De la o vreme copilul tau face mare economie de cuvinte orice l-ai intreba. Ai inceput deja sa iti pui cateva semne de intrebare in legatura cu adolescentul tau.
Pana mai ieri palavragea non stop. Inca mai era copil. Acum calca pragul adolescentei-varsta aceea la care se inchide in tacere. Nu mai e chip sa afli de la el ce a facut astazi la scoala, despre ce a mai vorbit si cu ce prieteni. Iar cand vrei sa discuti tu cu el despre una-alta, asculta distrat si nu iti da nici un raspuns.
Nu este nicio problema grava. Copilul de ieri se transforma fizic si psihic. Isi da seama ca, de la o zi la alta, nu mai este cel dinainte, dar nu prea pricepe de ce si nici nu gaseste cuvintele pentru a descrie aceasta mica „revolutie”…Iar daca nu poate discuta despre megasubiect, la ce bun sa isi piarda vremea cu alte subiecte anodine? Tu il intrebi cum a fost astazi la scoala, cand el isi pune intrebari ravasitoare, legate de sexualitate, viata, rostul nostru pe pamant…
Ceea ce trebuie sa faci este sa fii calma. Rareori se intampla ca un adolescent sa nu isi impartaseasca nimanui suferinta sau preocuparile foarte serioase. Daca nu isi deschide inima in fata parintilor, nu inseamna ca nu o face cu nimeni altcineva. Ci ca isi alege interlocutori mai potrivit: daca nu are un frate sau o sora mai mare, se va destainui unui coleg, unui prieten… Si va gasi raspunsurile observandu-i pe cei de o varsta cu el si comparandu-se permanent cu ei.
Totusi, este esential sa nu renuntati de tot la dialog. Ca sa iti „permita” sa ramai in contact cu el, evita sa te arati nelinistita. Adolescentul se teme sa nu isi innebuneasca parintii cu problemele lui, sa nu tulbure echilibrul familiei impartasindu-i indoielile si temerile lui, staile lui sufletesti tulburi. Este, si acesta, un motiv al tacerii. Cu cat se vor purta parintii mai normal, mai relaxat, cu atat mai usor va „scapa” si el cate o vorba despre viata lui din afara casei. Oricat de surprinsi ati fi de dezvaluirile pe care le face, cenzurati-va.