Daca este sa dam un exemplu, chiar de la inceputul relatiei…Doi parteneri pot sa priveasca diferit petrecerea de nunta. Ea isi doreste o petecere mare, el isi doreste o petrecere restransa.. Ce fac? Simplu, gasesc un compromis. Ea isi doreste o vacanta la mare, el vrea sa mearga cu prietenii la munte si tot asa.Undeva dorintele celor doi trebuie sa se intalneasca sau unul dintre parteneri va trebui sa cedeze. Conditia esentiala pentru un cuplu functional este ca trebuie sa existe o balanta echilibrata intre cei doi. Daca va renunta numai unul dintre parteneri, va aparea frustarea, neimplinirea celuilalt partener, ceea ce va duce inevitabil la o dezarmonie a cuplului.
Pana unde poate merge acest compromis? Eu cred ca un partener care te iubeste si te cunoaste, va stii unde sa se „opreasca” cu acest compromis. Iar daca nu stie, trebuie sa iti spuneti. Aici nu vorbim de „compromisuri” care sa ne lezeze, pentru ca acelea nu se numesc compromisuri. Daca ne dorim ca mereu lucrurile sa fie doar asa cum ni-le imaginam si ni-le dorim noi, nu cred ca avem ce sa cautam intr-un cuplu. Mai mult desi poate parea neobisnuit, compromisul uneori ne ajuta sa evoluam, sa descoperim si alte dorinte si taramuri cu ajutorul partenerului. Deci, compromisul nu numai ca este necesar intr-un cuplu dar are si parti bune.