fbpx

Produsele anticelulitice sunt eficiente cu adevarat?

Stiti vorba aceea, vara sa-ti faci sanie si iarna, car. Daca va aduc aminte acum de problemele cu care ne vom confrunta in primavara, cand vom trece iar la mini, pantaloni trei sferturi, rochii si esarfe, veti da in mine cu… flacoanele de creme anticelulitice . Si cu felii de cozonac, poate. Totusi, imi asum riscul. In plus, poate multe dintre voi vor merge la schi anul asta, si ce merge mai bine dupa schi decat o sedinta de sauna si una de inot? Asadar, costumul de baie nu este exclus din garderoba noastra de iarna.

Industria dermato-cosmetica a identificat nevoia de produse dedicate combaterii celulitei, iar magazinele de profil si farmaciile sunt inundate de produse. Putine dintre noi stiu sa separe mitul de realitate, promisiunea de adevarul stiintific. Unele dintre reclame suna prea bine ca sa fie adevarate. Si, in general, ce suna asa nu prea e. Ni se pare, si pe buna dreptate, putin credibila povestea cu coaja de portocala ce ajunge in final sa semene cu matasea bine calcata, lipsita de “denivelari”. Peste produsele care ne promit sa devina aliati de nadejde in lupta impotriva hulitei si uracioasei celulite (cred ca mai adecvata decat expresia “a se tine ca raia de om” ar fi “a se tine ca celulita de coapse”. Remediile impotriva blamatului sarcopt reusesc deparazitarea in cateva zile, asa ca celulita este o “afectiune” contemporana) planeaza asteptari de multe ori inselate.

Citeste si:  Piele ca de... bebelus

Asadar, inainte sa investim bani (iar produsele de acest tip nu sunt deloc ieftine), haideti sa vedem ce fac ele si care le sunt limitele. Vom vedea ca majoritatea contin cate un ingredient “minune”.

Intre acestea, un loc de cinste il ocupa cofeina si ingredientele despre care ni se spune ca stimuleaza productia de colagen, colagen ce amelioreaza tonusul. Cafeina, da, functioneaza in sensul ca are efect de drenare. Cu alte cuvinte, micsoreaza retentia de apa in celule, dat fiind faptul ca celulita este asociata cu acest fenomen. Nu trebuie insa sa ne asteptam la miracole: odata incetata aplicarea respectivelor creme, apa se reinstaleaza, ceea ce duce, automat, si la o circumferinta marita a coapselor. De altfel, nu functioneaza decat la femeile care retin apa, or nu toate cazurile de celulita se cauzeaza retinerii de apa in tesuturi.

Cele care au insa pielea sensibila sau sufera de diferite eczeme trebuie sa ceara sfatul medicului pentru a nu accentua iritarea pielea.

Trucuri pentru a micsora retentia de apa:

– crema se aplica dimineata si seara masand pielea cu fermitate. Miscarea trebuie sa fie de jos in sus.
– sa facem miscare. Mai ales sporturi care solicita mult partea inferioara a corpului: mers rapid, inot.
– daca avem si probleme de circulatie, trebuie sa urmam un tratament si pentru imbunatatirea ei.
– daca avem si kilograme in plus, trebuie sa modificam si alimentatia.
– eliminarea sarii din alimentatie. Sarea duce la retentia de apa.
– vechea metoda a impachetarii cu celofan. Chiar daca suna ridicol, are doua efecte pozitive: pierdem apa prin transpiratie, iar prin aplicarea unei creme, ea intra in straturile mai profunde ale epidermei decat prin simplu masaj.

Citeste si:  Comunicat de presa: "Epilarea definitiva este definitiva?"

Expertii dermatologi sustin ca produsele anti-celulitice trebuie privite cu circumspectie: ele nu pot ataca acumularile de celule de grasime, ci doar apa din tesuturi. De indata ce tratamentul inceteaza, apa revine. Asadar, daca problema voastra nu este cu retentia de apa, mai bine uitati de produsele de acest tip si va centrati pe alimentatie si sport. Mai corect ar fi sa scrie pe ele ca lupta impotriva retentiei de apa si nu impotriva celulitei sau a tesuturilor adipoase in sine.

Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.