Povestea caprioarei devenite sarpe boa

Astazi am sa va spun o poveste cu talc, cu transformari nu mai putin miraculoase decat datul lui Greuceanu peste cap si regasirea lui in stare de musca, trei salturi mai incolo.

A fost odata ca niciodata o caprioara. Sfioasa in purtare, cu blandete gingasoasa in miscari, cu fluturat de gene mai catifelate ca matasea (parca asa era reclama, nu?). Cand flacaii adastau langa ea la hora de duminica, ea nu ridica ochii de pamant, asa de rusinoasa era. Mainile si le tine potolite in poala si cu mare greutate se invoia la vreo batuta. Cand se intampla asta, facea curat si pleca repede acasa sa nu care cumva sa creada bietul crestin ca e o din aia, de care nu mai scapi si pe care o poti confunda cu o BTS sau cu raia, cum preferati. Picioarele ei erau ca niste vrejuri, asa de bine si de cuceritor se incolaceau. Insa doar la timpul oportun. O fata buna, ce sa mai. Pe langa asta, poseda nepretuitul avantaj de a fi citit si, mai mult decat atat, priceput indicatiile mele despre cum se fierbe un ou. Asa ca, in principiu, putea sa sature orice muritor flamand care batea la usa apartamentului parintesc.

Caprioara era modesta din fire. Cu gene lungi, rosea ori de cate ori i se facea un compliment. Pricepuse ca soarta fusese norocoasa cu ea si nu voia sa manaie natura prin pacatul arogantei sau al ingamfarii. Ca, doamne fereste, doar mai vazuse ea cazuri de alte caprioare care se trezisera peste noapte cu napasta celulitei sau a produselor cosmetice de proasta calitate. De aceea, aprindea cate o lumanare parfumata pentru sfanta fetelor dezirabile ori de cate ori se uita in oglinda. O stingea insa repede apoi pentru ca ii era o teama cumplita de incendii.

Citeste si:  Misoginul e un baiat de zahar!

Azi asa, maine asa, caprioara noastra avea multi petitori asezati la usa ei, cu diverse daruri si ispite. Dupa o consultare temeinica cu parintii, prietenele si vreo doua trei redactorite de pe la revistele de femei, ea s-a decis pentru unul. Nunta a fost ca in povesti, ca in vis, “asa cum am visat de cand eram mica”, a declarat ea mai multor site-uri de specialitate. Multe dintre prietene s-au imbolnavit subit si au anuntat de nu mai pot veni. Caprioara a stiut ea ca pizma era motivul adevarat, insa n-a lasat ca un asa nimic sa-i intineze fericirea. A pregatit totul de-a fir a par, fara sa uite nici de sarmalele din farfurii, nici de cele de pe cap, impletite din propria-i cosita blonzie, nici de plicurile plasate strategic printre blide si ulcele.

Dupa nunta, s-a trecut gospodareste la numaratul darurilor si la strangerea recoltei de hartii de variate culori de prin plicuri. A existat un moment de tensiune intre fericitii miri pe motiv ca neamurile lui au “dat” mai putin decat ale ei. Momentul a fost fatal si de atunci, asa cum se zice in filme, nimic n-a mai fost la fel. Otrava iesise din decolteul de mireasa si imputise locul. Mirele era mai romantic din fire si a zis „Cine oare glasuieste prin tine, caprioara mea?”. Nu putea sa-si creada ochilor si urechilor ca faptura gingasa, cu gene, picioare ca vrejul si ochi plecati la hora duminicala, se poate impiedica de un motiv atat de meschin. Caprioara n-a zis nimic, s-a imbatosat ca o capra, si-a strans halatul la piept si a decis sa-i refuze mirelui placerea primei nopti, injurandu-le in gand (folosind cuvinte pe care nu le pot reproduce aici) pe prietene, dar mai ales pe redactoritele de la revistele de femei care-i spusesera ca pampalaul asta, care statea acum in fata ei cu ochii holbati, e „candidatul ideal”. „Halal candidat”, pufni ea si tranti usa in urma ei.

Citeste si:  Totusi, cine plateste?

