Poate ati observat ca, in ultimul timp, foarte multi oameni isi toarna galeti de apa cu gheata in cap si posteaza clipul cu ei facand asta pe FB. Si nu, n-o fac pentru ca este foarte cald afara si vor sa se racoreasca. O fac parte a unei campanii in „social media”, o campanie de constientizare („awareness”), care se bazeaza pe un joc in genul lui „adevar si provocare”. Ideea este urmatoarea: ori donezi o suta de dolari unei organizatii care lupta impotriva bolii Lou Gehrig, ori participi la un fel de leapsa, care consta in a-ti turna pe cap respectiva galeata. Si nu uiti nici sa folosesti hashtagul #icebucketchallenge, nominalizandu-i si pe urmatorii provocati, care vor avea de ales la randul lor: banii sau galeata. Cum ar veni, ne turnam apa in cap si salvam si lumea. Sigur, unii le-au facut pe amandoua. Au donat si au riscat si raceala.
Mai intai sa aflam ce este boala asta. Este vorba de o deteriorare accelerata a celulelor nervoase care duce la paralizie totala si la cedarea functiilor vitale. Speranta de viata este de doi-cinci ani din momentul diagnosticarii. Psihic, persoana afectata ramane perfect sanatoasa, asadar este constienta de ce i se intampla. Deznodamantul este cumplit si mereu acelasi. Doar timpul in care survine difera. Si calitatea vietii ramase. Caci, asa cum va puteti lesne imagina, tratamentul suportiv al bolnavilor este extrem de costisitor. Asadar, nevoia de fonduri pentru bolnavi, dar si pentru cercetare este acuta.
Intre iunie si august, peste 1,2 milioane de oameni au postat clipuri cu ei aruncandu-si galeti de apa in cap. Nu fara efect, trebuie sa recunoastem. Donatiile au explodat, evenimentul a capatat notorietate ceea ce, uneori, duce si la buzunare babane larg deschise. Asociatia ALS a declarat ca a primit 13,3 milioane dolari in ultimele doua saptamani de la sute de mii de donatori, dintre care 260 000 erau noi. Sigur, dintre acestia se distinge o intreaga pleiada de celebritati si afaceristi, precum Martha Stewart, Bill Gates, David Beckham, Cristiano Ronaldo, Gwyneth Paltrow, Tim Cook sau Howard Stern. Tot ce speram e sa tina cat mai mult entuziasmul, iar donatiile sa curga in continuare.
Anumiti autori, printre care Arielle Pardes de la Vice, au criticat Campania Ice Bucket Challenge ca fiind doar o alta manifestare a nascisismului contemporan mascat sub mantia hashtagurilor altruiste, subliniind cazul acelora care nu doneaza si se multumesc cu dusul rece, convinsi fiind ca au pus si ei umarul la o lupta nobila. Caci, trebuie sa admit, si eu m-am cam saturat de cate ori am salvat lumea pe facebook si de cate ori am numarat cauze, una mai nobila decat alta, cazute in uitare in momentul in care a aparut urmatoarea drama care sa ne zgandare centrul empatiei feisbuciste.
De data asta, cu icebucketchallenge, cel putin din punct de vedere financiar, se poate vorbi in cel mai concret mod de un succes. Dar problema ramane.
Acum un an eram cutremurati de copiii ucisi in Siria de gazul sarin. Anul asta ne-a adus cele 270 de fete rapite in Nigeria (va amintiti de Michelle Obama si de foaia pe care scria „bring our girls back”? Se mai intreaba cineva daca „fetele noastre” s-au intors? Mai stie cineva cum s-a terminat povestea asta?), crimele ISIS din Irak, conflictul din Ucraina, bombardarea fasiei Gaza, epidemia de Ebola. Citeam azi ca 2013 a avut cel mai mare numar de refugiati de la cel de-al doilea razboi mondial incoace. 51 de milioane de oameni de pe glob si-au parasit caminele din cauza diferitelor razboaie, molime, conflicte. Am lacrimat pe rand la fiecare drama, am pus un hashtag, am dat un share, am semnat petitii si am trimis mai departe. In eter. Am impartasit contributia noastra universului.
Sub clipurile crancene, sub imaginile cu copii mutilati, femei omorate cu pietre, orase distruse, se-nsira galbene emoticoanele tristetii si empatiei noastre. Suspinam in grupuri si ne miram cum „ne mai rabda Dumnezeu” sau „planeta”, in functie de credinta/necredinta fiecaruia. Si fiecare emoticon ne mai ia din povara vinovatiei indiferentei, ne mai prelungeste – speram noi – cu un minut confortul lui „mie nu mi se poate intampla”.
Uneori ar fi cazul sa ne turnam cenusa, dar pe saracia asta ne permitem sa ardem doar gazul. Si oricum, daca nu ne vede nimeni, ce folos? Ar fi timpul sa lansam un nou hashtag.
UPDATE: tocmai am citit ca Vin Diesel l-a provocat pe Putin.