Terapie individuala sau terapie de cuplu?

Cand sunt probleme de cuplu, apare necesitatea unei cereri. Cererea de intr-o lume externa. Cand ai o problema de cuplu si vrei sa o rezolvi, motivul pentru care vrei sa abordezi astfel este ca exista o durere. Aceasta durere este resimtita intr-un mod vizibil, nu mai poate sa fie negata, omisa, exclusa, minimizata. Atunci cand durerea nu mai poate sa fie minimizata, terapie de cuplu si de terapie individuala sunt doua cereri de psihoterapie diferite. Aceasta cerere vizeaza in primul rand situarea partenerului intr-o lume interna sau ea semnalizeaza o suferinta.

Daca vorbim de o disfunctie erectila, atunci barbatul poate sa afirme ca exista o problema a lui pe care incearca sa o rezolve asa cum poate. Este o suferinta proprie in care se considera ca el este cel care o genereaza. Dar aici intervine si problema intimitatii. Atunci cand exista aceasta problema, ea nu este automat una care se asociaza cu cererea de psihoterapie individuala. Dimpotriva, putem spune ca prima adresare este catre o clinica care se ocupa de astfel de probleme din punct de vedere medical. Daca nivelul de cultura permite, cererea ulterioara este catre psihoterapeut.

Citeste si:  Trandafirii, nu doar frumosi, ci si vindecatori

Pe acest tip de situatii cererea de cuplu devine a sotiei. Ea formuleaza o cerere de psihoterapie de cuplu pentru ca au probleme in cuplu. Desi pe primul loc exista acest simptom al disfunctiei erectile, de cele mai multe ori, din motive de jena, nu este formulata ca atare dar rezulta destul de repede din primele sedinte. De regula, forma de prezentare a acestor probleme este „avem probleme de comunicare”.

Ce cere sotia in fapt este ca partenerul sa fie mai bun, sa fie adecvat, sa se schimbe si sa reuseasca actul sexual. Ea ar putea spune – „faptul ca partenerul meu nu reuseste sa ma satisfaca, ma face sa sufar, vreau sa nu mai sufar”. In aceasta varianta am avea in vedere o psihoterapie individuala, a ei. Ce difera este urmatorul fapt. In prima varianta, de cuplu, sotia solicita schmbarea realitatii si schimbarea modului de functionare al partenerului intr-un mod vizibil, accesibil. Partenerul este un obiect extern, un element al realitatii pe care incearca sa il construiasca in mod concret, altfel. In al doilea – cea de psihoterapie individuala, partenerul este intern, este „luat in interior” si tratat ca atare. Am putea spune ca a doua varianta este mai aproape de „spiritul psihoterapiei”.

Citeste si:  Institutul Clinic Fundeni a inaugurat prima banca de celule stem hematopoietice intr-un spital de stat

Dar nu intotdeauna aceasta „luare in interior” este posibila. Sunt multe persoane care nu reusesc acest lucru si care trateaza un simptom corporal ca fiind foarte real. Ce vreau sa spun – fiind implicat corpul, exista o aparenta de realitate asa cum sunt „virusii”. Ei exista in mod real, faptul ca sistemul imunitar este implicat este trecut pe un plan secund. Ca urmare vom trata boala ca fiind reala. Cand avem in vedere sistemul imunitar si urmarim intarirea lui, ne situam mai curand pe un alt nivel, un nivel pe care il putem numi interior. Similar si partenerul poate sa fie situat in planul real, extern, ca avand o boala care trebuie tratata si, implicit, se modifica ea. Cand e luat in interior, partenerul provoaca suferinta iar suferinta genereaza simptomul.

In aceste conditii, suntem de multe ori pusi in situatia sa consideram ca cererea de psihoterapie de cuplu si de familie este una din problemele care cer tratarea unei parti interioare, a unui obiect in timp ce obiectul este efectiv prezent. Acest lucru este posibil intr-o psihoterapie a legaturii care nu urmareste structura unei persoane asa cum este de fapt ci ceea ce se intampla intre ei.

Citeste si:  Un medicament antiparkinsonian ar putea trata sindromul picioarelor nelinistite

Eu nu pot afirma ca este o superioritate a unei abordari asupra celeilalte. Ceea ce am observat ca optiunea pentru una sau alta exista deja, dinainte de prima sedinta. Cand vrei sa se trateze un fragment din realitatea care te inconjoara si cand vrei sa te tratezi tu este o optiune veche pe care o putem exemplifica cu dilema optimistului si pesimistului. Optimistul e cel care crede ca poate renunta la omnipotenta sa in timp ce pesimistul nu se impaca niciodata cu asta. Ca urmare, pesimistul cere schimbarea realitatii in timp ce optimismul cere o psihoterapie individuala. Aceasta paradigma nu este decat un joc si nu are nicio legatura cu optimistii si pesimistii.

Articol realizat de: psiholog-psihoterapeut Claudiu Ganciu.

Adresati autorului comentariile dumneavoastra, dand click aici.


Un comentariu
  1. Acum 4 ani am suferit o depresie, cel putin asa credeam eu. Am divortat si am avut senzatia ca toata lumea mi s-a clatinat si urmeaza sa se destrame. Parca mergeam din rau in mai rau in fiecare zi. Am tinut-o asa pana acum un an cand la recomandarea unei prietene am fost la o serie de sedinte de coaching cu Anne de la Centrul Armonia (prietena mea saraca imi tot spunea de luni de zile�) In timpul sedintelor, ce pot sa spun M_AM DESCOPERIT. Am reinvatat cine sunt, ce sunt si cat de frumoasa sunt, am invatat cum sa fac fata diverselor situatii si cum sa ma privesc. Evident ca nu era depresie in adevaratul sens al cuvantului, ci doar uitasem cine sunt. Sunt mandra de mine pentru pasul facut. De multe ori depresia o confundam cu gandirea negativa, o imagine despre noi dezastruoasa, etc…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.