fbpx

Virginitatea ca stigmat

Astazi sa fii virgin/a la treizeci de ani a ajuns un subiect de gluma si de triste ironii. Este aproape ceva inavuabil, un fapt resimtit ca un stigmat. Daca o virgina de 18 ani este ceva dragalas, delicat, sensibil, emotionant, la 30 de ani este rusinos. Presiunea anturajului, imaginea pe care societatea si media o promoveaza condamna un himen inca intact. Se fac bancuri despre asta, se lanseaza pe piata filme ca “American Pie” sau “Virgin la 30 de ani”, filme care-i amuza pe toti, mai putin pe cei in cauza.

Acestia ajung sa se simta ca o specie aparte, ca o paria, iar faptul ca nu si-au inceput inca viata sexuala este privit ca marele esec al existentei lor. Daca ni se pretinde performanta pe plan profesional, cu siguranta societatea are aceleasi pretentii si in cel intim, sexual. Toti trebuie sa fim activi, indiferent de domeniul la care se refera “implicarea”. Daca nu ai facut sex pana la aceasta varsta sau chiar mai devreme, esti un individ neatragator, indezirabil, posibil bolnav, cu care sigur este ceva in neregula. Sau cel putin in aceste linii au inceput sa fie incadrati virginii zilelor noastre.

S-o recunoastem: un zambet ne infloreste sarcastic pe fata ori de cate ori auzim de un asemenea caz. Am citit chiar despre cazul unei femei de 40 de ani care a mers la medic pentru a fi deflorata chirurgical.

Citeste si:  Intimitatea partenerilor

Presiunea este enorma. Este suficient sa iesi pe strada si vei fi asaltat de simboluri de natura sexuala. Toata lumea o face si, in ultimele decenii, lumea si vorbeste despre ceea ce face si cum face. Toata lumea, mai putin tu. Filmele sunt pline de sex, cartile sunt pline de sex, produsele de tot felul, de la alimente la haine, parfumuri si masini sunt vandute prin ideea ca, daca le cumperi, o vei face mai mult si mai bine. Competitie acerba pe acest plan, toti par sa participe la olimpiada sexului. Numai tu nu esti inscris in cursa, numai tu stai, cu privirea plecata in pamant, urmarind culorile si luminile acestei lumi, de undeva de pe margine, din coltul rusinii si al umilintei.

Majoritatea nici n-o recunosc. De fapt, nimeni nu stie cati sunt exact, statisticile si cifrele nu-i cuprind. Unii isi inventeaza chiar o viata sexuala activa, neindraznind sa pronunte infamul cuvant. Pretextele si motivele nu lipsesc.

Poate fi vorba de asteptarea celui potrivit. Sunt femei romantice, idealiste, care inca din adolescenta isi creeaza un portret robot, prins in cateva criterii extrem de rigide, al candidatului ideal la inima si la… sexul lor. El intarzie sa apara sau, in cazul in care vine, nu stiu sa-l recunoasca, iar trenurile trec pe langa ele.

Citeste si:  Cum depasesti un divort

Apare apoi consolarea de tipul “nu sexul este important. Mai bine imi vad de studii, de cariera”. Aceste femei ajung sa-si anihileze latura sexuala a fiintei, se produce o disociere, o separare de propriul corp. Acesta ajunge sa fie perceput ca un simplu accesoriu, ca un element strain. Or, astfel de scindari sunt periculoase.

Sigur, exista mereu recursul la masturbare, firesc si normal. Dar, daca acesta reuseste intrucatva sa satisfaca o nevoie fizica, esueaza lamentabil pe terenul afectivitatii. Asa ca sa nu fiti mirate daca veti vedea ca mai sunt inca persoane de 30 de ani care dorm cu ursuleti de plus in pat.

Motivele penttru “aderarea” la virginitate sunt multiple. In cazul unora, este vorba de un adevarat sentiment de repulsie fata de sex, mai ales daca respectivii au fost martorii unor incidente de violenta sexuala sau chiar victimele lor. Ei vor privi acest aspect ca fiind ceva murdar, umilitor, dezgustator. La aceasta teama, de natura psihica, se adauga si cea de natura fizica. Pur si simplu, din povesti, din relatarile altora, li s-a fixat ideea unei dezvirginari cumplit de dureroase. Iar teama de durere blocheaza placerea, pune frau relaxarii si orice contact devine vizibil ingreunat. E ca si cum ar trebui sa se pregateasca de o saritura cu parasuta si teama ca se vor izbi de asfalt ii face sa nu mai sara.

