Un simptom este o constructie psihologica prin care se imbina doua tendinte – una a dorintei inconstiente si una a interdictiei manifestarii sale. Astfel, dorinta de moarte si interdictia mortii se regasesc in atacul de panica, de exemplu. Atractia starii de pierdere, de distrugere si interdictia acesteia se regasesc in starea de atac de panica.
Dorinta de a face dragoste, atractie si interdictia acestei stari pot sa conduca la disfunctii sexuale. Simptomul este un conflict. Conflictul are obligatoriu un caracter inconstient, el se produce in afara campului constient si are o istorie.
Simptomul este partea de suprafata, este ceva ce devine vizibil. Vedem simptomul in manifestarea sa proprie. Vedem incapacitatea de a iesi din casa, vedem ca nu putem sa mergem pe strada in starile de agorafobie. Dar nu vedem conflictul in sine pentru ca starea conflictuala este o stare ce nu poate sa fie suportata. Tendinta generala este de asezare, de situare pe un teren solid. Simptomul este mai usor de trait decat conflictul a carei manifestare devine.
Simptomul este ceea ce deranjeaza, care creeaza nemultumire, creeaza insatisfactie, determina suferinta. Resimtirea ca simptom a ceva presupune ca o anumita stare sa fie reprezentata ca ceva care nu face parte din fiinta, ca ceva strain. Spre exemplu, alcoolicul considera ca nu are un simptom ci ca asa este el, ca bea pentru ca bautul face parte din el. Primul pas este acceptarea alcoolismului, adica a simptomului si aderarea sa la ideea ca alcoolismul nu face parte din fiinta lui. Simptomul creeaza imaginea de stranietate, de manifestare inedita, ciudata.
In relatie cu simptomul as putea spune ca pacientii din psihoterapie se impart in doua categorii mari, intre care exista numeroase variatii:
Cei ce au o cerere clara – vreau sa scap, sa ma vindec, sa nu mai traiesc simptomul. Cererea functioneaza atunci cand este o imagine clara a simptomului. Indiferent ca e vorba de atac de panica, disfunctii sexuale, infertilitate, adictie, etc. cererea este aceiasi – „am aceasta stare si vreau sa nu o mai am”. El vrea sa scape de simptom, vrea sa-l excluda intrucat nu-i apartine.
A doua categorie se refera la pacientii care nu au reusit sa isi construiasca un simptom. Ei nu au o claritate a cererii, au niste repere, niste lucruri de care se agata pentru a se intelege, pentru a se simti mai bine, pentru a isi vedea conflictul interior. Aici putem vorbi de nemultumirea generata din insomnii, de nemultumirea pentru jocurile pe computer care il impiedica sa aiba succese, de nemultumiri legate de partener, etc.
Am folosit formula „pacienti care nu au reusit sa isi construiasca un simptom” si probabil ca merita putina atentie – spuneam ca simptomul reprezinta conflictul, ca acest conflict este inconstient. Cu alte cuvinte ca simptomul este, in cea mai mare parte inconstient. O constructie inconstienta este tot a persoanei, inconstientul nu este diferit de persoana, nu este altceva decat pacientul insusi. Conflictul exista indiferent daca o persoana reuseste sa aiba un simptom sau nu. Nu pot afirma simptomul este rau sau bun, ci doar ca exista, ca aceasta a fost forma pe care a luat-o functionarea psihologica a unei persoane.
Simptomul este in terapie un tert, este elementul pentru care cei doi – pacient si psihoterapeut semneaza un pact prin care exclud tertul – simptomul si considera ca au o relatie, o intelegere, un contract pentru simptom. Inlocuirea temei terapiei cu conflictul functionarii psihologice va modifica insa fundamental datele acestei probleme. Disparitia simptomului si mentinerea conflictului care l-a generat nu este o terapie, ci este o amanare sau o modificare a sistemului. Acesta este si motivul pentru care o terapie nu se opreste odata cu disparitia simptomului, ci continua.
Articol realizat de: psiholog-psihoterapeut Claudiu Ganciu.
Adresati autorului comentariile dumneavoastra, dand click aici.