Berlin – un oras cu o istorie aparte

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, impartirea Germaniei a insemnat si impartirea Berlinului, chiar daca orasul se afla in totalitate pe teritoriul fostei RDG. Aceasta impartire a devenit o certitudine incepand cu 1961, odata cu ridicarea Zidului Berlinului, care a transformat Berlinul Occidental intr-o enclava. El a fost conceput de administratia liderului comunist al Germanie Rasaritene in scopul de a stopa consecintele scurgerii de forta de munca si a pierderilor economice asociate cu migratia zilnica a populatie intre est si vest. Practic a produs multa suferinta familiilor divizate de ridicarea lui.

Ca urmare, pe 9 noiembrie 1989, cand a fost dat publicitatii un decret al oficialitatilor est-germane care permitea trecerea libera a frontierei, mase uriase de est-berlinezi s-au apropiat de zid si au traversat prin toate punctele de trecere, unindu-se cu multimea Berlinului Occidental intr-o atmosfera de sarbatoare. Zidul a fost apoi in mare masura distrus de populatia entuziasmata intr-o perioada de cateva saptamani, caderea acestei bariere fiind primul pas simbolic catre reunificarea Germaniei. Exceptie sunt o sectiune de 80 m langa Posdamer Platz, o sectiune mai lunga de-a lungul raului Spree, denumita ‘Galeria din cartierul de est’ si o a treia bucata la nord de strada Bernauer, transformata in monument.

Citeste si:  Eu plec, dar nu importa

Daca ajungeti la Berlin veti descoperi si multe alte monumente care releva istoria zbuciumata a acestui oras, care a stiu totusi mereu sa renasca.
Poarta Branderburg, inalta de 60 de metri, a fost parte a unui zid urias care inconjura orasul, aici fiind intrarea principala. A fost construita intre anii 1778 – 1791 dupa un design al lui Carl Gotthard, fiind conceputa ca un monument al pacii si mai tarziu al victoriei, in vremea lui Napoleon. Acest monument a devenit simbolul Berlinului Reunit.

In apropierea Portii Brandenburg se afla Reichstag – Palatul Parlamentului German, una dintre cele mai importante cladiri din Germania, fiind construit intre anii 1884 -1894 in stil neo-renascentist. Cladirea inalta de 97 metri si lunga de 137, pe care gasim inscriptia: ‘Dem Deutschen Volke’ (1916) reprezinta un simbol al germanilor si al culturii lor.
Memorialul Holocaustului, situat la cateva sute de metri de poarta Brandenburg, e format din 2711 blocuri de granit paralelipipedice, cu inaltimi intre 50 cm si 5-6 metri amplasate pe o suprafata ondulata, cu ‘alei’ ce se scufunda printre ‘morminte’ care ofera un aspect cel putin ciudat monumentului.

Citeste si:  Se lanseaza editia de primavara Baby Boom Show 2013! Romaero Baneasa, Pav. 107V | 4-7 aprilie 2013

Berliner Dom este o catedrala in stil baroc, construita intre anii 1894-1905 de catre Kaiser Wilhelm II, ajutat de arhitectul Julius Raschendorff. Situata pe o insula de pe raul Spree, care poarta numele de Insula Muzeu, cladirea de astazi este realizata pe locul unei alte biserici care dateaza inca din 1465. Reprezinta cea mai importanta biserica a protestantismului prusac si loc de rugaciune pentru clasa regala.

Citeste si:  Joey Kramer, bateristul Aerosmith, si-a publicat autobiografia

Construit in mai multe etape incepand cu anul 1695, Palatul Charlottenburg, este cel mai mare palat din Berlin. De-a lungul timpului el a fost resedinta mai multor regi, care au facut din el unul dintre cele mai mari monumente ale Germaniei. Imprejurimile palatului sunt ocupate de un parc realizat in stilul barocului frantuzesc.

O constructie relativ noua care deja a castigat o reputatie internationala datorita arhitecturii si expozitiilor unicat care inca pastreaza istoria vie este Muzeul Evreiesc. Nu are acces direct din strada, intrarea realizandu-se printr-o cladire adiacenta muzeului german de istorie.

Sa ajunga la Berlin si-au dorit multi lideri politici si conducatori militari. Berlinul a inspirat dintotdeauna teama si respect iar acum, cu Zidul Berlinului doar o amintire, capitala renascuta a Germaniei poate fi admirata în toata splendoarea sa.


2 Comentarii
  1. Am fost la Berlin. E o frumusete. Te incanta la fiecare pas. Sa nu mai vorbim de educatia civica a oamenilor – parca ai fi pe alta planeta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.