V-am anuntat acum ceva vreme ca voi scrie si eu un editorial despre curaj. Toata revistele care se respecta au un editorial despre curaj. M-am gandit sa vorbim despre curajul de a o lua de la capat… nu conteaza in ce domeniu. De curind citeam un interviu cu Jacques Salome care spunea ca orice mare schimbare inseamna la inceput singuratate. Oamenii care te inconjoara sunt obisnuiti cu tine intr-un anumit fel si se vor opune schimbarii tale, nu o vor accepta, iar aceasta este cea mai grea incercare pentru tine. Nu schimbarea in sine va fi cea care iti va consuma resursele ci incercarea de a-i convinge pe cei la a caror parere tii ca esti tot tu, ca nimic esential din ceea ce e de apreciat la tine nu a disparut, ca te definesti la fel, dar folosind alte repere.
Cand hotaram sa o luam de la capat? Cand drumul pe care am pornit odata nu a dus nicaieri sau, poate, dimpotriva, a dus la ceva atat de urat incat vrem sa ne dezicem total de rezultat; cand suntem atat de dezamagiti incat am sterge cu buretele un capitol intreg al vietii noastre. Nu este o atitudine pe care o sustin. Nu cred ca ar trebui sa stergem nimic, chiar daca am putea. Invatam cate ceva din orice experienta, fie ea chiar neplacuta, iar uitarea ei ne-ar putea determina sa repetam greseala. Ar trebui sa ne-o asumam – nu mai mult decat este cazul, insa!!! – si sa mergem mai departe, sa indraznim sa facem schimbarea.
Se pare ca oamenii se impart in trei categorii in ceea ce priveste atitudinea fata de o situatie dezagreabila. In primul rand ii avem pe cei care cu greu recunosc chiar si fata de ei insisi ca nu le place contextul in care se afla, cei care se incapataneaza sa-si spuna ca totul e perfect. Avantaj: o buna perioada chiar reusesc sa se convinga ca totul e minunat; dezavantaj: sunt cei care, atunci cand se trezesc fata in fata cu o realitate pe care au refuzat sa o vada, sufera dezamagirea cea mai crunta.
In al doilea rand ii avem pe cei care constientizeaza nevoia schimbarii, dar nu au curajul sa o duca la bun sfarsit. In schimb se plang prietenilor pana cand acestia ajung sa le spuna in fata ca este cazul sa faca ceva, isi plang de mila, dar se complac in continuare intr-o situatie pe care o considera mai buna decat o alta noua, necunoscuta. Prefera raul pe care il stiu atat de bine sau, in cel mai bun caz, un caldut multumitor, decat un dus rece, desi – spun doctorii – este revigorant si face bine la sanatate. Avantaj: cunosc exact limitele fericirii de care pot avea parte; dezavantaj: stiu ca aceste limite nu pot fi depasite.
Din a treia categorie fac parte cei care au spus NU unei posturi care i-a dezamagit si au mers mai departe, au indraznit sa schimbe ceva in viata lor si sa considere ca merita mai mult decat aveau la un moment dat. Avantaj: simt ca viata lor le apartine si ca depinde doar de ei ceea ce va urma; dezavantaj: exact ceea ce spuneam mai sus – trebuie sa se redefineasca si sa-i convinga si pe ceilalti ca sunt aceiasi, dar totusi altfel.
La prima vedere ar putea parea ca eu am insirat aici trei tipuri de personalitate, incepind de la un tip mai slab, trecind printr-unul mai previzibil, dar tot slab si ajungind la un al treilea, puternic si de dorit pentru toata lumea. Total gresit!!! – v-am pacalit putin. Oare unele dintre voi se simt intr-una dintre primele doua situatii si cred ca acolo vor ramane ca o fatalitate… chiar ereditara? Nu este adevarat. In realitate avem de-a face cu trei etape prin care trecem inainte de a efectua schimbarea. La inceput totul este perfect, apoi nu mai e perfect, dar noi refuzam sa admitem, urmeaza partea in care nu avem ce face – trebuie sa recunoastem, traversam perioada in care ne multumim cu ce avem incercind sa vedem doar partile bune, incepem apoi sa recunoastem fata de apropiati ca totusi lucrurile nu sunt chiar lapte si miere, ne mai complacem putin, ne gandim ca ar putea fi mai rau daca am face o schimbare totala si… in final… hotaram ca meritam mai mult si… mergem mai departe!
Asta am vrut sa va spun. In oricare dintre etape v-ati afla sunt sigura ca veti refuza compromisul si ca veti avea curajul sa rupeti in mii de bucati capitolul pe care il traiti acum si sa incepeti unul nou. Da, poate ca v-ati impacat cu ideea ca nu are rost sa mai schimbati ceva dupa ce n-ati facut-o mult timp, dar impacarea aceasta nu va dura si nu trebuie sa credeti ca sunteti slabe. Este firesc sa fim atasate de ceva ce a ocupat mult din timpul sau sufletul nostru, dar daca nu am schimbat inca nimic a fost pentru ca nu am vrut nu pentru ca nu am fi fost in stare.
Va doresc sa ajungeti cat mai repede la a treia etapa; oricum veti ajunge la ea, dar ar fi pacat sa aiba loc aceasta cand va fi prea tarziu ca sa va mai bucurati de ceea ce v-ati fi dorit sa se intample in timp ce le traiati pe primele doua.
