Twitter dating

Twitter e una dintre cele mai noi retele sociale, dar care a prins atat de repede incat are deja milioane de utilizatori. Chiar vedetele precum Ashton Kutcher, Demi Moore sau Oprah folosesc Twitter pentru a transmite mesaje lumii. Ca si orice retea sociala, Twitter iti deschide posibilitatea de a-ti gasi prietenii vechi cu care ai pierdut legatura, de a-ti face prieteni noi si de ce nu, de a flirta. Cum flirtezi pe Twitter si cum ti-ai putea gasi un iubit?

Largeste-ti reteaua de prieteni. Interfata twitter e foarte prietenoasa si iti permite sa gasesti foarte usor persoanele pe care le cauti. Ajunge sa tastezi numele in casuta de search si cu un simplu enter iti poti gasi prietenii din liceu. Insa cel mai amuzant aspect al Twitter-ului, spre deosebire de alte retete de gen, cum ar fi FaceBook sau MySpace, e ca poti cunoaste foarte multi oameni noi si poti intra usor in contact cu necunoscuti. Poti sorta persoanele in functie de interesele comune pe care le aveti, folosind aplicatia TwitsLikeMe sau persoane din aceeasi zona geografica, folosind TwitterLocal. Ajunge apoi sa dai follow si vei fi anuntata de fiecare data cand noul tau prieten scrie ceva.

Citeste si:  Cand trebuie sa tii relatia secreta

Scrie-i celui pe care il placi. Marele avantaj al Twitter-ului e ca nu trebuie sa te stradui prea mult pentru a intra in contact cu cel pe care il placi. Ajunge sa ii dai follow si apoi sa ii raspunzi cu mesaje funny, cu tenta de flirt. Atmosfera de pe Twitter e foarte relaxata, asemeni unei gigantice chat room, insa nu uita ca tot ceea ce scrii e public, asa ca alege-ti cu atentie cuvintele cu care flirtezi. Daca primesti un mesaj care ti-a dat fluturasi in stomac si te temi ca se va pierde in marea de mesaje si link-uri pe care le primesti, nu uita ca poti salva mesajele tale preferate in lista de favorite, apasand steluta din dreapta fiecarui mesaj.

Citeste si:  Concursul American Apparel s-a terminat

Nu posta atunci cand esti putin turmentata. Pentru ca poti posta pe Twitter si de pe telefon sau de oriunde ai acces la internet, ai putea fi tentata sa postezi mesaje stupide dupa ce tocmai te-ai intors de la o petrecere si ai baut cam multe Tequila Sunrise. Nu uita nicio secunda ca mesajele tale sunt publice si urmarite de destul de multi oameni, deci nu e o idee buna sa scrii ca ai baut pana ai cazut sub masa. Cu sigranta nici potentialului iubit pe care il vanezi nu ii va cadea bine sa citeasca astfel de lucruri.

Stii cat e de penibil cand prietena ta care a baut putin cam mult vorbeste de toate in fata prietenilor vostri si ai face orice pentru a o opri din a se face de ras? A scrie mesaje pe Twitter cand esti turmentata inseamna a te face de ras in fata tuturor celor care sunt online. In aceeasi categorie intra si mesajele foarte intime, pe care ar fi mai bine sa nu le faceti publice, chiar daca sunteti mandri de noaptea pasionala petrecuta impreuna. Discutati despre asta in privat, folosind functia Direct Message.

Nu da follow prea multor persoane in foarte scurt timp, pentru ca vei parea disperata sa iti gasesti un iubit, sau foarte singura si in cautare de prieteni sau un spammer care incearca sa isi faca publicitate pe internet. Incearca sa creezi un echilibru intre persoanele pe care le urmaresti si cele care te urmaresc. Postand chestii interesante sau amuzante, vei avea tot mai multe persoane care te urmaresc. In aceeasi ordine de idei, nu posta pe Twitter chestiuni foarte personale, cum ar fi mesajele deprimante pe care i le trimiti iubitului de care tocmai te-ai despartit. Ideea e sa fii amuzanta si in nici un caz penibila.

Citeste si:  O fata, un baiat si un bumerang

2 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.