Nu mi-a placut Porcul spinos al lui Julian Barnes, aparut la Nemira. Stiindu-l un maestro al scrierilor de tip satiric, ma asteptam la mai multe de la acest roman. La o mai mare densitate ideatica, dar si la mai mult umor. La mai multe nuante. La mai mult absurd. La mai multi „spini”. Desi aceste ingrediente sunt prezente, totusi cantitatile sunt insuficiente.
Mai intai de toate, trebuie spus ca tara in care se desfasoara actiunea acestei satire politice este una fictiva, dar care, la o adica, ar putea fi oricare dintre fostele tari comuniste din Europa de Est. Tinand seama insa de cateva repere presarate in carte, am putea sa o identificam cu tara vecina noua, de la sud, cu Bulgaria. O astfel de precizare topografica nu este insa necesara, atata timp cat mai importanta este portretizarea unui sistem politic, al ororilor si greselilor comise in numele unei ideologii.
Ce am apreciat insa este faptul ca Barnes nu se situeaza in nicio tabara. Intr-o proza seaca, lipsita de acrobatii stilistice, el ne relateaza istoria procesului unui dictator dupa caderea comunismului. Atunci cand stapanirea a fost schimbata, asta nu a presupus si o ablutiune a mintilor si a inimilor. Cei patati au ramas in continuare sa-i judece pe cei mai patati decat ei, cel putin in aparenta, intr-o lume in care reperele s-au relativizat si care pare teribil de cunoscuta cel putin noua, esticilor. Insa esentialul ramane: nici „carmuitorii” de astazi nu sunt curati, iar instrumentele utilizate de ei sunt asemanatoare celor ale predecesorilor.
Personajele principale ale cartii, fostul dictator pe numele sau Stoyo Petkanov, si procurorul general, insarcinat cu obtinerea condamnarii, Petar Solinski, devin purtatorii unei idei, iar prestanta lor pe parcursul romanului este una statica. Nimic care sa le zguduie fiinta nu se intampla, putandu-se pune cu lejeritate un semn de egal intre crezurile lor de la inceputul cartii si cele de la sfarsit. Nici la nivel epic, nu avem mari desfasurari de forte. Avem povestea unui proces care debuteaza prin formularea unor acuzatii derizorii. Toti par sa fie constienti de faptul ca au de-a face cu un mare criminal al istoriei, insa stiu la fel de bine ca este aproape imposibil sa obtina o condamnare reala si, in lipsa probelor pentru acuzatii precum cele de genocid, cele care raman in cartile de istorie, ii aduc unele plasate sub semnul ridicolului, al frivolului: „In cele din urma, sub presiune crescanda, Oficiul Special a reusit sa descopere suficiente probe pentru a recomanda abordarea a trei acuzatii. Cea dintai, fals in documente publice, se referea la primirea unor drepturi de autor necuvenite de pe urma scrierilor si discursurilor fostului presedinte. Cea de-a doua, abuz de autoritate comis in functia oficiala, acoperea un numar mare de beneficii pretins acordate si primite de catre fostul presedinte, si era utila pentru a demonstra gradul de coruptie atins in vremea sistemului comunist. Cea de-a treia, proasta administrare, era legata de plata unui beneficiu social necuvenit catre fostul sef al Comitetului de Protectie a Mediului.” La lectura acestui pasaj si a secventelor ce-l dezvolta, nu m-am putut abtine sa nu fac o asociere cu un anume caz din plan autohton, legat de niste ferestre speciale, de provenienta dubioasa.
Pe langa proces si confruntarea celor doi, se mai schiteaza in plan secund un tablou social. Tablou social, pe care-l recunoastem in toate caracteristicile si cliseele lui. Astfel, tara este prada framantarilor interne, cauzate de o inflatie galopanta, de lipsa alimentelor din magazine, de prabusirea monedei nationale, de penuria de combustibili, de penele de electricitate. Pe strazi, se vand materiale pornografice, lumea se asaza la cozi in fata Consulatului Statelor Unite ale Americii pentru a solicita o viza, se doboara monumentele lui Stalin, lui Lenin, monumentele eroilor sovietici cazuti in lupta cu fascismul si nimeni nu pare a sti cu ce sa inlocuiasca locul ramas liber pe un soclu. Cartea debuteaza chiar cu o manifestatie a gospodinelor, care se aduna intr-o piata si protesteaza batand din polonice si oale, manate fiind in strada de foame. Toate acestea sunt rezumate sec de procuror: „Exista greutati. Trebuie sa facem reajustari dureroase. Trebuie sa intelegem realitatile vietii economice. Trebuie sa producem bunurile pe care oamenii doresc sa si le cumpere. Apoi vom ajunge la prosperitate.”
