fbpx

Unde mai gasim aur, in afara de Rosia Montana? In cuvantul „Bacalaureat”

Ma roade de luni bune, cam de cand au inceput protestele impotriva exploatarii de la Rosia Montana, o intrebare: care ar fi resursa de bogatie pentru care romanii ar trebui sa se lupte cel mai aprig?

Aurul, n-am cum sa neg, suna bine. Irita, mobilizeaza. Dupa insasi ideea de teritoriu, de pamant, de cadru natural, cu care se identifica axiomatic o natiune, aurul e cel mai relevant semn al bogatiei in subconstientul colectiv. Nici nu e de mirare, dupa atatea mii de ani in care pacea (si, odata cu ea, supravietuirea comunitatii) s-a castigat cu aur si tot pentru aur s-a pierdut.
Dar la ce mai foloseste aurul? E doar o forma de tezaurizare, fara valoare practica. Daca esti bogat, il strangi. Daca esti sarac, il vinzi si-ti cumperi de mancare. Daca esti sarac si slab, nici macar mancare nu-ti iei: il oferi gratis, pentru protectie. Peru, Ghana, Papua Noua Guinee sau Chile sunt state care produc cantitati enorme de aur, de zeci si sute de ori mai mari decat Romania. Si cu toate astea, nivelul de trai nu e al faraonului, ci al minerului.

Petrolul? Gazele? Sunt surse de bogatie mult mai palpabile, e adevarat, dar nici ele nu garanteaza prosperitatea unei natiuni. In plus, sunt epuizabile si aducatoare de razboaie, pe deasupra. Nu cred in petrol, cum nu cred in aur.

Poate ca natura? Marea, muntele? Mira-m-as. Albania are unul dintre cele mai frumoase litoraluri europene, si degeaba. De natura virgina e plina Africa subsahariana, si degeaba. Natura trebuie protejata pentru ca omul sa poata supravietui, dar nu-i foloseste la nimic atunci cand vrea mai mult decat sa respire: sa progreseze, sa evolueze.

Singura resursa pentru care as iesi in strada, pe lumea asta, este cea umana. Oamenii sunt singura bogatie a unei natiuni.

Si aici nu e vorba de false teorii antropologice. Sigur ca un popor are, in mod natural, niste calitati mai ascutite sau niste defecte mai vizibile decat alte popoare, dar cat de mult conteaza asta? Ganditi-va la cele doua state din peninsula Corea. Acum 68 de ani, cineva a impartit in mod aleator un popor milenar. Credeti ca au avut cei din Sud mai mult aur in pamant decat cei din Nord? Sunt cei din Nord atat de lenesi incat au un produs intern brut pe cap de locuitor de 15 ori mai mic decat vecinii lor? Evident, nu.
Si totusi, Coreea de Sud e unul dintre cele mai bogate state ale lumii, e noua Japonie. Samsung, care doar unul dintre gigantii sud-coreeni, se bate in cifre cu bugetul Romaniei – cu diferenta ca, la sfarsitul anului, Samsung obtine profit. Hyundai si Kia au adus Coreea in randul celor catorva state care pot concepe, produce si comercializa automobile pe piata globala – un club extrem de select. La polul opus, fratii nordici, saraci, supusi, terorizati.

In fine, nu vreau sa intru in cifre deprimante. Altceva incerc sa spun.

Resursa umana e singura perfect regenerabila. Singura perfect eficienta. Singura care conteaza. Am mai spus, candva: nu razboaiele pe mare i-au adus Angliei suprematia in zorii epocii moderne, ci faptul ca un anume James Watt a inventat masina cu aburi si, pana sa-si dea statele concurente seama ce se intampla, Regatul prelucra de o suta de ori mai mult bumbac decat inainte. Tehnologia este, de mii de ani, singura constanta a evolutiei. Iar pentru tehnologie, e nevoie de educatie. Geniile apar atunci cand oamenii simpli sunt indeajuns de educati incat sa le poata sustine.

Citeste si:  Visele, premonitii fantastice sau efecte naturale?

Cum sta treaba la noi, din punctul asta de vedere? Pai, prost spre extrem de prost. Pot intelege ca ratiuni de geopolitica ne-au obligat sa privatizam serviciile, sa vindem resursele solului si ale subsolului, sa amanetam totul, en-gros sau la bucata. Dar cine pe lumea asta putea sa ne oblige sa distrugem scoala? Nu vreau sa credeti ca fac apologia comunismului, dar este o realitate greu de contestat: razboiul rece, cu toate cursele lui stupide pentru inarmare, pentru cucerirea spatiului etc a mentinut un spirit competitiv in statele Occidentului. Dupa 1990, intrate in epoca linistii, Vestul si Estul si-au dat mana intru reciproca prostire.

Sunt multe de discutat aici. Oricum, ceea ce face aceasta problema imposibil de rezolvat este faptul ca, negandu-i suprematia, ii negam existenta. Cata vreme educatia va fi o chestiune negociabila, ea nu va insemna nimic. Stim ca avem nevoie de scoala, dar stiti cum e, oricum lucrurile merg prost, mai bine sa ne dorim ceva palpabil, o autostrada, un drum, o conducta de apa. Si avem mereu justificare: fara drumuri, cum pot copiii sa mearga la scoala?

Pe urma, la fel de grava e autosuficienta cu care ne bucuram de existenta semenilor nostri mai prosti ca noi. Sa nu ne ascundem dupa deget: la fiecare bacalaureat picat de jumatate din absolventii de liceu, noi, cei care au promovat candva, cumva, ne bucuram, ne amuzam sau in cel mai bun caz ne indignam intelectual, dar nu ne dam seama ca respectivii adolescenti, chiar si cei cu Mercedesul tras in fata la Jean Monnet, nu-s decat niste victime. Poate ca atunci ar fi cel mai bun moment pentru ca o tara sa iasa in strada: o generatie esuata educational nu e cu nimic mai vie decat una de eroi necunoscuti.

Citeste si:  Un 8 Martie lipsit de flori. Un 8 Martie altfel

Daca ar fi dupa mine, as da oricand Rosia Montana, cu aur, munte si istorie, daca la schimb as primi garantia ca generatia actuala de copii a Romaniei va fi educata asa cum trebuie. Din pacate, garantia asta nu poate s-o dea nimeni. Guvernele Romaniei nu mai sunt Neculai Moromete, sa merite sa-ti vinzi pamantul ca sa ai parte de scoala. Nu, ele se aseamana cu niste colegi de-ai mei care isi tapau parintii de bani, pretinzand ca sunt inca studenti, desi erau exmatriculati de ani buni. Nu mai poti sa ai incredere in cei care ne conduc. Nu doar ca n-au probat putinta de a face ceva, dar nici macar bunele intentii nu le mai sunt prezumabile.

P.S. Uniunii Europene pare sa nu-i pese prea mult ca noi ne prostim. Una dintre cele mai mari cacealmale pe banii Europei e POS-DRU. Dezvoltarea Resurselor Umane? Am mari dubii ca exista in tara asta un singur om normal care si-a gasit serviciu dupa absolvirea unui curs de perfectionare pe bani europeni. Dar, cata vreme la banii POS-DRU au fost abonati si principalii formatori de opinie (jurnalisti, lideri ai societatii civile si multe cadre universitare), ipocrizia s-a perpetutat.

Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.