Contraceptia pentru barbati: dragule, ti-ai luat pilula, nu?

S-a tot discutat despre contraceptia medicamentoasa la barbati. In discutii pur ipotetice, “ati lua medicamente, daca acestea ar exista si s-ar dovedi eficiente, pentru a evita o sarcina nedorita?”, majoritatea cunoscutilor mei de sex masculin m-au privit cu circumspectie, in cel mai fericit caz.

Contraceptia a cazut, in mod traditional, in sarcina femeilor din mai multe cauze. Exista o evidenta de ordin fizic, ce nu poate fi negata: femeia ramane insarcinata. Corpul ce-i apartine e cel purtator de sarcina. Asa ca pare logic ca ea sa fie cea interesata prioritar de ce se-ntampla cu el si sa decida in mod activ in aceste chestiuni.

Totusi, la actul sexual participa doi oameni. Contraceptia este – daca-mi permiteti exprimarea pragmatica – pretul pe care-l platim ca sa avem parte de-o experienta sexuala confortabila si din punct de vedere psihic. Amandoi.

Citeste si:  Frumusetea ca un pacat

Intrebarea de ordin etic pe care o ridic este urmatoarea: este drept ca doar femeia sa suporte costurile unei experiente erotice la care participa amandoi? Cand spun costuri, nu ma refer la pretul din farmacie evident, ci la numeroasele riscuri inca legate de anticonceptionale (ati vazut ce s-a intamplat cu Diane 35, de pilda), carora le adaug si responsabilitatea in sine, constientizarea faptului ca trebuie sa iei acea pilula, in anumite conditii, dresarea in acest sens, introducerea medicamentului in viata noastra zilnica.

Unii vor spune “din moment ce vulnerabila este femeia, este firesc ca ea sa fie care se protejeaza”. Poate. Dar prin pastrarea unei sarcini nedorite de catre celalalt, prin ignorarea punctului lui de vedere, barbatul ajunge si el intr-o pozitie de vulnerabilitate. Femeia care decide sa pastreze o sarcina are instrumente legale la dispozitie pentru care barbatul este fortat sa-si asume, macar partial, cresterea unui copil. Nu discut acum cat de morala este o astfel de alegere: aceea de a-i impune unui barbat un copil pe care nu si-l doreste din start pentru ca as deschide o cutie a Pandorei, iar o voce contestatara mi-ar putea pune intrebarea cea mai previzibila dintre toate: “Cat de moral este un avort?”. Asadar, noi suntem vulnerabile prin aparitia sarcinii si eventuala ei ducere la termen. Ei devin vulnerabili post partum. Si atunci lamaia isi poate gasi drept locas de stoarcere un nas masculin: “Cine te-a pus sa nu te protejezi? De ce n-ai fost atent?”.

Citeste si:  Oameni incomozi

Perspectiva „Cine este mai afectat de o eventuala sarcina?“ mi se pare asadar una paguboasa si nu vad o concluzie universal valabila. Pe de alta parte, mi se pare esential ca si barbatii sa fie responsabilizati in privinta contraceptiei desi multe femei vor prefera in continuare sa duca singure povara dozelor hormonale. Unele o vor face in virtutea inertiei si a obisnuintei, o parte din convingere ca asa e firesc, iar altele tocmai pentru ca nu au incredere in parteneri si prefera sa nu isi trimita ovulul la intalnire cu un spermatozoid intr-un blind date mult prea riscant.

Citeste si:  De ce fug barbatii de responsabilitati?

Voi? Ati abordat vreodata tema asta cu partenerii vostri?


4 Comentarii
  1. Analogia dintre dreptul unui barbat de a decide daca vrea sa plateasca pensie alimentara pentru un copil pe care nu l-a vrut si dreptul unei femei de a avorta un fetus e total deplasata.

    Sunt barbati care-mi spun\” Femeile ar trebui sa aiba dreptul sa avorteze numai cu acordul tatalui acelui copil, pt ca acel fat este si al nostru, are si materialul nostru genetic\’\’.

    De acord. Sa spunem ca acel copil are 100% materialul lor genetic si nimic din al mamei. Si cu toate astea ce le da dreptul sa forteze o femeie sa le incubeze \’\’copilul\’\’ timp de 9 luni?