Citeste si:  Nebunii care ne fac rau. Semne despre cum sa-i recunosti la timp

Complexele si frustrarile vin si ele si pun sare pe rana. Oameni care se cred urati, prosti, dizgratiosi, care considera ca au fesele prea mari, sanii prea mici, dintii strambi, urechile clapauge si lista poate continua, facandu-i sa nu se simta eligibili pe piata sexului. Si atunci refuza din start sa mai iasa la raft. Nu se plac pe ei, nu-si plac vietile si corpurile lor.

Mai exista si cazurile, din ce in ce mai rare, in zilele noastre, ale celor virgini din cauze ce tin de convigeri religioase.

Pe de alta parte, stiu ca este ceva aproape utopic, dar ar trebui sa incercam sa ignoram parerea celor din jur, a societatii in general. Pana la urma, inceperea vietii sexuale este o alegere care ne priveste pe noi si numai pe noi, nu este o proba de trecut, nu este un examen. Este totul in regula atata timp cat este optiunea noastra si cat nu exista lasitati, frustrari si temeri strecurate in asteptare. Daca ele sunt, atunci determinarea cauzelor problemei si rezolvarea nu trebuie sa sufere amanare. Infrunta-ti demonii, nu-i ascunde sub covorul abstinentei fortate. Sexualitatea este, dincolo de marketing si de supra-mediatizare, o latura frumoasa a vietii noastre.

22 Comentarii
  1. pierderea virginitatii a ajuns ca si fumatul..hai s-o fac odata daca altii o pot face eu de ce n-as putea..?(!)…+ ca probabil asta te face sa pari si mai matur….credeti-ma ca majoritatea adolscentilor asa gandesc.

  2. mi-am inceput viata sexuala la 21 de ani….si deja eram stresata ca trece timpul. Prietenele isi povesteau experientele, baietii insistau pe tema asta….eram vazuta k un fenomen. Nu am fost complexata sau speriata, doar am asteptat baiatul care sa-mi placa si in care sa am incredere ca o sa fie atent….si nu regret. Acum de la 16 ani fetele nu mai sunt virgine, se vorbeste foarte mult si deschis despre sex, parca nu esti in rand cu lumea daca nu participi la discutii. Nu se mai pune accent pe virginitate sau pe fetele cuminti…baietii cauta partenere \’ deschise la nou\’. Totusi are si sexul importanta lui pentru sanatate…

  3. stiu cazul unei fete de 15 ani care a incercat sa se sinucida pt ca era virgina….penal. la 13-14 ani au probleme existentiale de genul :\”nu stiu ce sa fac…toate prietenele mele vb de ultimele lor experiente sexuale si eu sunt INCA virgina\”…

  4. si eu mi-am inceput viata sexuala tarziu din punct de vedere al copilelor care au acum 12-18 ani, dar potrivit din punct de vedere al meu.la 25 de ani m-am simtit eu pregatita si am gasit persoana potrivita. Consider ca la varsta de 12 ani nici nu sti ce inseamna sa faci sex, sau dragoste…..la 17 -18 sunt perfect de acord. Tot ce conteaza e sa te simti pregatita si informata despre masurile de contraceptie.

  5. Ceea cea contribuit enorm la scaderea varstei medii de pierdere a virginitatii(care am inteles ca este undeva la 14 ani, in medie) este si dezvoltarea fizica a fetelor, mai ales. Cum arata acum o pustoaica de 13-14 ani si cum arata acum cativa ani… pff e diferenta mare.

  6. sincer nu cred ca sunt mai dezvoltate. singura diferentza ar fi stilul vestimentar care e din ce in ce mai provocator. nu cred ca se pune problema ca ar fi mai dezvoltate decat noi care facem parte din alte generatzii. chiar din contra….mi se par muuult mai firave ca sa zic asa. diferentza e stilul de viatza modul in care se aranjeaza si tendintza lor de a parea mai mari decat sunt…ceea ce evident atrage si consecintze de genul…..sunt virgina la 15 =ma sinucid (cazul cel mai dramatic). Sunt sigura insa ca mai exista si fete cu capul pe umeri si constiente ca la 13 14 15 ani asta nu e o tragedie:)

  7. Vorbiti ca la 14-15 ani o fata nu e pregatita pentru a-si incepe viata sexuala.Nu aveti de unde sti.Fiecare fata se dezvolta in felul ei.Una de 15 ani poate gandi la fel ca una de 18.Credeti-ma ! Se poate !
    Eu mi-am inceput viata sexuala la 15 ani.Ma condamnati? Am fost prea tanara? Credeti ca nu am stiut ce fac?Am stiut.Am stiut si ce e sex si ce e dragoste.
    La mine in oras chiar nu e o tragedie daca o fata de 14-15-16 ani e virgina.Dimpotriva, cele ca mine,nevirgine, sunt privite intr-un mod ciudat.Cand cineva de pe aici aude ca o fata de 15 ani nu este virgina, vine repede ideea ca este \’c***a\’.De ce? De ce ajunge la asemenea conceptii?Fiecare face cum simte.Intr-adevar ca exista si fete care nu au habar despre corpul lor insa vor sex.Dar nu le puneti pe toate in aceeasi oala.

