Cum pot cei din jur sa furnizeze o anumita parere despre ceea ce ti se intampla? Sa plecam in acest demers de la o vorba cunoscuta: „daca doi oameni iti spun ca esti beat atunci sa te duci sa te culci”. Evident ca aceasta zicala pleaca de la premisa ca atunci cand esti beat, din interior nu vezi aceasta situatie pentru ca nu ai o perceptie optima despre tine.
Un numar neasteptat de mare de oameni este preocupat de verificarea usii, daca este incuiata sau nu. Aceasta parte nu inseamna ca acest comportament creeaza ceva probleme, dar el este de obicei ascuns si de nerecunoscut pentru ceilalti, adica perceput ca fiind in neregula. Este aici o intuitie pe care respectiva persoana o are. Ea stie cumva ca este „beata”.
Dar acest comportament de preocupare nu este doar in relatie cu incuiatul usii si cu verificarea acesteia, ci si cu alte moduri de a rezolva. In ele, persoana este cu adevarat preocupata de organizare. Si in aceste situatii, transmite cu usurinta celorlalti propriile indoieli, dubii, preocupari. De multe ori acestia intra in jocul acestor indoieli si au senzatia ca pot sa le rezolve. Totusi, aceasta situatie este de multe ori exasperanta pentru ceilalti sau plictisitoare sau o trateaza agresiv. Ei incearca sa se protejeze de aceasta stare si, pentru aceasta, incearca sa traga un semnal de alarma. De cele mai multe ori aceasta situatie de incurcatura si de nemultumire ia si forma – „vorbeste cu un psiholog” care nu se constituie intr-un sfat, ci intr-o modalitate de aparare si de declarare a propriei neputinte in a ajuta persoana „beata”.
Acest fond de preocupare permanenta, incercarea de a rezolva intr-un fel sau altul situatia, devine un simptom pe care ceilalti incearca sa-l trateze atat de bine pe cat pot sa o faca. Dar aceasta modalitate este si una care conduce la pierderea contactului cu realitatea. In fapt, situatia este inversa – aceasta modalitate devine posibila pentru ca persoana respectiva pierde momentan contactul cu realitatea. Cei din jur sesizeaza intuitiv aceasta situatie si au doua mari abordari – una defensiva, de a evita sau a trimite la alte persoane, si una ofensiva, in care fie se implica personal in rezolvarea situatiei, fie incearca sa orienteze o persoana spre un terapeut.
Intr-o proportie mai mare sau mai mica aceasta preocupare apare la toata lumea. Nu putem mereu sa vorbim despre acelasi context, insa putem sa vorbim despre grade accentuate. Totusi nu este un criteriu obiectiv, nu exista un cantar pe care sa asezam si sa spunem cat de departe de realitate este preocuparea unei persoane pentru diferite situatii. Dar absenta acestui cantar nu ne impiedica sa evaluam exact, subiectiv, ceea ce se intampla cu celalalt. Stim cand celalalt este intr-o suferinta si stim intuitic ca putem sa-l ajutam sau nu.
Ceea ce este dificil este sa acceptam ca intuitiile noastre sunt corecte. Ne-am dori sa fie altfel decat este si acest aspect ne face sa nu vedem boli, situatii grave care se intampla cu celalalt. Dar in sinea noastra stim cand o persoana este intr-o stare grava si cand este intr-una de bine. Poate ca singurul criteriu in evaluarea acestor situatii este atunci cand povestim unei alte persoane despre o anumita situatie. Reactia lui, modul nostru de a simti povestirea, anumite trasaturi ale dialogului ne conduc inerent spre o pozitionare in realitate a ceea ce intuim.
Articol realizat de: psiholog-psihoterapeut Claudiu Ganciu.
Adresati autorului comentariile dumneavoastra, dand click aici.