fbpx

Oprah Winfrey, singura femeie din topul Forbes a carei avere nu a scazut din cauza crizei financiare

Dintre cele 73 de femei din topul miliardarilor lansat de revista americană Forbes, celebra prezentatoare americană Oprah Winfrey pare să fie singura a cărei avere nu a scăzut în 2008, din cauza crizei financiare, aşa cum s-a întâmplat cu averile celor mai mulţi miliardarilor din clasament.

Dintre femeile miliardare, câteva au fost în atenţia presei şi a publicului anul trecut, deşi multe dintre ele nu şi-au dorit publicitate. În Germania, moştenitoarea BMW, Susanne Klatten, a fost prezentă în ziare fără voia sa cu o poveste de dragoste transformată în scandal sexual. Franţuzoaica Liliane Bettencourt nu mai vorbeşte cu fiica sa, deoarece aceasta a acuzat-o că îşi risipeşte averea cu un bărbat mai tânăr. În SUA, Oprah Winfrey a ţinut din nou prima pagină a ziarelor cu bătălia nesfărşită pe care o duce cu kilogramele în plus.

Deşi poate nu au vieţi perfecte, câteva dintre cele 73 de femei din topul Forbes al miliardarilor de anul acesta au calităţi demne de admirat, câteva dintre ele ajungând în top doar datorită muncii lor şi nu prin moşteniri. Cea mai faimoasă dintre ele este Oprah Winfrey, al cărui statut în ochii publicului continuă să crească, în timp ce orice obiect care îi poartă numele se transformă în bani. Potrivit unui studiu făcut de doi profesori de economie de la Universitatea din Maryland, Winfrey i-a adus lui Barack Obama un milion de voturi la alegerile din 2008. Cu o avere egală cu cea de anul trecut, 2,7 miliarde de dolari, Oprah continuă să dea bani programelor filantropice, iar generozitatea sa a adus-o recent în topul Forbes al celor mai generoase celebrităţi americane.

Citeste si:  Workshopuri pilot, gratuite, de Make-up si PR

Fosta şefă a eBay, Meg Whitman, a renunţat la funcţia din compania care administrează celebrul site de licitaţii pentru a-şi valorifica experienţa de femeie de afaceri într-o poziţie politică. Averea sa netă este anul acesta de 1,1 miliarde dolari, mai mică cu 200 de milioane de dolari decât anul trecut.

În timp ce aventurile lui Harry Potter s-au terminat, creatoarea acestui personaj, J.K. Rowling, rămâne în continuare singurul autor care a ajuns vreodată miliardar. Cele şapte cărţi din seria Harry Potter s-au vândut în mai mult de 400 de milioane de exemplare la nivel mondial, aducându-o pe scriitoare în topul Forbes cu o avere netă de 1 miliard de dolari, cu 500 de milioane mai mică decât anul trecut.

Citeste si:  Horoscopul saptamanii 16-22 noiembrie

Femeia de afaceri chineză Chu Lam Yiu a devenit miliardară după ce a lansat în 2006 Huabao International, companie care produce arome pentru ţigări, detergenţi, băuturi sau produse cosmetice şi i-a adus acesteia o avere netă de 1,5 miliarde de dolari.

Italianca Giuliana Benetton, care a pus bazele grupului cu acelaşi nume cunoscut în toată lumea ca o marcă de îmbrăcăminte de succes, are o avere de 1,5 miliarde de dolari şi mai mult de 5.000 de magazine în toată lumea.

Shari Arison, cea mai bogată femeie din Israel în prezent, figurează în topul Forbes cu o avere netă de 2,7 miliarde de dolari, după ce în 2008 a fondat o companie care repară daunele produse de conductele sparte.

Alice Walton şi cumnata sa Christy Walton sunt cele mai bogate femei din topul Forbes de anul acesta, figurând pe locurile 12 şi 13 cu averi moştenite, provenite din afacerea Wal Mart, de 17,6 miliarde de dolari fiecare. În 2008, Alice Walton avea o avere de 19 miliarde dolari, iar Christy de 19,2 miliarde.

Liliane Bettencourt, cea mai bogată femeie din Europa, a moÅŸtenit afacerea familiei L’Oreal, care a adus-o anul acesta pe locul 21 în topul Forbes, cu 13,4 miliarde de doalari, mai puÅ£in cu 9,5 miliarde decât anul trecut, când se afla pe locul 17 în topul miliardarilor, fiind cea mai bogată femeie din lume (22,9 miliarde dolari).

Citeste si:  Coffee & Style la IDELIER Concept Store!

În lume au mai rămas 793 de miliardari, în timp ce anul trecut erau 1.125. Astfel, 332 de nume au dispărut de pe lista Forbes (inclusiv cel al omului de afaceri român Ion Ţiriac), în special din Rusia, India şi Turcia, trei ţări afectate serios de criza financiară. Iar dacă indienii păstrează două nume între primii 20 de miliardari ai lumii (Mukesh Ambani şi Lakshmi Mittal), ruşii nu mai au niciun reprezentant, în timp ce în 2008 aveau patru.

Bill Gates, care anul acesta şi-a recâştigat titlul de cel mai bogat om din lume, nu a fost nici el ferit de efectele crizei financiare, averea sa netă înregistrând o pierdere de 18 miliarde de dolari, fiind în acest moment de 40 miliarde dolari. De asemenea. titanul telecomunicaţiilor din Mexic, Carlos Slim Helu, rămâne în topul primilor trei cei mai bogaţi oameni din lume, deşi averea sa a scăzut cu 25 de miliarde de dolari (35 milioane avere netă în 2009).

Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.