Ce se da?

Sambata spre duminica noaptea a avut loc un eveniment interesant, deja cu traditie, si eminamente urban. Sau cel putin asa ar fi trebuit sa fie, nu numai ca pozitionare, ci si prin comportamentul populatiei participante. Noaptea muzeelor – caci despre asta este vorba – a coincis cu maratonul de filme din cadrul Festivalului de Film European. Se stie ca Noaptea Muzeelor se bucura de atata succes si pentru ca intrarea este gratuita, alaturi de ineditul vizitarii unei institutii de cultura pe timp de noapte. Ei, si cumva prin contaminare, organizatorii Festivalului de Film European au oferit aceeasi sansa cinefililor: si anume proiectii gratuite.

Din mai multe experiente personale, pot spune cu mana pe inima ca, ori de cate ori e ceva gratuit, inevitabil, va adera si o masa amorfa fara niciun interes pentru evenimentul in cauza. De pilda aseara, cat asteptam sa intram in sala, in acea aglomeratie deja tipica muzeelor in noaptea de 15-16 mai, cateva persoane care ne detectau pe noi, cei care asteptam, si nefiind complet edificate in privinta motivului stationarii noastre acolo, veneau si ne intrebau: „Aici ce e?”, „Filme” – suna inevitabil raspunsul. Unii plecau mai departe, altii insa ramaneau. Motivele ii privesc, desigur.

Numai ca masa aceea amorfa devine deranjanta cand, in timpul proiectiei, rade zgomotos, intr-o imitatie a deja vulgarului ras al ilustrului nostru presedinte, cand un individ, de obicei de sex masculin, explica celor trei insotitoare ale sale, subestimandu-le cumplit pe acele dudui, fara insa ca acestea sa fie deranjate, tot ceea ce se intampla pe ecran ca si cum ele, in cazul in care nu sunt imbecile de-a dreptul, sunt nevazatoare. Grupurile acestea tin sa-si exprime parerea fata de proiectie cand aceasta inca nu s-a incheiat, ba chiar dupa primele doua minute ne putem bucura de prime verdicte „Ce porcarie!”, „Ce prostie!” sau remarca, avand un deosebit simt al observatiei, cum protagonista (care, intre noi fie vorba, era extrem de aproape de statutul de homeless) poarta aceeasi fusta de trei zile!

Asta s-a intamplat in timpul proiectiei peliculei „L’enfant” a magnificilor frati Dardenne, sambata spre duminica noaptea, la cinematograful de la Muzeul Taranului Roman. Si, ca sa nu uitam de autorii acestor fine observatii, mentionez faptul ca se aflau chiar pe randul din spatele aparatului de proiectie, pe partea stanga. Da, eu sunt cea care se tot intorcea la ei, sperand ca se vor calma si ca nu ne vom mai bombarda pe toti cu extrem de subtilele lor consideratiuni cinematografice. Ce nu am sa inteleg nicioadata este: dragilor, daca nu va place ceea ce vedeti, daca nu zboara Batman si nici nu plesneste sutienul pe Pamela Anderson, daca nu e nici o comedie care sa va faca sa uitati de „griji”, de ce mai stati? Din moment ce nu ati platit – deci paguba 0, din moment ce nu gustati evenimentul si va plictisiti ingrozitor, din moment ce totul e fad si lipsit de sens pentru voi, de ce nu parasiti sala pur si simplu?

Mentionez ca nu era o proiectie la care sa fi fost invitati regizorii in asa fel incat „contestatarii” sa aiba ocazia sa-si exprime punctul de vedere persoanelor carora sa le fi pasat, in vreo eventualitate absurda, de opinia lor. Am rasuflat usurata totusi ca ne-au parasit la cel de-al doilea film, „Mi fratello e figlio unico”. Plus ca si aici erau persoane care apareau cam des cu aceeasi vestimentatie, fapt total impardonabil.

Stiu ca astfel de actiuni, precum Noaptea Muzeelor, sunt organizate tocmai pentru a atrage atentia oamenilor care, de obicei, nu sunt tentati sa intre in muzee. Sunt actiuni de popularizare, dar care fac si sa se concentreze ceva mai multa neghina decat de obicei. Cred ca si in aceste situatii functioneaza bancul acela legat de cozile de pe vremea lui Ceausescu cand oamenii se asezau pur si simplu la capatul „firului” fara sa stie exact „ce se da”.