Vinovatii si reabilitari. Rewind si repeat

Am vazut Eventyrland, un film norvegian. Despre greseli ale tineretii – dar nu in sensul acela soft, care seamana cu o bataie usoara pe umeri, cu care ne-am obisnuit cu totii – si despre cat de greu este sa iesim din groapa in care pumnul greu al fatalitatii ne arunca uneori in mod repetat desi suntem manati de cele mai bune intentii din lume.

Apasarea ceasului rau se prelungeste dincolo de dimensiunea lui fizica. Astfel, o adolescenta si prietenul ei au ghinionul sa se puna de-a curmezisul fortelor nepotrivite. Iar trupurile lor sunt, vai!, atat de fragile. Nu este o opozitie constienta, ci una partial accidentala, partial provocata de un stil de viata la limita legalitatii. Pe scurt: cei doi patrund intr-o sera sa ia o punguta de marijuana. Numai ca, in loc de punguta, dau peste un rucsac. Sunt surprinsi de un barbat inarmat care-l impusca pe adolescent, barbat ce sfarseste, la randul sau, impuscat mortal, de fata, intr-un fel de “semi-aparare”. Fata merge la inchisoare, baiatul sfarseste intr-un scaun cu rotile, paralizat total, mut, surd la orice stimul din jur. Ne trezim apoi, 10 ani mai tarziu, cu adolescenta devenita femeie eliberata si dornica sa-si construiasca o relatie cu fiica sa. Ah, da, uitasem sa va spun: era insarcinata in momentul tragediei.

Citeste si:  Acceptarea schimbarilor

Iesita din penitenciar, incearca sa duca ceea ce numim “viata normala”. Numai ca, orice ar face ca sa se pastreze curata si departe de tot ce ar putea s-o tarasca inapoi in mlastina din care tocmai iesise, este sabotata. De sistem (de pilda, are nevoie de reparatii esentiale la apartamentul in care sta pentru ca acelasi sistem sa-i permita s-o ia pe fiica ei peste weekend. Nu are banii necesari, iar banca ii refuza imprumutul pentru ca a fost detinuta), de oameni (asociatii celui pe care l-a impuscat o cauta si-i plaseaza o cantitate de droguri pentru a o transporta peste granita, ca parte a datoriei pe care ei considera ca inca o are de platit, amenintand-o ca-i rapesc fiica daca nu se supune), de cei pe care-i credea prieteni, chiar si de cei care incep sa-i arate crampeie de afectiune (si care, confruntati fiind de tavalugul de probleme pe care statutul ei le presupune, dau inapoi). Tavalugul nenorocirilor pare fara sfarsit. Crampeie de lumina peste care navalesc iar, violenta si suferinta contopite in musteala neputintei.

Citeste si:  La ce se gandesc barbatii in timpul unei partide de sex

La un moment dat, incearca o opozitie si isi intreaba agresorii traficanti “dar n-am platit deja?”.

Ma gandeam ce sanse mai are cineva de reabilitare. Sanse reale. Apoi, mi-a sarit mintea la societatea noastra, care-si limiteaza relatia cu “contravenientii” la latura punitiva. Avem, pe de o parte, misiunea de protectie si preventie. Societatea incearca sa-si protejeze membrii prin izolarea celor care-i incalca regulile. Dar mai este si misiunea de reeducare, de recuperare.

Filmul se termina intr-o nota optimista. Din pacate, nesustenabila de nimic din cele ce se intampla in tot restul lui. Femeia iesita din penitenciar intra intr-o jungla. Unde trecutul ei nu face decat sa potenteze agresivitatea celorlalte “specii”. Asa cum animalul ranit atrage pradatorii si devine victima sigura.

Nu e vorba doar despre “infractiunile” pe care le gasim in codul penal. Ma gandeam, in general, cat de greu este sa ne eliberam dupa ce am calcat in hauri o data. Cat de grea e povara cadavrelor pe care le avem in portbagaj in orice fel de relatie. Cat de grei ne sunt pasii odata ce ne-au fost incatusate picioarele. Cum inca mai simtim spectrul greutatilor din jurul gleznelor. Agresorii santajisti au multe chipuri. Uneori, chiar “emotionale”. Odata ce ne-am murdarit mainile, se mai curata ele cu adevarat vreodata?

Citeste si:  Parfumul lor

Iar relatia de cuplu nu face exceptie. Mihai scria saptamana trecuta ca, de fapt, in fiecare cuplu exista un unic scandal. Acelasi episod tarat ca un ghem de-a lungul relatiei. Pe unii ajunge sa-i uneasca chiar firele si bisturiul cu care-si cos, respectiv taie periodic rana. Oamenii, in sfera lor privata, oricat de acerbi procurori se dovedesc uneori, nu pot mentine standardul si cand vine vorba de celelalte mecanisme ale justitiei. Stiti cum se arunca mingea vinovatiei si cum se aminteste periodic “iertam, dar nu uitam”. Apoi, in cuplu, ramanem adeseori doar cu statutul de “eliberat conditionat”. Calificativele de “rea purtare” ne pandesc la fiecare pas si oricand riscam nu doar recidiva, ci prelungirea sentintei pe termen nelimitat.


Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.