  8. Pt ati incepe viata sexuala cred k trebuie sa fii pregatita psihic.Si care e problema dak o fata si-a inceput viata sexuala devreme?devreme in viziunea voastra nu ji in vizunaea ei care sa simtit pregatita ji a jtiut f bine ce face(sunt una din ele).Si ce daca se vorbeste tot tipu despre sex ji metode de contraceptie??Foarte bine aja nu se vor alege cu BTS sau o sarcina nedorita…fiecare isi traieste viata aja cum vrea ji cum crede k e mai bine…aja k nu mai judecati fetele kre au 15-16 ani ji nu mai sunt virgine…e problema fiecareia knd ji cum jia inceput viata sexuala…iar dak au fost unele proaste ji nau jtiut ce fac ji ce copromisuri siau facut…iaraji e problema lor.

  9. Pe langa faptul ca isi strica cei mai frumosi ani ai vietii dorind sa fie adulti mai devreme decat ar fi cazul. risca sa fie si numite \\\”curve\\\” de societate. Hai sa fim seriosi acum nu mai e ca pe vremea bunicii cand primul partener iti era si pe viata, iar pustoaice care isi incep viata sexuala prea devreme risca sa aiba un nr de parteneri mai mare decat ar trebui la o varsta prea mica. De ce sa fim ipocriti si sa zicem sa nu le judecam si afirmatii de genul cand oricare dintre noi daca ar afla ca X e insarcinata la 15ani , sau ca X a avut 5 parteneri pana la 16 ani si chestii de genul, nu ar fi cel mai bun exemplu. Sau daca ati avea un copil, v-ati dori ca atat de devreme sa faca un pas pe care ar putea sa-l regrete ca nu a avut rabdare? Putine sunt cazurile in care nu se regreta si mai putine sunt cazurile in care la varsta aceasta poti avea cu adevarat o maturitate emotionala si sexuala.

  10. ma da dc spuneti k o fata care sia inceput viata sexuala devreme e numita in societate curva…dak o fata jtie ce face ji iji alege partenerii potriviti kre sa nu vb despre intimitatile lor nu vad dc ar fi numita curva…si pana la urma pierderea virginitatii e un lucru personal,nu jtie nimeni knd cu cine ji dc sa intamplat…e treaba fiecareia…

  11. In acest articol (dar mai ales in comentarii) se trateaza problema fetelor virgine peste o anumita varsta. As vrea sa tratati si problema (daca este vreuna) baietilor (sau a barbatilor mai bine zis) care au ajuns la varste inaintate (peste 24 de ani) fara sa fi avut relatii cu fete (femei).
    Eu unul nu recunosc acest lucru cu mandrie dar fac parte din acest grup :). Dupa mine, principala cauza (a \”situatiei\”) e lasitatea (in abordare), lipsa unui cerc de prieteni in care sa cunosc posibile partenere.
    Gata momentan; prefer sa nu lungesc prea mult subiectul la ora asta.

  12. Eu am 15 ani si sint inca virgina, dar sincer, ma mindresc cu acest lucru si nu am de gind sa o fac cu un timpit. Majoritatea pritenenelor mele au facut-o deja, si multe din ele regreta, altele insa,nu-si bat capul…dar eu cred ca virginitatea trebuie peirduta cu ,,sens\”.