    E materialul lui genetic pe proprietate straina. Ai contract de inchiriere cu proprietarul acelui uter? Poate fi echivalat consimtamantul la actul sexual in urma caruia a ramas insarcinata cu acordul de inchirie a uterului ei pt noua luni? NU. Ea a consimtit la sex, nu si la incubare.

    Prin urmare barbatii n-ar trebui sa aiba dreptul sa decida asupra trupului unei femei si, astfel, nici sa-l reglementeze.

    In Europa anilor 70 femeile n-aveau acces la anticonceptionale decat daca erau casatorite si numai cu acordul sotului lor. Deci se poate spune ca in anii 70 doar barbatii aveau acces la anticonceptionale.

    Feminismul \’\’extrem\’\’ (ca sa-l citez pe Mihai) al anilor 80 a obtinut accesul la metode contraceptive indiferent de statutul marital si acordul sotului.

    Pe de alta parte, cand un barbat nu-si doreste un copil nu poate obliga o femeie fecundata de el sa faca avort. Este, din nou, trupul ei, si are voie sa dispuna de acesta cum doreste.

    Cat despre obligatia unuia dintre parinti de a plati pensie alimentara, legislatia in vigoare nu specifica niciun gen. Plateste pensie alimentara cel care nu detine custodia copilului, aici vorbind deja de un copil nascut, cu autonomie corporala, care nu mai depinde de organismul mamei pentru supravietuire si dezvoltare si de care ambii parinti sunt in egala masura responsabili, in cazul in care acestia nu decid sa-l dea spre adoptie (mama nu poate sa-l dea spre adoptie fara acordul tatalui, si vice-versa).

    Doctrina actuala favorizeaza mamele in acordarea custodiei copiilor minori in caz de divort/separare ca reminiscenta a mentalitatii patriarhale (in trecut mamele aveau grija de copii, tatii contribuiau financiar) si nu ca urmare a revendicarilor feministe.

    Daca tatal obtine custodia copilului minor, mama poate fi obligata la plata pensiei alimentare, insa societatea a evoluat spre introducerea in codurile civile sau in jurisprudenta nationala a prezumtiei de autoritate parintească comuna. Aceasta prezumtie de autoritate parinteasca comuna a fost introdusa si in cod civil roman.

    Cu alte cuvinte daca tatii nu vor sa mai fie discriminati la custodia copiilor lor minori, atunci sa mai puna mana sa mai schimbe si ei cate un pempers, sa dovedeasca ca si ei sunt capabili sa aiba grija si sa raspunda prompt nevoilor copiilor lor si, nu in ultimul rand, ca urmaresc intotdeauna interesul superior al copilului, si nu satisfacerea orgoliului propriu si realizarea unor planuri de razbunare (multi tati cer custodia copiilor doar pentru a se razbuna pe mame).

  2. focul si apa, instinctul si ratiunea, absurdul si logicul, Norina si inteligenta

    \’\’Poate fi echivalat consimtamantul la actul sexual in urma caruia a ramas insarcinata cu acordul de inchirie a uterului ei pt noua luni? NU. Ea a consimtit la sex, nu si la incubare. \’\’

    Pai si el a consimtit tot la sex, nu la paternitate, si dintr-o data se trezeste ca trebuie sa intretina un minor, sau doi, sau trei (pot fi gemeni, tripleti, cvadrupleti).

    Si el, ca si ea, cea care face avort cand tatal copilului se opune, n-a consimtit la nimic altceva decat la sex, asa ca n-ar trebui obligat sa plateasca pensie de intretinere unui minor pe care nu l-a dorit.

    Deci unde e logica?

  3. Pai eu personal le-as da dreptul sa opteze pentru eliberarea de raspunderi paterne daca nu si l-au dorit. Mie asa mi se pare corect.

    Dar nu stiu, altii gandesc ca aici nu mai e vorba de un fetus dependent de un trup, ci de un copil cu autonomie corporala, complet si pe deplin format, si ca la crearea lui au contribuit doi.

    Un barbat nu poate obliga o femeie sa duca sarcina pana la capat, desi in SUA sunt propuneri legislative care , adoptate, ar putea impiedica femeile sa obtina un avort fara acordul scris al tatalui fetusului.

    Am scris despre subiect aici:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.