De aceea, la prima vedere, observand un barbat care calca stramb, ai fi dispus sa crezi ca e criza de personalitate cea care il impinge in pacat. Eu insa as zice altceva: pe fondul unei slabiciuni interioare, pacatul este cel care creeaza criza, si nu invers.
Oricare i-ar fi hramul, criza respectiva se fondeaza pe o frustrare profunda, iar frustarile apar din doua directii: fie ai senzatia ca iti este refuzat ceea ce ti se cuvine, fie ai convingerea ca pierzi ceva ce ai avut si iti era drag.
Atentie insa: aceasta temelie de frustrari nu e totuna cu sus-numita criza de personalitate. Frustrarile sunt comune majoritatii oamenilor, cunosc diverse grade de dezvoltare si sunt efecte directe si inevitabile ale trecerii timpului.
Unii se obisnuiesc cu ideea si merg mai departe; altii isi rafineaza tristetile in nostalgie si merg mai departe si ei. Pe altii, insa, acumularea frustrarilor ii face sa nu mai caute solutii realiste de rezolvare a problemelor sau de asumare a lor. Ei ajung, incet-incet, sa astepte de la viata ceva semnificativ, ceva supra-cotidian, ceva magic sau miraculos. Ceva cu efect de panaceu, care sa compenseze toate pierderile suferite.
Ar putea fi un castig la loto sau o mostenire de la o matusa bogata dar asemenea evenimente au sanse mici de a se petrece. Mult mai usor, mai comun, mai probabil este ca, prin crapaturile sufletului, sa se strecoare aburii seductiei si parfumul adrenalizat al indragostelii, „with its very own breath of brandy and death” cum zicea Cohen intr-un cantec.
Si abia acum, spun eu, apare criza: inima da dovada ca inca mai stie sa bata cu putere, dar, ce supriza pentru sarmanul indragostit!” asta nu rezolva nimic. Ba mai rau: in perioada initiala de combustie amoroasa plina de entuziasm si fericire, in care lumea e ignorata deliberat, iar necazurile sunt inventariate doar pentru a fi ascunse sub pres, barbatul devine dependent de aceasta societate ireala. Amanta devine raspunsul unor intrebari puse gresit, cuplul isi consuma povestea pe un taram imaginar, ale carui frontiere sunt, adesea, marginile patului. Uneori, prevazand finalul, el va trage de timp, dramuindu-si sentimentele si trecandu-le bob cu bob prin gura clepsidrei. Alteori, ca in cosmarul celui care se arunca de pe un bloc inalt, barbatul isi va dori, tardiv si inutil, sa mai intoarca din drum prabusirea. Insa punctul terminus e acelasi: dupa ce aceasta luna de miere a amantilor a luat sfarsit, prapastia dintre dorinte si realitati se casca din nou, mai mare si mai greu de surmontat.
Minunea s-a intamplat, iata, dar a durat trei zile. In a patra, ce se mai poate intampla?
***
Allen Carr mai zicea ca principalul motiv pentru care fumatorii nu renunta la viciu e frica, sursa tuturor slabiciunilor umane. Frica de a-ti schimba viata. Din punctul meu de vedere, un barbat care ajunge sa calce stramb este in exact aceeasi situatie: poate parea paradoxal, dar nu dorinta sau curajul de a-si schimba viata il imping in afara cuplului, ci exact frica de schimbare.
Poti sa spui ce vrei, dar infidelitatea nu are scuze. Daca nu esti in stare sa te tii de anumite promisiuni, mai bine nu te mariti/insori etc. E mai corect asa.
\”Minunat\” articolul.
Poate mai invatati intre timp sa scrieti corect, indiferent de limba. Puteati macar sa verificati daca ati scris corect versurile nu stiu carui artist:
\”with it’s very own breath of brandy and death\”, unde \”it\’s\” se scrie corect \”its\”. Mai jos si dovada:
(http://www.azlyrics.com/lyrics/leonardcohen/takethiswaltz.html)
Citesc uneori articolele acestui site si sunt uimita de greselile pe care le faceti, chiar si in limba romana.
Cititorii vostri nu sunt inculti!!! Cred ca ar trebui sa aprofundati putin gramatica.
si eu tocmai ce am terminat cartea si scriu comentariul asta cu tigara in mana 🙁 chiar imi este frica sa schimb
sunt de acord cu JustMe…..atata timp cat eu imi vad de treaba am pretentia ca si cel de langa mien sa fie tot la fel
Lizu: multumim pentru ca ne-ai semnalat greseala. In ceea ce priveste alte greseli, te rugam chiar sa ni le semnalezi ori de cate ori este cazul.
In sfarsit putina sinceritate! Felicitari pt articol.
Se pare ca pana la urma treaba cu \”it\’s not you, it\’s me\” (cu apostrof si ce mai trebuie unde trebuie – desi cred ca se intelege si fara) este valabila. Sa inteleg ca nu sta in puterea femeii de langa barbatul care insala sa-l faca fericit in vreun fel? Pana la urma rezolvarea frustrarilor (prin tigari, femei sau ce-o fi) si fericirea personala tine de fiecare dintre noi… Felicitari inca o data si spor la scris si alte articole.
As vrea sa stiu daca articolul este facut de un specialis. Psiholog, consilier…pentru ca imi da senzatia ca autorul articolului catalogheaza niste persoane, si niste situatii care efectiv difera de la caz la caz. Nu poti pune niste etichete pe personalitatea cuiva doar printr-un gest pe care il face. Din punctul meu de vedere este un articol simplist si fara nici o sursa plauzibila de documentare; poate inspirat doar dintr-o experienta personala nefericita.
Se cunoaste ca multe dintre voi sunt tinere. Viata NU E o linie dreapta, din pacate sau poate din fericire. Pregatiti-va si pentru … ocolisuri si scurtaturi daca nu riscati ca la 40 de ani sa fiti niste dame ofuscate si acre. Nu cred ca-si doreste cineva asta
Interesante conexiunile pe care le-a facut autorul articolului. Daca a citit cartea lui Carr este foarte posibil sa fi vrut sa renunte la fumat. Probabil ca n-a reusit, dar este de ajuns ca a scris acest articol la care ar fi bine sa reflectam cu totii.
pentru Lizu (caci banuiesc ca nu vrea sa treaca neobservat/a, altfel n-ar fi adus in discutie problema gramaticii) : tu cum scrii \”fericit/a\” cand te referi la tine?
pt Lizu: scrie tu articole daca te crezi asa destepta!
Frumos articol si adevarat ! Ai facut foarte bine asemanarile. Desi toti suntem constienti ca asa se intampla in 99% din cazuri, putini au puterea sa recunoasca.