Mirele ramase singur si se tot gandea ce vraja pusese stapanire pe caprioara, sperand insa ca zorile o vor destrama si caprioara va redeveni faptura delicata si gingasoasa de acum trei zile. Zorii insa n-au adus nicio surpriza. Caprioara a cerut sa-i fie cedate cheile caminului, automobilului si vistieriei caci “cineva trebuie sa tina fraiele in casa asta si tu nu esti bun de nimic!”. Mirele a fost exilat intr-o mansarda prafuita si lasat sa se satisfaca singur, cum o sti mai bine. Ziua trudea, iar seara se intorcea, incarcat de bunataturi, la caprioara care incepuse sa semene cu un sarpe boa dupa ce a inghitit un elefant. Insa, desi la reptile, elefantul este digerat in luni de zile, la ex-caprioara noastra procesul se derula cu viteza luminii. Si a doua zi o lua de la capat.

Parul i se facuse din matase calti de sarma care zgariau trecatorii cand se apropiau prea mult. Vocea ii suiera mai ales cand se uita la fluturasul lui de salariu. Dupa usa, tinea un topor cu care ii alunga pe tovarasii lui din copilarie in timp ce urla dupa ei grele sudalmi.
Intre timp, cat mirele era la munca, ea batea tinuturile in cautare de pomezi si de leacuri pentru a-si reveni la forma de caprioara. In zadar, insa! Caprioara a inceput sa se teama ca mirele pana la urma, satul de truda, de obida si de mansarda, va fugi in lume. O vreme, s-a gandit sa-l sechestreze in pivnita. Insa o porunca imparateasca spunea intr-un zapis ca trebuie sa muncesti daca vrei sa ai averi, ori cum ea nu muncea, alt membru al familiei nu exista, rezulta ca individul fost candidat trebuie lasat intr-o stare de libertate relativa. Cum sa faca insa sa il fereasca de pardalnicele ispite sulemenite ivite in calea lui spre munca?

Citeste si:  Cum a aparut Papesa Ioana

Si-a adus aminte atunci caprioara de un sfat din batrane, matusi, mame si bunici: prasila. Daca zamislea ceva, al ei era, legat prin paternitate de maini si de picioare. Un fecior trebuia sa vada lumina zilei cat de curand. Mirele etern nu prea se mai lasa insa induplecat sa cada la pat. Tot mai des fugea el din calea mrejelor ei la mansarda. Cu ajutorul vicleniei si destoiniciei, dupa ce-si vandu sufletul si se sfatui in taina cu niste babe, nevasta din poveste ramase grea.

Si au trait nefericiti, ea pana la o batranete mai adanca, el pana la una mai putin adanca!


14 Comentarii
  1. ca o sugestie, ai putea realiza o serie de povesti, cu trimitere la folclorul pur romanesc si nunumai, ceva gen … \”Povestea porcului\” , Povestea magarului si … altele

    Fara suparare, e doar o sugestie si atat.

  2. @Mimilica, eu am zis ca e o poveste cu talc. Se pare ca ti-a scapat tocmai talcul. Ai ce invata, crede-ma. Crezi ca intelepciunea populara e de lepadat?

    @Selda, o sa ma gandesc la ideea ta.

  3. Maximus, prietene… Nu mi-a scapat talcul desi l-ai ambalat intr-o poveste luuunga… Abia am avut rabdare sa o citesc… Mie personal nu imi place stilul asta… \”zeama lunga\”… nu zic sa ne lepadam de intelepciunea populara, stiu ca avem ce invata din ea, dar parca le sta mai bine bunicilor nostri stilul asta… Oricum eu astept de la tine in continuare un zvac de inspiratie, dragul babei 🙂

  4. \”cu talc\” ma intristeaza povestile de acest gen, nu ca s-ar inmulti, asa sunt de cand veacul.. dar tot mai vizibile..
    PS. Maximus, am indraznit sa postez link\’ul pe pagina mea de facebook, sper ca nu am indraznit prea mult

  5. Super tare articolul. Si atat de adevarat….l-am dat si colegilor necasatoriti. Pe cei deja prinsi in mrejele caprioarei nu avea rost sa ii deranjez 😛

  6. Povestea, din pacate, este inspirata din realitate.
    Comentand dintr-o perspectiva strict machiavelica, \”candidatul\” este prea naiv(ca sa nu folosesc alt adjectiv), iar \”caprioara\” si-a atins scopul. Deci este simplu: el a pierdut, iar ea a castigat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.