fbpx

Ciorba de varza murata cu afumatura si friptura de vita cu ceapa crocanta

Cum sa impacam porcul cu varza, in caz ca s-ar pune problema? Tratand cele doua parti nediscriminativ, varandu-le in aceeasi oala. Una afumata, cealalta murata – tot forme de conservare sunt. La felul doi, intr-un mod simplu si necostisitor, din ceapa facem o minunatie.

Ciorba de varza murata cu afumatura

Ingrediente:
o jumatate de varza murata
750 g coasta de porc afumata
1 ceapa
1 morcov
500 g rosii
2 linguri de bulion
50 ml ulei
1 legatura de patrunjel si leustean
150 g smantana
piper boabe
sare.

Mod de preparare:
Taiem coasta de porc de-a lungul oaselor si bucatile le punem la fiert in 2,5 litri de apa, cand apa s-a incalzit. Dupa ce da in fiert, adaugam varza tocata si lasam oala la foc mic, acoperita, 30 de minute. Rosiile le decojim, le taiem in patru si le amestecam intr-un bol cu bulionul si uleiul. Le lasam sa stea cel putin 20 de minute pana sa le punem in ciorba. Dupa ce coasta si varza au fiert 30 de minute, punem peste ele morcovul facut rondele si ceapa tocata marunt. Le mai lasam 15 minute si desertam bolul cu rosiile, adaugand sare si piper boabe. Ar mai trebui sa fiarba vreo 30 de minute pana ce coasta se desprinda usor de pe os. Facem aceasta operatiune, aruncam oasele, carnea o taiem cubulete si o punem la loc in oala. Mai punem sare si piper, eventual macinat, daca inca e nevoie. Atentie, varza e si ea sarata! Stingem focul, aruncam in oala frunzele de patrunjel si leustean verde bine tocate, apoi dregem ciorba cu smantana, batand-o intr-un castronel si turnand usor zeama cu polonicul.

Friptura de vita cu inele de ceapa crocanta

Ingrediente:
500 g carne de vita
100 ml vin alb
1 fir de romarin
3 cepe
2 linguri de faina
ulei
sare, piper.

Mod de preparare:
Carnea, pulpa sau ceafa, o taiem felii groase cat degetul (un deget mediu) si o punem la prajit intr-o tigaie mai inalta, in ulei incins. Rumenim bucatile pe ambele parti, apoi turnam in tigaie 100 ml de apa fierbinte si acoperim. Dupa 5 minute de fiert la foc mic, turnam si vinul. In continuare la foc mic si sub capac, lasam sa fiarba 30 de minute. Sosul trebuie sa scada simtitor. Punem rozmarinul (daca nu avem frunze, sub forma macinata), sare si piper, atat boabe, cat si macinat. Friptura e gata.

Citeste si:  Cum sa ai plante sanatoase in interior

Vom face in asa fel incat sa avem ceapa proaspat gatita simultan cu friptura. Cepele, de marime medie, le taiem cum am taia Pamantul in fasii paralele cu Ecuatorul, astfel incat sa obtinem inele. Sa nu fie foarte subtiri, de vreo 3 milimetri. Desprindem toate inelele, le presaram cu sare si le tavalim prin faina. Le prajim in ulei incins care sa le acopere. Nu le vom inghesui intr-o tigaie; daca nu e loc, facem treaba de doua ori, dureaza putin. Le punem pe farfurie alaturi de friptura.

Citeste si:  Mancaruri cu legume: Placinta cu dovlecei
Un comentariu

Lasă un răspuns la Maria Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.