fbpx

Franta aduce Premiul Goncourt la Bookfest: Jerome Ferrari, Joel Dicker si Lista Goncourt

Prezenta Frantei la Salonul de Carte de la Bookfest in 2013 sta sub semnul Premiului Goncourt. Impreuna cu editura Trei, Institutul Francez il aduce la Bucuresti pe laureatul din 2012 al acestui premiu, Jérôme Ferrari, cat si prima traducere din lume a romanului elvetianului Joël Dicker, distins cu Premiul Goncourt pentru liceeni si unul dintre cele mai fulminante succese literare ale anului trecut. Tot la Bookfest, la indemnul Academiei Goncourt, Institutul Francez inaugureaza prima editie a Listei Goncourt, care creeaza cadrul pentru ca tineri studenti romani sa-si exprime optiunile in privinta propunerilor pentru prestigiosul premiu. Presedintele de onoare al Goncourt-ului romanesc este scriitoarea Gabriela Adamesteanu.
Printre ceilalti invitati ai Institutului Francez se numara Philippe Forest, profesor de literatura comparata la Universitatea din Nantes si autor Gallimard, publicat la noi la Nemira, si Florence Noiville, jurnalista si redactor sef-adjunct la Le Monde des livres, autoare a doua romane, care va reveni asupra prezentei Romaniei la Salonul de carte de la Paris cu o serie de invitati romani si francezi.
Prezenta Frantei la Bookfest este sustinuta de Apa Nova Bucuresti, iar initiativa Lista Goncourt de BRD- Groupe Société Générale, Automobile Dacia si Agence Universitaire de la Francophonie.

Programul prezentei franceze la Bookfest

Miercuri 29 mai, ora 18.30, la Libraria Kyralina, Philippe Forest in dialog cu Georgeta Cristian in jurul romanului Au siècle des nuages (In secolul norilor) (Gallimard, 2010) si cu Fanny Chartes in ceea ce priveste Le chat de Schrödinger (Pisica lui Schrödinger) (Gallimard, 2013)

Joi 30 mai, ora 11, Biblioteca Academiei Romane (Calea Victoriei nr.125) – Conferinta de presa cu ocazia lansarii Listei Goncourt in Romania in prezenta lui Jérôme Ferrari, urmata de vernisajul expozitiei de carte rara Inédits de la littérature française en Roumanie.

Joi, 30 mai, ora 15, Facultatea de Stiinte Politice (str. Sf Stefan nr.24), intalnire cu Jérôme Ferrari : Utopia in Predica despre caderea Romei

Joi, 30 mai, ora 18.30, Libraria Kyralina, Jérôme Ferrari in dialog cu Sidonie Mézaize si cu Bertille Détrie despre romanul Predica despre caderea Romei (Actes Sud, 2012, Trei, 2013)

Vineri, 31 mai, ora 10.30, Romexpo, Pavilion C3, Masa rotunda : Florence Noiville face un bilant al prezentei Romaniei la Salonul de carte de la Paris.
Invitati: Jérôme Ferrari, Philippe Forest, Sidonie Mézaize, Gabriela Adamesteanu, Razvan Radulescu (in asteptarea confirmarii) si Adina Rosetti
La doua luni dupa invitatia de onoare a Romaniei la Salonul de carte de la Paris, cum este cotata literatura romana in Franta? Unde isi gasesc locul operele romane proaspat traduse in limba franceza?

Citeste si:  Saptamana de rasfat (partea a doua)

Vineri, 31 mai, ora 18, Romexpo, Standul Editurii Trei, lansarea cartii Predica despre caderea Romei in prezenta autorului Jérôme Ferrari

Vineri, 31 mai, ora 18.30, Libraria Kyralina, Florence Noiville va discuta despre J’ai fait HEC et je m’en excuse (Am urmat cursuri la HEC si imi cer scuze pentru asta) (Stock, 2009) si despre L’Attachement (Atasamentul) (Stock, 2012).

In afara programului
Noaptea europeana a literaturii, Jérôme Ferrari in lectura Nicoletei Lefter, la Dianei 4

Miercuri 29 mai, intre orele 19:30 si 22:30, Dianei 4
In lectura Nicoletei Lefter

Cu ocazia Noptii europene a literaturii, actrita Nicoleta Lefter va fi prezenta pe terasa localului Dianei 4 pentru o lectura a unor fragmente din romanul Predica despre caderea Romei, scris deJérôme Ferrari, castigator al prestigiosului Premiu Goncourt 2012.

Mai multe despre:

Lista Goncourt
La inceputul lunii noiembrie 2013, un juriu format din tineri ce studiaza literatura si civilizatia franceza, proveniti din sase universitati din Romania, va decerna premiul pentru cel mai bun roman francez ales din prima selectie de romane a Academiei Goncourt, ce va fi publicata pe 6 septembrie 2013. Presedinte al juriului Goncourt-ului romanesc este scriitoarea Gabriela Adamesteanu.

Optiunile tinerilor romani pentru Lista Goncourt vor fi anuntate oficial joi, 31 mai, in cadrul conferintei de presa la care va participa Jérôme Ferrari, laureat al Premiului Goncourt 2012 pentru lucrarea sa Predica despre caderea Romei. Conferinta de presa va fi urmata de vernisajul expozitiei Inédits de la littérature française en Roumanie.

Romania este a treia tara, dupa Polonia si Serbia, care isi va exprima optiunea pentru Lista Goncourt.

