„Nasterea cu moasa nu trebuie sa aiba loc neaparat acasa…”

Moasa profesionista, intre prejudecati si o nevoie tot mai mare de astfel de servicii, trebuie sa isi scrie singura istoria in Romania. Dar desi lucrurile sunt abia la inceput, perspectivele de viitor sunt numeroase. Despre acestea, precum si despre beneficiile pe care moasa moderna le aduce mamei si copilului si ce trebuie sa stim atunci cand apelam la serviciile unei moase, am discutat cu Irina Popescu, care prin activitatea sa este unul dintre sustinatorii si promotorii conceptului de „moasa moderne”.

Irina Popescu este Presedinte al Asociatiei pentru Nastere Naturala si Alaptare, Educator Prenatal certificat Lamaze si studenta in anul IV la Facultatea de Moase din cadrul UMF Carol Davila.

MpT.ro: In fiecare an, pe data de 5 mai, se sarbatoreste la nivel international Ziua Moasei. Cum a fost marcat evenimentul anul acesta, in Romania?

I.P.: In Romania, Ziua Moasei a adus cu ea actiuni de promovare a profesiei de moasa. Au fost organizate conferinte, simpozioane, intalniri si schimburi de experienta in toata tara.

MpT.ro: Pentru cei mai multi dintre noi, termenul de „moasa” este asimilat fie moasei comunale, fara cunostinte in domeniu, fie asistentei de obstetrica din maternitati. Ce inseamna, de fapt, moasa moderna si care este rolul ei?

I.P.: Rolul moasei moderne incepe inca dinainte de conceptie si poate continua pana la 6 luni de viata ale copilului. Moasa da sfaturi despre sanatatea reproducerii, urmareste sarcina inca de la inceput, informeaza si consiliaza parintii la cursurile de educatie prenatala, asista nasterea fiziologica, urmareste copilul si mama, consiliaza mama in privinta alaptarii si a ingrijirii nou-nascutului, se ocupa de reeducarea perineala, recunoaste patologia sarcinii, nasterii si a a lauziei si solicita colaborarea medicului obstetrician in acest caz.

Citeste si:  Ecografii obligatorii in sarcina, trimestrul II

MpT.ro: Care sunt, in cateva cuvinte, beneficiile pe care moasa profesionista le aduce mamei si copilului?

I.P.: Ingrijirea perinatala oferita de moasa este mult mai empatica si mai deschisa fata de pacient. Moasa aloca mai mult timp consultatiilor prenatale (45 de minute, in medie), raspunde tuturor intrebarilor, face vizite la domiciliu. Mama si copilul sunt ingrijiti holistic de catre moasa, acest lucru fiind un mare avantaj fata de ingrijirea actuala in acest domeniu.

Nasterea este si un proces emotional, nu doar unul fizic, iar moasa este acel specialist care se ocupa, intr-un mod neintruziv, de acest proces firesc. Moasa este cea care da incredere femeii in corpul ei si in intreg procesul nasterii naturale si al alaptarii.

Nasterea cu moasa are avantajul ca mama este cea „imputernicita” sa dea nastere, moasa avand rolul de a astepta, atat cat este nevoie, fara a interveni. De asemenea, o nastere cu moasa are sanse mai mari sa se finalizeze cu perineul intact, expulzia fiind incurajata in pozitii gravitationale, firesti.

Un alt beneficiu foarte important pentru mama si copil – moasa este cea care incurajeaza startul alaptarii cat mai devreme, inca din prima ora de viata. Ea ramane profesionistul care ofera consiliere in alaptare ori de cate ori este nevoie.

MpT.ro: O alta prejudecata care insoteste aceasta profesie este aceea ca nasterea asistata de moasa are loc exclusiv acasa, fapt ce le poate determina pe unele gravide sa nu acceseze acest tip de servicii. Nasterea asistata de moasa poate sa aiba loc si in maternitate si daca da, care este procedura care trebuie urmata?

Citeste si:  Ziua Mondiala a Diabetului, marcata pe 14 noiembrie, la Ateneu

I.P.: Nasterea cu moasa nu trebuie sa aibe loc neaparat acasa. Din contra, mult mai eficient ar fi, pentru acest moment, facilitarea nasterii cu moasa in spital sau in saloane amenajate dupa modelul centrelor de nasteri, care pot functiona tot in interiorul spitalelor.

In Romania, nasterea asistata de moasa are loc mai ales in provincie. Exista si in mediul urban facilitatea de a da nastere asistata de moasa, mai ales in mediul privat.

Femeile care se pregatesc sa nasca se pot informa despre ceea ce ofera spitalul pe care l-au ales si sa solicite asistenta unei moase la nastere.

MpT.ro: Ce oportunitati de dezvoltare profesionale exista in prezent, in Romania, pentru persoanele care doresc sa urmeze cariera de moasa profesionista?

I.P.: Profesia de moasa este inca la inceput in tara noastra. Totusi, cererea femeilor pentru serviciile oferite de moase este intr-o crestere continua, iar acest lucru va determina tot mai multe spitale si centre medicale sa introduca, in serviciile medicale oferite, ingrijirea perinatala cu moasa.

O alta facilitate pentru noile moase este reprezentata de deschiderea, in viitor, a „Caselor de nasteri”, care se vor baza pe modelul de ingrijiri oferite de moase.

Citeste si:  Concluziile dezbaterii publice "Efectele Non-Motorii ale Bolii Parkinson"

In prezent, lucrurile sunt „in constructie” si este de datoria noastra sa ne facem profesia cunoscuta si respectata.

MpT.ro: Ce pregatire profesionala de baza este necesara pentru a urma aceasta cariera sau, altfel spus, cine poate deveni moasa profesionista?

I.P.: Moasa poate deveni orice absolvent/a de liceu care alege sa urmeze cursurile unei facultati de moase, din cadrul unei Universitati de Medicina. Dupa examenul de admitere, studentul la facultatea de moase va trece prin patru ani de studii universitare, specifice profesiei de moasa. Apoi, odata cu absolvirea acestei facultati, dezvoltarea profesionala continua pe toata durata exercitarii profesiei, cu formarea medicala continua.

MpT.ro: Aveti vreun sfat pentru gravidele care iau in calcul sa apeleze la serviciile unei moase profesioniste? Ce ar trebui sa aiba ele in vedere?

I.P.: Gravidele care isi doresc servicile unei moase pot solicita ajutorul organizatiilor de profil, cum este si Asociatia pentru Nastere Naturala si Alaptare.

Trebuie spus ca nu toate moasele existente sunt absolvente de universitati de profil, iar moasa licentiata este profesionistul care poate asigura serviciii perinatale.

De asemenea, este important ca moasa pe care o alegeti sa aibe o mentalitate deschisa, sa fie informata privind practicile mositului in Europa, eventual sa fi avut un schimb de experienta cu moase din alte tari.

Moasa trebuie sa colaboreze cu un spital si cu medici obstetricieni si neonatologi, pentru a asigura acoperirea unei situatii de urgenta care poate aparea in cazuri exceptionale.


Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.