Va salut si… pe data viitoare!
majoritatea dintre noi suntem in prima etapa… asta este clar! si este foarte greu sa o depasesti, si e si mai greu sa iesi din cea de-a doua. asa ca … succes tuturor !
mda… eu sunt in etapa a doua. vreau, stiu ca este bine sa pun capat, stiu ca asta voi face in cele din urma, dar parca nu pot sa ma desprind. hm… poate trec odata la a treia etapa ca intr-adevar caldutul asta ma omoara
este greu sa o iei de la capat si ai nevoie de mult curaj. cei din jur nu te vor sprijini si nu din rea vointa ci pentru ca nu le vine sa creada ca esti in stare sa faci marea schimbare
azi am facut pasul la etapa 3…..as vrea sa pun ca e greu dar….sunt prea plina de nervi si dezamagire sa mai simt altceva…..ce s-a intamplat???ei bine ,dupa o relatie de 4 ani….nu am mai putut indura indiferenat si nesimtirea lui!a fost ziua mea….si dupa ce m-a intrebat toata saptamana ce imi doresc de ziua mea(si i-am zis ce)…el vine cu o floare ofilita!!!!!m-am saturat de nesimtirea lui cu toate ca il iubesc….m-am saturat sa uite de ziua noastra,m-am saturat sa indur privirea mamei plina de reprosuri ataunci cand acesta uita sa ii aduca o floare de ziua ei sau de 8 martie(zic de ea pt ca de mine nici nu se mai pune problema)…m-am saturat sa fiu eu cea care ii face mereu surprize si el sa fie cel care sa aiba mereu ceva de obiectat,m-am saturat sa ii pregatesc de mancare si lui sa i se para ca e prea coapta/cruda/sarata/dulce/etc/etc……m-am saturat sa ii astept cererea in casatorie…..m-am saturat sa imi creez tot timpul complexe de genul sunt prea grasa sau ca sunt urata cu parul prins nu stiu cum sau purtand nu stiu ce bluza…chiar daca o sa raman singura toata viiata si chiar daca poate nu voi mai iubii…..prefer sa fiu linistita si impacata cu mine insami!!lui ii doresc sa aiba parte de fericire , si sa gaseasca o persoana care sa il iubeasca cel putin la fel de mult cum l-am iubit eu….
Am trecut prin fazele unu si doi si cred ca incep la a treia deja 🙂 Sunt indragostita de un…hai sa fiu delicata…de un tont care sufera de o frica acuta de relatii serioase, iar eu am stat si am suferit nu chiar in tacere timp de luni in sir din cauza lui…la inceput ii gaseam tot felul de scuze, pe urma renuntam la orice gand cum ca as putea sa il uit doar cu un singur zambet al lui si iar ii mai gaseam ceva scuze de tot felul…pasul doi a fost cand am inceput sa vad ca mai exista, totusi, si alti barbati pe lumea asta si ca, de fapt, EL nu este chiar atat de nemaipomenit pe cat il vedeam eu..si uite asa s-a spart acel piedestal…aseara se poate numi ca am inceput deja faza a treia – am iesit la o intalnire cu alt barbat care se tot tine dupa mine de ani de zile si O Doamne! ce bine este sa fii apreciata si dorita!!
Monicutza, din experienta mea iti spun ca nervii nu vor dura mult. Daca il iubesti ii vei gasi scuze…cum ai facut-o si pana acum 🙂 Mai bine uita-te in interiorul tau si vezi ce persoana frunoasa esti (ca orice femeie!) si iubeste-te pe tine mai mult decat il iubesti pe el. Motivele insirate de tine mai sus – ca nu ii place mancarea facuta de tine sau ca e uituc sau ca mama ta se uita cu repros la tine sau ca nu te cere in casatorie – se vor topi precum fumul daca iti cade in genunchi si te cere de nevasta. Pe urma va fi o perioada frumoasa cand se va purta frumos dar isi va reveni in \”forma\” initiala si tu vei continua sa suferi! Am incheiat cu greu o logodna dupa ce mi-am dat seama ca el nu se va schimba nici mort. Mi-a fost greu sa ma iubesc din nou si mult timp nu am putut iubi din nou (desi inima mea a ales un TONT – nu cred ca o mai ascult si alta data :P).
Tot din experienta iti spun: SINGURATATEA DOARE!! Si cu greu gasesti un barbat care sa merite osteneala. Toti vor un singur lucru – sa ajunga in pat. Replica \”mai bine singura decat asa\” am folosit-o si eu, dar, in adancul inimii mele sufeream din lipsa unui partener…Nu din lipsa fostului meu logodnic si nici din lipsa Tontului – ci, pur si simplu, din lispa unei imbratisari sau din dorinta de a putea nu ma mai simti a cincea roata la caruta cand ies in oras cu prietenii mei (evident toti au pe cineva!!)
Sfatul meu, cel mai sincer, este sa fiii 150% sigura de pasul pe care vrei sa il faci si sa nu il faci pentru ca ai nervi! Dupa ce ai luat decizia asta PENTRU TINE si pentru sufletul tau nu te mai uita in urma si vezi-ti de drumul tau!
Tranzitie usoara!
Irina