc din greu pentru a reusi si pentru a-mi plati anii de prostie.
    O zi buna la toata lumea!
    leyla

  33. buna,din nou leyla.Am un sfat,sau o parere in legatura cu avocatul despre care spui k nu ti-l permiti,eu tocmai am trecut printr-un divort(nu agresiunea a fost motivul),si ce-i drept am avut avocat,dar erau numeroase persoane care se reprezentau singure,fara avocat,deci stiu ca nu e musai.A cum,tu stii mai bine decat mine ce e de facut,si chiar si altfel,un avocat mai mult de 500 de lei nu are ptr ce sa ceara,asa ca …cu un mic ajutor ai scoate-o la liman.Te pup si sa auzim de bine.

  34. A nu, nu m-ai inteles! Nu de avocat n-am eu bani, desi cei 500 sunt aproape salariul meu pe o luna. Dar de trait cu doi copii dupa divort, nu ma descurc. Apoi nu divortul e problema mea ci partajul. Va trebui sa-i platesc sotului meu partea lui din casa, sau el mie, nici unul nu cred ca am putea. El cine stie , doar are un salariu muuuult mai mare. Netul lui cred ca e de trei ori cat al meu pe trei luni. Apoi sa divortez si sa stau cu el in casa n-are rost.
    De aceea lupt eu ca sa-mi caut un loc de munca mai bine platit, de asta fac si scoala ca sa pot aspira la un post mai bun, sperante am, am si teluri asa ca sper ca voi reusi, sunt foarte sigura de asta!Imi doresc prea mult acest lucru ca sa nu-l obtin. Sunt o fire optimista si cred ca peste un an doi o sa va scriu la alta rubrica si anume la aceea unde scriu femeile care si-au reinceput viata si sunt fericite, realizate… si pentru care viata pe care o traiesc eu acum va fi doar o amintire trista, pastrata intr-un colt de suflet.
    De aceea e bine ca atunci cand vezi ca relatia nu merge sa o rupi din timp, cu cat mai tarziu cu atat e mai greu, mai ales pentru o femeie, care are si 44 de ani. 😉 Varsta mea psihologica cica e pe undeva pe la 35 de ani.
    o zi superba la toata lumea si celor care sarbatoresc Pastele le doresc din toata inima sarbatori fericite, bucurii, pace si bunastare!
    leyla

Lasă un răspuns la miau Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.