fbpx

Vicky, Christina, Bucuresti

Dintre toti cei care ne dam cu parerea pe enjoystyle.ro, cred ca sunt singurul care nu locuieste in Bucuresti. Chestiunea asta nu mi s-a parut niciodata un handicap, cu atat mai putin unul insurmontabil, altfel probabil ca l-as fi surmontat pana acum. Ceea ce nu inseamna ca nu apreciez capitala tarii. E, pana la urma, locul unde se da ora exacta, orasul cu cea mai mare efervescenta culturala din tara. E orasul cu studenti si e orasul cu multinationale. Si, spre nefericirea lui Maximus, e orasul cu Ikea.

Dincolo de asta, imi place Bucurestiul. Si nu-mi place nativ – daca s-ar fi putut sa nu-mi placa, ca sa-mi alimentez patriotismul local, as fi fost multumit. Dar imi place, are povesti, are culoare, are viata.

Ce mi-a venit? Nu, n-are nicio legatura cu Ziua Nationala si nici cu alegerile. Am vazut recent un film care se cheama Oslo, 31 August. Initial, am vrut sa-i fac recenzia, sa comentez viziunea regizorului norvegian Joachim Trier despre drogati, viata si sinucidere. Pe urma m-a lovit epifania: de ce Oslo? Pentru firul epic al filmului, locul in sine e irelevant, nu e ca Parisul pentru Sartre, ca Buenos Aires-ul pentru Borges ori ca Dublinul pentru Joyce. Mai mult, mi-am dat seama ca filmul incepe cu niste amintiri ale personajului, legate de Oslo, in fapt un pretext pentru a face o reclama de cateva minute stradutelor. Iar pe parcurs, cum se face, cum nu se face, dar camera de filmat il insoteste pe sarmanul personaj prin parcuri, prin carciumi, pe stradute – iti face pofta sa ajungi acolo.

Citeste si:  Sindromul Madame Bovary

Si, de aici, mi-am adus aminte de o veche teorie conspirationista de-a mea, legata de felul in care aceste uzine de turism, orasele mari si frumoase ale lumii, stiu sa-si faca reclama prin cinematografie. Mi-am adus aminte de Woody Allen si de periplul lui prin orasele europene – Vicky. Christina. Barcelona, apoi Midnight in Paris, acum To Rome with Love. N-as crede nici in ruptul capului ca alegerile sunt perfect dezinteresate – o veche vorba spune ca in efect gasesti cauza, iar efectul filmelor sale este, an de an, o explozie a turismului de weekend in locurile respective. Deci, daca e sa ma intrebati pe mine, la cum vad eu functionand industria cinematografica, alegerile astea nu pot fi facute fara un serios impuls financiar. Woody Allen nu e Jaz-Z sau Snoop Dogg, sa cante despre New York – respectiv Los Angeles – pentru a-si fideliza publicul de pe o coasta sau alta a Americii. Nu-l vad plimbandu-se prin Europa si spunandu-si: Carui oras frumos de pe-aici sa-i aduc eu cateva sute de milioane de dolari din turism? Hai sa fie asta!

Dar ce stiu eu despre industria filmelor? Sa zicem ca ar fi, totusi, arta pura si dezinteresata, asa cum Shakespeare, prin Romeo si Julieta, inca mai aduce mii de turisti chinezi in Verona. Sa zicem ca efectul nu are cauza, in cazurile de mai sus, si sa revenim la Bucuresti.

Ce-l opreste pe Oprescu sa incerce sa convinga un regizor celebru sa-si aduca o poveste in Bucuresti? Cine-ar avea ceva impotriva daca, in loc sa filmeze butaforic la Buftea, un mare actor ar juca intr-un film de Bucuresti? Nu poate Centrul National al Cinematografiei, la cati bani a aruncat degeaba pana acum, sa riste o data un concurs tematic, pentru promovarea Bucurestiului? (De fapt, la CNC e invers: ei prefera sa-l trimita pe Sergiu Nicolaescu la filmari in Praga, asa cum s-a intamplat acum cativa ani, cu nu mai stiu ce mizerie de film, al carui nume nici nu merita deranjul de a fi cautat pe Google.) Fata de o finala de UEFA, care iti aduce profit cateva zile, probabil ca s-ar cheltui a zecea parte si, daca pariul ar fi castigator, veniturile ar fi semnificative. Comparativ cu spoturile de 30 de secunde ale Ministerului Turismului difuzate pe Eurosport, ai avea o reclam? de 100 de minute, difuzata in toata cinematografele lumii (in curand si pe DVD, si pe torente), comentata pe bloguri si barfita in carciumi.

Citeste si:  O lume sucita, rasucita in care compasiunea e ilegala

Desigur, pentru regizorii romani n-a fost interesanta o abordare ceva mai aristocrata a Bucurestiului. Capitala a interesat, pana acum, prin periferie, prin povesti de cartier, prin curve si interlopi. Bune si-alea daca vrei sa produci lacrimi la Cannes, nu zic nu, dar mai degraba dezavantajoase daca vrei sa convingi lumea sa vina sa te viziteze. Eu refuz sa cred ca asta e tot. Bucurestiul e prezentabil peliculei nu doar de la brau in jos, si nici de la recordurile de Guiness Book in sus.

Un comentariu
  1. Mai Mihai, ce sa zic, de fapt tu esti chiar patriot:))
    O sa iti shareuiesc articolul pe facebook de 1 decembrie:)
    Initiativa ta e frumoasa si romantica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.