fbpx

Frica n-a fost sanatoasa. Nu de data asta

In euforia de azi-noapte, in strigatele multimii, nu reuseam sa uit un tablou: romanii de la cozile de la Paris si Torino indepartati cu forta de scutierii francezi, respectiv de carabinierii italieni. Imi reveneau in minte tipetele multimii, gazele lacrimogene, fumigenele, oamenii cazuti pe jos, copiii din ploaia de la Roma. Fortele unui alt stat intervenind asupra concetatenilor nostri la chemarea propriilor noastre autoritati.

Tot aseara, reportera si cameramanul Antenei 3 au fost bruscati de protestatari in Piata Victoriei.

Si mi-am dat seama in ce stadiu a ajuns boala care ne-a macinat in toti anii astia.
Este intolerabil ca niste cetateni sa nu-si poata exercita dreptul fundamental, la vot. Este inacceptabil sa fie izgoniti din fata sectiilor de votare dupa ce-si petrecusera intreaga zi la coada. Este inacceptabila fuga de responsabilitate a autoritatilor, aruncarea pisicii timp de doua saptamani de la MAE la BEC si de la BEC la MAE.

Citeste si:  Ori esti “pozitiv”, ori crapi!

Salbatica si trista tara in care jurnalistii de teren – caci. sa fim bine intelesi, nu ei stabilesc politica editoriala a postului – sunt imbranciti si somati sa plece din Piata Victoriei intrucat nu sunt doriti acolo.

Aici ne-au adus Badea racnind ani de zile, Gadea susurand veninos si intregul post ba prezentand unele stiri trunchiat, ba ignorandu-le total si lansand in spatiul public pure inventii. Aici ne-au adus demonizarea „basismului” si promisiunile de „debasificare”, cu triste rezonante de epurare. Fiecare tabara a identificat in celalalt dusmanul absolut si am inceput sa ne caram pumni din fantasmagorice motive.

Demonizarea electoratului zis de stanga, in mod pur conventional, este o alta pepiniera de invrajbire. Am vazut in campania asta, mai in gluma, mai in serios tot felul de incercari de intimidare a votantilor lui Ponta. Indemnuri precum „fii erou! Daca cineva din familia ta voteaza Ponta, ascunde-i buletinul!”. Sau indemnul extrem de nobil adresat celor care muncesc in strainatate sa nu le mai trimita un euro parintilor daca acestia au de gand sa voteze Ponta si sa-i lase sa incerce pe propria piele bunastarea de stanga. Asta pe langa creionarea unor aberante portrete. Cei care votau Iohannis erau toti frumosi, destepti, bogati si inalti ca brazii, cei care-l votau pe candidatul PSD (plus anexele) erau toti prosti, asistati si fara dinti.

Citeste si:  Vine sfarsitul lumii!

Ura au semanat si Antenele, neincredere in institutii, demonizare a unor persoane, ura si discriminare au semanat si unii dintre votantii lui Iohannis.

Democratia autentica, aceea pe care insistam c-o meritam, incepe de la respectarea optiunii celuilalt. Nu exista un vot „cum trebuie” si unul nedorit, pe care incercam sa-l avortam. Democratia autentica nu impune unitati diferite de masura. Democratia autentica nu indeamna la linsaj in pietele tarii, dar reclama justitiei identificarea si pedepsirea vinovatilor. Cineva se face vinovat in fata legii si in fata natiunii de cozile, frigul, umilinta si durerea a mii de romani.

Citeste si:  Oameni incomozi

Iar un comportament elegant este obligatoriu si la victorie, si la infrangere.

Din cauza urii, au pierdut Ponta si PSD. Au mizat exclusiv pe frica, pe inducerea de stari negative. Frica de strain, frica de alta religie, frica de pensii taiate, frica de oamenii fara copii. Frica. Frica. Frica.

Iar in fata fricii, oile au reactionat strangandu-se unele in altele, precum orice turma. S-au unit, dar nu asa cum si-ar fi dorit Ponta, ci impotriva lui. Lupul care le-a trasat toate tarcurile imaginare.

Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.