Initiativa sustinuta de BRD- Groupe Société Générale, Automobile Dacia si Agence Universitaire de la Francophonie (AUF).

Expozitia Opere nepublicate ale literaturii franceze in Romania a Departamentului de manuscrise si de carti rare al Bibliotecii Academiei Romane

Citeste si:  În ce filme a mai jucat Lily Collins, actrița principală din serialul Emily in Paris?

Departamentul de manuscrise si carti rare al Bibliotecii Academiei Romane, in colaborare cu Institutul Francez din Bucuresti, organizeaza o expozitie dedicata literaturii franceze, Opere nepublicate ale literaturii franceze in Romania, in perioada 30 mai – 15 iunie 2013. Printre operele unice prezentate se afla desene originale semnate de Paul Valéry, scrisorile lui Pierre Loti catre regina Elisabeta a Romaniei (Carmen Sylva), precum si cele ale lui Romain Rolland, Voltaire sau Octave Mirbeau, ce dezvaluie prietenii literare inca necunoscute publicului larg.

Jérôme Ferrari

Predica despre caderea Romei – Premiul Goncourt in 2012
Predica despre caderea Romei spune povestea unui tanar care renun?a la studiile sale de filosofie pentru a deschide un bar in Corsica, sperand sa creeze o oaza de pace si fericire. Jérôme Ferrari este un scriitor-filosof cu un stil original si seducator care ne invita sa descoperim societatea de azi in contrapunct cu meditatiile Sfantului Augustin.

Jérôme Ferrari s-a nascut in 1968 la Paris. A locuit in Corsica si a predat filosofia la Liceul International „Alexandre Dumas“ din Alger timp de cativa ani, apoi la Liceul Fesch din Ajaccio. In prezent, este profesor de filosofie la Scoala Franceza din Abu Dhabi. Penultima carte a sa, Où j’ai laissé mon ame, aparuta in 2010, a castigat Grand Prix Poncetton si Prix Roman France Télévisions.

In 2012, romanul sau Predica despre caderea Romei a fost distins cu Premiul Goncourt.

Jérôme Ferrari a declarat ca acest roman e „o parabola despre disperarea contemporana a carei morala este optimista: sfarsitul unei lumi nu inseamna sfarsitul lumii“.

Florence Noiville

Aparent nimic nu anun?a destinul lui Florence Noiville in literatura. Dupa absolvirea Scolii superioare de studii comerciale (HEC) la Science-Po si un Masterat de drept in afaceri, lucreaza intr-o intreprindere americana si incepe o cariera in domeniul finan?elor. Patru ani mai tarziu isi da seama ca tehnica financiara este ca mersul pe bicicleta : cand l-ai invatat nu-l uiti toata via?a, dar nimic nu te obliga sa devii ciclist profesionist… De la cifre trece la litere, orientandu-se spre ceea ce o atrasese dintotdeauna, scrisul si literatura. Devine ziarist, critic literar la ziarul Le Monde, unde lucreaza din 1994. Simultan scrie si, in 2003, publica prima biografie in franceza a scriitorului american Isaac Bashevis Singer, laureat al Premiul Nobel pentru literatura, primind Premiul pentru naratiune biografica in 2004. Primul sau roman apare in 2007, La Donation (Stock).

Citeste si:  Podoabe nepretuite - Dana Coteanu

In 2009 semneaza un text scurt, intre eseu si povestire, despre capitalism si derivele sale, intitulat J’ai fait HEC et je m’en excuse (Stock, reluat in format Poche in 2012 de editura Librio). In anul 2012 scrie al doilea roman al sau, L’Attachement (Stock), si conduce monografia critica consacrata lui Singer, in colectia Cahier de l’Herne (condusa din 1972 de Constantin Tacu/ Tacou, iar din 2000, de fiica sa Laurence Tacou, n.t.). Florence Noiville este si autoarea a douasprezece carti pentru tineret, unele aparute sub numele Florence Hirsch (in urma casatoriei). Cartile sale sunt traduse in 13 limbi. Intre 2007 si 2010 a fost moderatorul emisiunii literare „Le Monde des livres”, transmisa de canalul de televiziune LCI si a realizat cronici consacrate cartilor aparute in Livre de Poche pe postul LCIRadio. In 2007-2008 a fost membra a juriului Independent Foreign Fiction Prize sub egida British Council din Londra.

Philippe Forest
Absolvent al Institutului de studii politice din Paris si Doctor in Litere, a predat timp de sapte ani literatura franceza la prestigioase universitati din Anglia (Cambridge, Saint-Andrews…). Din 1995, este profesor de literatura comparata la Universitatea din Nantes. Colaborator al revistei Art Press, este de asemenea critic literar si critic de film artistic.

Opera sa, exigenta si lucida este puternic inradacinata in lumea contemporana si abordeaza teme precum cea a memoriei, a fidelitatii fata de cei decedati, a continuarii vietii si a sensului acesteia dupa pierderea unui copil.

Revenind la un stil mai romanesc, in special in ultima sa carte, autorul nu ezita sa abordeze mai multe problematici existentiale, care pot fi regrupate sub termentul de etica, in sens larg al conduitei existentei. Opera sa realizeaza cu curaj portretul destinului unui om, care nu pare a avea decat literatura pentru a-si umaniza experien?a. Cartile sale scrise la persoana intai abordeaza intr-un mod foarte personal relatia intre parinte si copil, dintre barbat si femeie, dintre scris si ceea ce poate sa spuna el despre propria viata.

Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.