  13. Vai, cum suna: \”15 ani si INCA virgina\”. XXX30_decoy, faza cu pierderea virginitatii nu mi se pare nici motiv de mandrie, nici de rusine. Fiecare o face cand simte si cu cine simte. Important e sa faca alegerea potrivita. Totusi, nu e ca mersul la dentist…

  14. Da, sigur. Am avut in vedere ca majoritatea prietenelor mele nu mai sint virgine, de-aia am spus ,,INCA\”. [Cine a spus ceva de dentist? LOL]

  15. sincer….nu\’i bai sa fii virgina!!! eu am 17 ani si sunt virgina si ma simt foarte bine asa…exista presiuni din partea celor din jur, si pe strada cand iesi la cumparaturi, totul are legatura cu sexul in ziua de azi. ideea e ca fiecare face ce vrea, insa nu\’s de acord cu fetitele de 12-14 ani care fac sex normal sau oral, sau care fac avorturi din cauza unor curiozitati premature. sau de ce sa nu ne luam si de baieti-barbati. o copila de 12 ani cu unu de 20 sau de 18??? mie mi se pare exagerat.
    oricum in viata ai timp de toate, copilaria trebuie traita cum se cuvine!

  16. mda..si eu am 19 ani si sunt virgina, dar am inceput sa devin complexata de chestia asta tocmai din cauza presiunilor celor din jur, din cauza reprosurilor adresate de catre persoane la care tin (si probabil nu ar trebui). mai nou daca nu ai experienta sexuala nu esti bun de nimic 😐

  17. Si eu am 19 ani si sunt virgina, dar nu ma deranjeaza:P.. doar ca sunt dezamagita cand observ ca totul in ziua de azi se rezuma la sex:|..nu ma exista sentimente deloc…insa cel putin nu regret ca am facut-o cu cineva care nu merita..consider ca este timp pentru toate si sper ca voi gasi un baiat sincer care nu ma va dezamagi..legat de \”copchilele\” astea.. sa stea pe fundul lor si sa-si \”controleze hormonii\” ca ajung vai de capul lor..sunt prea naive si de asta le prostesc baietii cum vor: MAI MATURIZA-TI-VA!!! si dupa sa va ganditi la sex/dragoste;)

  18. eu am 26 de ani si sunt virgin.pe la 20 inca ma mai gandeam si ma afecta chestia asta.mai ales ca stiam ca voi fi asa toata viata.nu stiam cum si daca voi rezista.tine doar de tine.daca-ti sa nu-ti mai pese, cu timpul o sa-ti dai seama ce prostii sunt astfel de temeri.de ce ar trebui sa dea cineva socoteala cuiva pentru ca e intr-un anumit fel? intr-adevar lumea e rea dar se gandeste oare cineva cam ce fel de om ar fi acela care te-ar judeca dupa acest aspect si nu dupa cum esti tu cu adevarat si cum gandesti?cine te obliga sa accepti asa ceva?daca esti acceptat intr-un cerc de prieteni trebuie sa fii acceptat cu bune si rele,cu ciudatenii,defecte si calitati laolalta.se face cam mult tam tam pe aceasta tema si vad ca cei mai multi sunt copii.
    ar trebui cineva sa le spuna sa se calmeze ca probabil intr-o zi nu vor mai fi virgini si vor rade de ce au zis candva.sau daca vor mai fi vor ajunge sa nu le mai pese si sa isi selecteze mai atent oamenii din jur.pe mine ma amuza acum cand vad sau aud \’vaii ce ma fac sunt virgin/a la 16 ani..\’ aa si sunt foarte multi virgini la varste inainte. la peste 25 de ani.dar foarte putini ar recunoaste-o de aceea statisticile pe aceasta te ma nu ar trebui luate in serios.

  19. Eu am 26 de ani si nu mi-am inceput inca viata sexuala….de ce?pentru ca,in conceptia mea,trebuie sa fiu indragostita pana peste urechi de EL pentru a putea face acest pas….nu ma simt prost din cauza asta,fiecare e liber sa faca ce vrea cu trupul sau..Si nu aleg prietenii pe acest criteriu…prietena mea cea mai buna si-a inceput viata sexuala la 12 ani…

  20. VIRGINITATEA ESTE O MANDRIE PT ORICE FEMEIE.NU TREBUIE SA SE SIMTA NICICUM STIGMATIZATA O VIRGINA.E CA O FLOARE A PURITATII SI CASTITATII.E O SFANTA.DESFRANATII SI DEPRAVATII SEXUALI SIMT DOAR INVIDIE PT O VIRGINA PT CA NU POT SA O POSEDE.BARBATII VOR CA TOATE FEMEILE SA FIE TARFELE LOR,PRESURILE DE STERS PE PICIOARE.IAR TARFELE SUNT INVIDIOASE CA SI-AU PIERDUT VIRGINITATEA.SEXUL ESTE URA SI MOARTE.ESTE UN ACT SCARBOS SI CRUD.ESTE OBSCEN.LUMEA E PLINA DE SPURCACIUNE SEXUALA,OROARE SI CRIME ODIOASE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.