Hai, vino iar in capsula noastra mica

Privind si eu cand cu gura cascata, cand cutremurandu-ma empatic („Ai vazut, mai, cu avionul ala? Saracii oameni! Uita-te si tu, pleci in vacanta si mori pe te miri unde, intr-un conflict strain!”), precum tot consumatorul media, la stirile privind avionul doborat in Ucraina, am avut un soi de epifanie, si anume: suntem extrem de nepregatiti nu doar pentru moarte, ci si pentru viata. Vietuirii noastre – ca viata pare un cuvant prea mare – in bulele noastre, la aer conditionat, nu prea ii mai sta coafura cand bate vantul. Ce vant, ca e mai degraba briza.

Dupa ce vad imaginile si citesc si ca ramasite de corpuri omenesti – cum ar veni, ma scuzati ca insist, o mana, un picior, un tors, ca mana asta cu care scriu, ca piciorul asta pe care l-am cocotat pe unitate, ca torsul asta din scaunul ergonomic, numai ca nu laolalta, ci separat – sunt imprastiate pe kilometri si kilometri, imi dau seama cat de izolati traim. Iar aici nu ma lamentez ca, vai, nu mai exista apropiere intre oameni, nu mai exista solidaritate, nu mai exista acea directie superioara a unei existente. Ci la faptul ca 90 la suta dintre ceea ce ne mananca timpul nu ne invata nici sa traim, nici sa murim. Adica fix cele mai importante lucruri.

Citeste si:  Mama, dusmanul fericirii mele

Mi-amintesc de toate tembelismele.

Carti despre nutritie.
Articolele despre rosiile tuguiate pe care le-am rumegat, rostogolindu-le de la unii la altii acum doua saptamani.
Alergatul in parc.
Cursurile de brodat. De fotografie.
Bumbacul organic. Colectiile « conscious » si cosmeticele cu stampila « fair trade ». Noile matanii ale timpurilor noastre. Masuri expiatorii. Suntem ok, suntem in regula, am aruncat un sfert de gand si spre somalezi, etiopieni, in fine, ce-or fi, amaratii si flamanzii lumii noastre. Macarrons si ecleruri.
Sfaturile despre cum sa-ti faci un selfie de succes.
Inscrisul copiilor la gradinite unde educatoarele trebuie sa fie cel putin doctorande si sa aiba un ton constant, care sa nu provoace dezechilibre psihice majore.
Aplicatiile pe care le descarcam ca sa masoare cate calorii consum daca azi am mancat o pizza, am urcat trei etaje si am ras prefacut cinci minute.
Cautatul costumului de baie perfect. Ala fara bureti, dar care sa faca sanii sa para fermi si rotunzi ca abia iesiti din pubertate.
Scrutarea celuilalt. Ma iubeste, nu ma iubeste, hai sa-i jupuim sufletul putin ca oricum uitam pana maine ce-am vazut. Bem ceva?
Planificarea vacantelor. Ne ducem la greci pentru ca nu ne permitem Thailanda si oricum ne e cam frica si de boli. Mancarea, nu poti sti niciodata ce-ti pun in farfurie.
Petitii peste petitii peste petitii. Habar n-aveti voi cati egipteni, cati africani, cati ursi koala (apropo, stiti de ce imbratiseaza copacii? Habar n-aveti!) am salvat eu in ultimele luni!
Vai, draga, ce mi-ar placea un an sabatic ! Putin timp doar pentru mine! (cand, de fapt, te plictisesti de moarte doar cu tine)

Citeste si:  In saptamana alaptarii, despre cum e sa fii mama in Romania

Am o senzatie de fals de simt ca mi-au intepenit falcile.

Traim in niste receptacule asezate pe niste rafturi precum coconii aia din Matrix. Din cand in cand, un avion pica, niste cadavre zac pe campii, pe langa exemplare Lonely Planet, despre care se scriu articole, iar toate astea ne scurtcircuiteaza usor sticla custii. Nu va faceti griji, lucram la remedierea problemei. Ne cerem scuze pentru inconveniente, promitem sa nu va deranjam prea mult cu doza aceasta amaruie de luciditate, stim ca bolta palatina s-a dezobisnuit de ea.

Citeste si:  Conversatia salveaza relatia!

O seara mi-nu-na-ta va dorim! Si nu uitati de aplicatia noastra speciala pentru masurarea dozelor de empatie, a angoaselor, a vietii si mentinerea lor in limite suportabile. Acum disponibila si pentru androizi.


2 Comentarii
  1. mda, trist, dar adevarat. ce sa facem daca suntem victimele societatii? cum sa facem sa scapam de toate prostiile alea? suntem manip***ti si controlati, ca sa ni se distraga atentia de la lucruri grave sau importante. cum sa facem sa invatam sa traim si sa… nici nu mai zic cuvantul.

  2. Nu, nu suntem victime ale societatii!!! Fiecare dintre noi are un creier functionabil care poate sa zica nu societatii. E simplu, nu va mai uitati la toate tampenii la tv, nu mai cititi porcariile alea de reviste!!! Cititi carti, ascultati muzica, uitati-va la filme, incercati chestii noi, chiar daca, mai ales daca prietenii, societatea zic nu merita, nu e bun!!! Niciodata nu e prea tarziu sa va treziti si sa va bucurati de viata

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.