O trupa de nebuni frumosi la Bucuresti: Gogol Bordello

Asa cum banuiam, nu am stat cuminti aseara la Gogol Bordello. Concertul de la Bucuresti, desfasurat deloc inspirat in spatiul anost al Salii Palatului, a fost unul asa cum ma asteptam. Cu ceva surprize.

Ultimul si cel de-al cincilea album, Trans-Continental Hustle, desi primul produs cu o casa mare, continua demersul artistic din celelalte patru. Cu alte cuvinte, nu se simte mana de fier si datatoare de sterilitate sau de sabloane a industriei muzicale „mari”. Eugene Hutz si ai lui saltimbanci se misca la fel de bine, urla la fel de tare si au un ranjet la fel de bine desenat. Nu, sa nu credeti ca baietii astia adunati de pe toata fata pamantului sunt amari. Sarcasmul functioneaza la ei ca la un potentator, ca la un afrodiziac si asta s-a simtit din plin si aseara cand, in comunista si prafuita sala, mare parte a publicului s-a bulucit in partea din fata a scenei spre nelinistea baietilor in costume pusi sa-i pazeasca pe cei de pe scena, lipsiti de orice forma de rigoare.

Citeste si:  Gadget de spion: ceasul telefon M800

Muzica celor de la Gogol Bordello e ca o petrecere post-apocaliptica. Vezi ca totul e rau, vezi ca nu mai exista salvatori, vezi ca ne miscam haotic intr-un mar posibil deja putrezit, dar asta nu te paralizeaza, ci te face sa te impingi puternic in picioare si eventual sa dai cu genunchii in scaunul din fata. Glumeam, dar stiti si voi cam ce spatiu de manevra exista la Sala Palatului.

Aseara, au cantat de toate. Si clasice precum Start Wearing Purple, Think Locally, Fuck Globally, Lela Pala Tute, Wonderlust King, Tribal connection, dar si piese de pe noul album. Marea surpriza insa, in ceea ce ma priveste, a fost constituita de vreo cateva cantece mai lente, precum Alcohol, si Sun Is on My Side.

Citeste si:  Bye Bye Angelina!

Ce mi-a placut este faptul ca, fata de in urma cu patru ani, cand i-am vazut prima oara si nu aveam poate niciun sfert din popularitatea de care se bucura acum, baietii nu au pierdut un dram de stralucire. Nu sunt blazati, sunt la fel de energici si interactioneaza la fel de mult cu publicul. De obicei, nu sunt sensibila la dovezile de „prietenie” formulate in saluturi balmajite intr-o romana aproximativa, de felul lui „Saliut, Bucuresti! Ce mai fatzi?”. Le consider o incercare mult prea facila de apropiere a publicului. Si-mi rasuna fals din coada, vorba poetului. Aseara insa, cand l-am auzit pe Eugene Hutz spunand „Dedic aceasta melodie activistilor din primul rand”, pe langa umor, i-am apreciat limba. Meritul ii apartine probabil si partenerei sale, o romanca din Focsani, daca nu ma insel.

Citeste si:  Spune-mi ce zodie esti ca sa-ti spun ce faceai cu 50 de ani in urma

Inca un gest care mi-a placut a fost faptul ca a tinut sa-i aminteasca pe cei de la Fanfara Ciocarlia, cu care au si cantat la ultimul lor concert de la Bucuresti, anul trecut.

Gogol Bordello in concert sunt un organism viu. Sunt genul de trupa a carei auditie live este obligatorie. Nu ii poti simti pe cei 8 (aseara) decat vazandu-i miscandu-se, definindu-se unul in raport ca ceilalti si functionand minunat impreuna. Diferiti, dar ca piesele unui puzzle. Sar scantei pe scena. Se scot tricouri si nu ostentativ. Oamenii astia canta cu placere, canta viu si asta se vede, se aude si se simte.

O alta surpriza a fost desigur prezenta catorva bauturi alcoolice, colorate, la un stand, in hol, spre deosebire de alte concerte organizate in mult hulita Sala a Palatului, mult mai uscate, din acest punct de vedere.


Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.