Va amintesc ca romanul lui Barnes a fost publicat in 1992, iar unele pasaje, unele formulari sugereaza faptul ca scriitorul britanic si-a insusit foarte bine vocabularul perioadei de tranzitie, „limba de lemn” de care unii nu s-au dezbarat nici pana astazi.
Lectia amara a acestei carti este faptul ca societatile par mancate de un rau teribil, un rau care nu se vindeca printr-un proces, faptul ca dreptatea este ceva iluzoriu, faptul ca exista un fel de vinovatie colectiva. Acuzatii si acuzatorii au fost candva complici. La un moment dat, Petkanov ii spune procurorului ca vina cea mai mare a „poporului” este ca l-a iubit. Desi nu o mai recunoaste, desi il reneaga pe odiosul dictator, la un moment dat, la inceputuri, acesta a fost iubit. Iubit in mod real, nu temut.
Pe de alta parte, procurorul general apare ca un individ slab, care-si schimba cu usurinta principiile si crezurile. In timpul procesului, acuzatul ii aminteste cum el insusi a fost un rasfatat al fostului regim, beneficiind de o calatorie la Torino si de o diurna in „valuta forte”, bani pe care i-a cheltuit pe un costum italienesc lucios (costumele de felul acesta devin un fel de simbol al capitalismului), pe whisky si pe… placeri carnale. Desi la inceput incearca sa ramana fidel procedurilor aparatului judiciar, la sfarsit el cedeaza presiunilor. Cedeaza pentru ca altfel i-ar fi fost imposibil sa obtina o condamnare, or de la el „natiunea asteapta sa i se arate ca acuzatul este cel mai cumplit criminal din intreaga noastra istorie.”. Aceasta condamnare este o obligatie, mai mult decat o necesitate. Intregul proces este o farsa, un show mediatic, o parodiere a ceea ce ar trebui sa insemne justitia intr-un stat democratic. Nu lipsesc referirile la procese orchestrate in mod asemanator, dar care au avut loc in epoca precedenta, cea a comunismului, procese in care condamnarile erau obtinute arbitrar, in care verdictul de nevinovatie nu exista. Iata insa ca si „in capitalism”, „intr-o societate democratica”, probele false sunt acceptate in instanta. Procurorul are ambitia de a ajunge un erou al noilor vremuri. Iar pentru a reusi, orice instrument este bun. Iar la final, vom vedea ca cei doi nu sunt atat de diferiti, unul este un monstru, iar celalalt este pe cale sa ajunga unul. Sa fie o coincidenta faptul ca initialele numelor sunt aceleasi?
Petkanov mai serveste si ca o oglinda naratorului in care se reflecta episoade importante ale istoriei din cea de-a doua jumatate a secolului XX in tarile Europei de Est. Astfel, ni se perinda, prin intermediul lui, nume ca Erich Honecker, Mao, Kadar, HuÅ¡ak, Jaruzelski, Gorbaciov (comparat sarcastic cu o „babuska idioata”), Eltin, chiar si impuscarea sotilor Ceausescu (Nicolae Ceausescu este in viziunea lui Petkanov un „miel turbat” prin refuzul lui de a se raspunde chemarii URSS in 1968, privind revoltele din Praga, dar si admirat pentru atitudinea sa dispretuitoare chiar si in fata plutonului de executie).
Corul din tragediile antice este inlocuit acum de un grup de patru tineri care stau in fata televizorului si isi exprima mai mult exclamand pozitiile referitoare la derularea procesului transmis in direct. Cumva insa, bunica unuia dintre tineri pare mai curata, mai cinstita in credinta si principiile ei, in bolsevismul ei, oricat de absurde ar fi ele. Cei patru par doar entuziasti, insa entuziasmul lor este gol, sterp.
Nu am regasit insa sarcasmul suculent care constituia pentru mine, in urma lecturilor anterioare, marca Barnes. Este ca si cum scriitorul ar fi intrezarit potentialul urias pe care o astfel de tema l-ar fi avut, ar fi acumulat cunostinte de tot felul pentru a creiona cat mai bine, ar fi dorit sa profite de un material brut excelent, insa ocazia de a-l fructifica asa cum trebuie i-ar fi scapat printre degete.